Doua vieti

Doua vieti ratate, a mea si a mea!
Ma uit la mama, nu ma enerveaza, ma uit la tata, nu-l urasc. Eu insumi nu ma enervez si nu ma urasc. Se spune ca inconstientul nu asimileaza negatia, deci reiau, eu insumi ma enervez si ma urasc.
Eu inainte sa ma nasc, un cromozom X, un cromozom Y. Mama era femeia, tata era barbatul. Barbatul asta ar fi trebuit sa renunte la femeia aia. De ce? Ca sa triumfe individual, sa fie egoisti si egocentrici, sa accepte ca iubirea lor nu o fost o implinire, ci o imperfectiune a Naturii, un cusur al mundanului.
Infidelitatea cromozomilor a adus pe lume doua fete. Eu sunt una. Si din multe firimituri, din multe carpituri reusesc sa ma-ndragesc, si totul, pe premisa celor doua vieti ratate.

Un copac si un pahar de plastic

Imi plac copacii singuratici. Copacul si umbra, mandrie si umilinta.

Ma tot gandesc la un pahar. Un pahar de plastic ce pluteste in mare. Intr-o mare oarecare. Aruncat peste bordul unui vapor de un oricine.
Cand o sa se intample sa avem o educatie a Naturii? Pana cand o sa avem gresita parere ca Natura este in slujba noastra, cand o sa-i dam inapoi in masura in care i-am tot luat in existenta noastra?

Blues

http://www.youtube.com/watch?v=3pJoMeEg8cM
Am avut azi noapte un vis…
As avea pofta sa dansez un blues, mai danseaza cineva blues? Miscarea aceea lenta, doua trupuri in plin freamat, priviri pierdute, ganduri absconse, zambete galese, durere extatica a inimii…
Sau…
Si mai mare pretentie…
Mai face cineva dragoste ascultand asemenea melodii?
???
http://www.youtube.com/watch?v=9JDTAqsMNEM

La Severin, la Severin…

Vara. Vara pentru mine inseamna lenevit in malul Dunarii. Nu si anul asta. Saptamana trecuta am facut cerere pentru concediu. Ce ciudat!!!
Dar mi se cuvine vara, este anotimpul meu, vara am venit pe lume, vara m-am indragostit de baiat, de fluviu…
Am mers totusi acasa. Acasa la Severin, dupa 2 luni de absenta. M-am oprit in malul Dunarii. Ceasurile erau inaintate, cred ca era trecut de miezul noptii. Aerul era cald, apa imbietoare, zgomotele identice ca si anul trecut, cainele latra. Un caine, un prieten pe care n-am putut sa-l mangai pe cap.
Am zis sa las apa sa-mi atinga picioarele, dar apa a cerut mai mult, atat de mult ca mi-am dat jos unul cate unul articolele de pe mine. Desi negrul apei ma inspaimanta, m-am cufundat vesela in fluviu. Si iata-ma in lumina lunii, aproape goala, traindu-mi un vis al majoratului. Faceam baie aproape goala in frumoasa mea Dunare. Credeam atunci ca asta ar fi o maxima indrazneala, o rebeliune nemaiintalnita, dar nu, a fost doar un gest necesar.
A doua zi mi-am luat orasul la picior. Si doua persoane mi-au cerut indicatii. Un barbat m-a intrebat de-o librarie, o femeie de o florarie. Inima mea ar trebui sa aiba forma unei carti si mirosul unei flori de camp. Uneori am impresia ca doar asta sunt, o carte.
Am stat de vorba si cu mama. In ultimul timp, tineretea mea accentueaza batranetea ei. Realizez chestii in timp ce nu o ascult. O voce pierduta in fundal. Niciodata nu am ascultat cu adevarat ce spune, si ma rusinez. Ma uit la ea, mica, lejera prin casa din cauza caldurii, lejeritate in tinuta imprumutata si de mine, si goliciunea ei, care prea putin mai poate arata, deceleaza femeia care o sa fiu eu. Micuta, zambitoare, picioare musculoase, dar subtiri la gamba.
Si mi-am zis in gand ca o iubesc, dar cu voce tare m-as fi rusinat sa zic. Ea tot continua sa vorbeasca pana cand luandu-i din zbor ultima vorba, i-am intors-o sub forma unei intrebari. Si ea a fost bucuroasa, bucuroasa ca mai vorbeste si ea cu fata ei.
Eu am repezit-o din cauza efuziunii care parca ma rusina si i-am bagat sub nas cartile mele. I-am zis: mama, sunt in librarii!!!
Sunt, da, dar nu ca un autentic mazgalitor, ci ca un constiincios redactor. Viata mea este o joaca. Am un rival esoteric in ceea ce se cheama viata. Ma hraneste cu paleative. Rebeliunea mea de la 18 ani  a fost un gest banal si necesar al scaldatului, mazgalitorul care a nutrit laurii, i-a oferit a doua pagina de pe o carte, cu un font de 12, hai 13.
Si pot continua, dar tacerea ma pastreaza totusi mai frumoasa.
Dimineata am fost iar in malul Dunarii. Aceleasi zgomote, si la noi, si la sarbi. In jur, totul traieste si fara prezenta mea fizica. Mi-a fost ciuda, ca doar mustesc de egoism.
L-am auzit pe Piki latrand, veche cunostinta canina, veche simpatie…

Retro

Fotograf: Silviu Parjolea

Puntea umarului

Fotograf: Diana Bodea

Festivalul oamenilor normali

Pro sau contra homosexualitatii? Mazgalitorul care-l intrupez, educatia care ma defineste, toleranta care ma caracterizeaza ma situeaza deasupra celor doua alternative.
Nu sunt nici una, nu sunt nici cealalta.
Si nici nu-i accept pe homosexuali, e foarte gresit, si in viziunea lor, ca sa ceara acceptare de la cei socotiti normali.
Nu vreau sa intru in polemici, dar nimeni nu trebuie sa accepte pe nimeni, cand ne nastem, tipatul congenital este unul al durerii pentru toata lumea, nu al diferentierii. Ne nastem liberi, chiar daca murim intr-un sistem.
Patima mea in ceea ce priveste homosexualitatea este gandirea tinerilor, aceia care aduna tot atatia ani ca mine. Am fost surprinsa auzind vorbindu-se de educatie homosexuala. Mi s-au dat exemple de copii care copiaza tot ce vad la parintii lor.
Mi-ai iesit ochii din cap. Vena imi pulsa.
Oameni cu facultate, cu inalte studii nu stiu sa faca diferenta intre instinct si comportament.
Pe langa nervi, m-am si indispus!
Ce pretentii sa mai ai de la nea’Gheorghe din varful muntelui?
Cand am avut aceasta discutie, in intunericul noptii, intr-un simulacru de mediu distins, m-am intors rugatoare spre o buna prietena si-am intrebat-o:ce este normal pentru tine?Normal pentru mine este ceea ce impune sau a impus majoritatea.Draga mea, frumoasa mea, atunci de ce nu esti ortodoxa, majoritatea in Romania asa suntem.
Prietena mea are alta religie.
Nu stiam ca eu o accept pe ea, nu stiam, ca o normalitate impusa acum cativa ani, de niste oameni care asa au considerat ei de cuviinta ca trebuie sa se poarte, o sa puna un baston la niste badarani in mana si o sa-l nenoroceasca pe unul din bataie pentru orientarea lui sexuala.
Poate eu vreau sa fiu acel rege gol din poveste, dar nici aia nu vreau, ca ar insemna sa ma iau tot dupa altii, dar din aroganta, nu din obisnuinta.
Si apropo de sexul anal. Cine condamna homosexualitatea, sa nu practice nici sexual anal cu prietena, nevasta lui. Ca ma infurii ca domnisoara. Misoginismul barbatilor nu se termina niciodata. Adica daca o femeie face ceva in partea dorsala, e ok, daca o prefera un barbat, luam atitudine!!!
Si mai spun o data, de data aceasta in scris, NU EXISTA educatie homosexuala, un cuplu de homosexuali nu-si poate transforma copilul in homosexual, ii poate insa crea un comportament deviant.
Instinctul nu e acelasi lucru cu comportamentul, da?

Drame sau grame

E ceva romanesc, sincer! Toata lumea intreaba acelasi lucru, parca 25, atatea veri m-au rasfatat, a deschis maratonul intrebarilor legate de maritis.
Dunia, tu pe cand?
Fata rade, priveste in jos, nu stanjenita, ci cu un usor disconfort. Colege de facultate au inceput sa se marite, prietene dragi mi-au povestit de planurile lor pe anul viitor. La una in special m-am uitat cu drag. Era fericita! Eu sunt fericita cand le privesc chipul in ziua nuntii.
Si nu ma imaginez pe mine, eu deja ma stiu cum o sa fiu, o rochie cat mai simpla, parul pe spate, impodobit cu flori de camp si un ranjet idiot pe fata. Asta stiu. Nu stiu insa cand.
Sunt un mazgalitor si un hibrid, inerent sufar de o inapetenta sentimentala. Ochii imi zambesc, sufletul imi tresalta, inima o simt uneori inflorind, ma doare si ma exalta in acelasi timp. Dar vine si egoismul, si masca sociala, si greselile.
Sunt doar un om mic si un mare om in acelasi timp.
Povestea asta depre maritis mi se trage de la o discutie de pe mess cu o fosta colega de generala. Asijderea, mandra, tu pe cand? Mandra, adica eu, a ras. Am intrebat-o cum este, simte vreo schimbare sau doar inelarul e mai greu cu cateva drame? Bineinteles, trebuia sa scriu grame, dar am grait un adevar. Adevarul meu, interpretarea mea, meteahna mea.
Ziua aceea, in care esti aproape o printesa, cu unghii french, cu parul in vant sau in ventilatorul fotografului, cu rochia care ti-a excitat atatia neuroni, cu buchetul responsabil de insomnia noptilor dinaintea nuntii, toate astea iti pun cel mai bun prieten in fata? Sau sunt momente kodak?
Locvace, exuberanta, vesela, ignoranta in fata vicisitudinilor vietii, admiratoare a lui Sailor Moon, consider totusi ca minunata casatorie inseamna tacere metafizica.
Atata chin si inflacarare ti-e inima in fata lui Fat frumos, incat el apreciaza si pretinde cel mai mult de la tine. Muta sa fiu cand ne este viata la rascruce, cu gura pana la urechi cand ne punem pe sotii cum s-o ametim.
Drame sau grame, cel mai bun prieten te elibereaza cu clasicul si cel mai tandru sarut dupa mine…cel de pe frunte!!!

Legatura de chei a lui Eliade

Asta seara se deschide cerul!!! Ma tot gandesc la legatura de chei a lui Eliade!
Pretind sa ma simt intr-un anume fel, dar poftesc casnic. Mi-e gandul la pepene si la creveti. Ciudat, dar azi, intr-un complex comercial, imedit ce urcai scarile rulante, se lua lumina. Murmure, oameni incremeniti, ciuda ca imi pot pierde programarea.
Ce sa fac?
Intrai sfioasa. Un culoar de lumina. Singura incapere cu lumina era cea a soarelului. Deci exista oameni care o zi intreaga nu vad soarele, foarte trist.
La plecare mi se ura ca data viitoare sa aduc lumina, da, dar pana atunci, azi adusei intunericul!
Asta seara se deschide cerul.
Eu venii cu intunericul azi. Diseara vreau sa inot. O fosta colega de liceu imi vorbi de Dunarea mea, de dorul de apa care ma framanta.
As vrea sa ma strecor prin deschiderea transcendentala, Ileana, Ioana sau Dunia, iele imaginare ale unei masti sociale care nu mi-o mai pot smulge!

Soseta alba

Am aprins lumina prin freamat de creier excitat. O durere persistenta imi supara inteligenta. M-am dezbracat asteptand sa vomez in orice clipa. Cand mi-am ridicat piciorul, le-am observat. Sosetele, albe, gata sa se preschimbe intr-un gri care promite sa se faca chiar negru.
Si a inceput derularea…
O masa rotunda, prieteni adunati, parinti si copii. Un bun prieten de familie discuta despre preferinta lui in materie de sosete. El poarta doar sosete de culoare alba. Mamanu meu a zambit condescendent. Isi misca capul in timp ce privirea i se pierdea prin cunostinte vechi, proiectate intr-un viitor necunoscut. Si a rostit fatidic credinta ca prietenul nostru o sa-si modifice preferinta. Si de la aceasta propozitie, mamanu mi-a oferit o poveste.
Neincrederea acelui prieten i-a dat un hohot sanatos raspuns mamei. Ea, fara sa protesteze, a lasat stiinta ei in scurgerea timpului. Azi, sosetele albe sunt o cheltuiala pentru prietenul nostru, ba chiar iti tese ciorapii sai de culoare inchisa.
Si tot azi, aproape 10 ani mai tarziu, joaca Romania cu Italia. Foarte frumos conducem cu 1-0, foarte usor suntem egalati, cu putin noroc sau nu, primim un 11 metri. Mutu langa minge. Imi indrept spatele, ma uit facinata la ecran, ma fatai nerabdatoare. Langa mine, sotul unei colege face presupunerea ratarii.
DE CE?
Pentru ca asa se intampla intotdeauna!!!
Mutu rateaza. Nu ma mir, nu mi-e ciuda. Ma intorc spre acel sot. DE CE intotdeauna gandul asta, atitudinea asta defetista? Sa punem noi raul inainte intotdeauna…
Acum tasneste si soseta alba. Mamanu meu a vestit saracia, sotul prietenei ratarea, romanii astia doi sunt prea romani.
Dar parca singuri ne scriem viitorul asta de secunzi. Nu ca as vrea eu coronita premiantului, dar ravnesc la o preocupare pretentioasa.
Romanie, mamanu, sotul prietenei mele, comand pretentie si ingamfare de la voi!
Eu imi ridicai nasul…

Episodul 1 din eu, tu si el…

Suntem oameni. Suntem? Unii…Chibzuiesc la felul nostru unic de a simti, de a ne nuanta trairile dupa felul nostru de a fi. Se face ca dupa ce ne gasim cel mai bun prieten, dorim sa oficializam relatia, si ajungem la sfanta casatorie. Notez formula, subliniez ridicolul sintagmei.
Garantam cu sentimentele. Pentru mine este trist. Cine poate pune gaj pe ceea ce simte? Dragosteala, pasiunea, afectiunea sunt sentimente lunecoase, absconse, indefinite.
Mai bine sa ne culegem toata viata, sa ne cautam pe fiecare chip drag, sa ne coloram simtirile dupa zambetele primite de la trecatori.
Sa radem, imi place sa rad, sunt cel mai mult eu cand zambesc cu gura pana la urechi. Dar in ultimul timp, in loc sa surand, imi propun sa schitez zambete. Parca imi amintesc singura de mine, parca imi fur singura identitatea.
Si totusi, trebuie sa rad pentru a fi eu. Hibridul care ma lamuresc ca sunt, nu are disciplina. Sunt prea multe voci, certuri, isterii, lacrimi si zambete. Nu ma pot pune in ordine, si exteriorul devine o toamna blanda.
M-as aseza in fata oglinzii. Mi-as sprijini obrazul in palma si mi-as recunoaste greselile, meritele, egoismul, fatarnicia, mandria. Dar mi-e frica sa vorbesc. Viata mea, povestita de mine, iscodita de mine ma sperie. Exista amintiri de care am o teama patologica.
Trebuie totusi sa ma povestesc, si poate pocitania pentru care nu am depus efort sa devin, o sa ajute stapana care vreau sa fiu!
Din seria I, episodul 1 din eu, tu si el, Dunia Tuel!!!

“Afroditele” care le inchegi

O domnisorica isi face un prieten pana la urma si prietenul ii croieste o alta lume. Daca fata are sau nu loc in 90-60-90 ok, daca nu, trebuie sa-si faca o lista in care sa-si analizeze punctele slabe, tari, oportunitatile si riscurile. Chiar nu glumesc.
Junghiul meu din povestea de iubire este relationarea cu cei apropiati lui Fat frumos. Cunosti pe cineva, automat un zambet larg si fraza: “Mai, dar frumoasa fata ai”! In primul rand ca eu sunt a lui mama, si-n al doilea rand, daca eram urata, cu ce propozitie ma intampinau in prag? Sau… se mai intampla sa ai un prieten care sa te laude asa, neamurile nu zic nimic, dar incepe el sa-ti laude si enumere afroditele care le inchegi tu. Parca ai fi vita in targ, cel putin asa am crezut eu multa vreme. Adica ce sunt eu, sa-ti arat si dintii, si podoaba mea capilara, sa-ti recit o poezie? Prostii…dar asa m-a dus pe mine cerebelul meu inflorat. Pana in urma cu cateva saptamani.
Nu s-a intamplat nimic. Pur si simplu. Mergeam dimineata pe jos. Timp de o saptamana, am tot dat peste o colonie de furnici. Munceau ele de zor. Prima zi le-am ignorat, le-am sarit. A doua zi le-am masurat cu privirea, multeeeeeee! A treia si-a patra zi deja erau lipite pe retina. Apoi au disparut.
Dupa amiaza, in aceeasi saptamana. Observ un cunoscut pe trotuar insotit de cineva. Nu-l cunosc pe cineva. Ma uit lung la cunoscut si-n acelasi timp ma uit la tata si la mine. Familia mea nu stiu cat este intr-o ureche, dar merge intr-o ureche, cred ca ne trage pamantul, dar pe mine ma seduce puternic Dunarea.
Imediat a doua zi revad acelasi cunoscut al meu, in acelasi loc, si cu acelasi cineva dupa el. Interesant.
Si asa m-am trezit dramui vechi impresii. Sunt oameni care nu vorbesc doar ca sa ma supere pe mine, sa ma persifleze spre ciuda mea, exista oameni dragi mie care sunt mandri de mine si mandri de ei ca ma au langa ei.
Pentru mine este o descoperire de plastilina. Tot incerc sa-i dau forma cea mai potrivita, dar ma rusinez si-mi intorc spatele.
Eu mergeam totusi sa-mi caut o rochie!

Defulare

Sunt un hibrid de prieteni si cunostinte. Cum am realizat asta? Privind pe geam si facand un anume gest. Gest imprumutat si apoi asumat. Ce am eu de la altii? De exemplu, cand ma spal pe dinti, pun pasta de dinti pe periuta si apoi incep procesul de spalare, fara sa mai bag periuta sub apa. O prietena din facultate proceda asa, acum si eu. Alt exemplu: de la mama unui prieten imi place sa ma maimutaresc si sa ma cocolesc atunci cand mi se fac complimente, de la o alta prietena draga, imi pun cercei cu piatra colorata la gatul flanelului iarna, ma dau cu parfum la buric etc! Si expresiile sunt multe, stranse inconstient de-a lungul anilor: e greu? te pup in fund ca si tu ma pupi pe mine! asta e nivelul! mandreata! s.a.m.d.
Sunt un eu imprumutat, ca un neologism. M-am imbunatatit prin fapte si vorbe de duh. M-am cules!

Minuni

http://pitzipoanca.org/

Portret

fotograf: Diana Bodea