Vara. Vara pentru mine inseamna lenevit in malul Dunarii. Nu si anul asta. Saptamana trecuta am facut cerere pentru concediu. Ce ciudat!!!
Dar mi se cuvine vara, este anotimpul meu, vara am venit pe lume, vara m-am indragostit de baiat, de fluviu…
Am mers totusi acasa. Acasa la Severin, dupa 2 luni de absenta. M-am oprit in malul Dunarii. Ceasurile erau inaintate, cred ca era trecut de miezul noptii. Aerul era cald, apa imbietoare, zgomotele identice ca si anul trecut, cainele latra. Un caine, un prieten pe care n-am putut sa-l mangai pe cap.
Am zis sa las apa sa-mi atinga picioarele, dar apa a cerut mai mult, atat de mult ca mi-am dat jos unul cate unul articolele de pe mine. Desi negrul apei ma inspaimanta, m-am cufundat vesela in fluviu. Si iata-ma in lumina lunii, aproape goala, traindu-mi un vis al majoratului. Faceam baie aproape goala in frumoasa mea Dunare. Credeam atunci ca asta ar fi o maxima indrazneala, o rebeliune nemaiintalnita, dar nu, a fost doar un gest necesar.
A doua zi mi-am luat orasul la picior. Si doua persoane mi-au cerut indicatii. Un barbat m-a intrebat de-o librarie, o femeie de o florarie. Inima mea ar trebui sa aiba forma unei carti si mirosul unei flori de camp. Uneori am impresia ca doar asta sunt, o carte.
Am stat de vorba si cu mama. In ultimul timp, tineretea mea accentueaza batranetea ei. Realizez chestii in timp ce nu o ascult. O voce pierduta in fundal. Niciodata nu am ascultat cu adevarat ce spune, si ma rusinez. Ma uit la ea, mica, lejera prin casa din cauza caldurii, lejeritate in tinuta imprumutata si de mine, si goliciunea ei, care prea putin mai poate arata, deceleaza femeia care o sa fiu eu. Micuta, zambitoare, picioare musculoase, dar subtiri la gamba.
Si mi-am zis in gand ca o iubesc, dar cu voce tare m-as fi rusinat sa zic. Ea tot continua sa vorbeasca pana cand luandu-i din zbor ultima vorba, i-am intors-o sub forma unei intrebari. Si ea a fost bucuroasa, bucuroasa ca mai vorbeste si ea cu fata ei.
Eu am repezit-o din cauza efuziunii care parca ma rusina si i-am bagat sub nas cartile mele. I-am zis: mama, sunt in librarii!!!
Sunt, da, dar nu ca un autentic mazgalitor, ci ca un constiincios redactor. Viata mea este o joaca. Am un rival esoteric in ceea ce se cheama viata. Ma hraneste cu paleative. Rebeliunea mea de la 18 ani a fost un gest banal si necesar al scaldatului, mazgalitorul care a nutrit laurii, i-a oferit a doua pagina de pe o carte, cu un font de 12, hai 13.
Si pot continua, dar tacerea ma pastreaza totusi mai frumoasa.
Dimineata am fost iar in malul Dunarii. Aceleasi zgomote, si la noi, si la sarbi. In jur, totul traieste si fara prezenta mea fizica. Mi-a fost ciuda, ca doar mustesc de egoism.
L-am auzit pe Piki latrand, veche cunostinta canina, veche simpatie…