Se intampla ceva cu mine, ceva frumos, caci cu fiecare zi cedata timpului ma asez mai bine in mintea si in pielea mea. Uneori ma uimesc propriile mele raspunsuri la niste chestiuni ale vietii care pana acum pareau ghicitori, alteori imi privesc cu mandrie trupul fara sa ma deranjeze piciorul stramb sau sanul prea mic.
Ma accept si accept lumea.
In scenariul asta, sambata seara, sorbind un cosmopolitan in timpul muncii creierului meu mi-am linistit un deranj al meu in ceea ce priveste unele persoane. Am avut un ghimpe intotdeauna cu oamenii care se schimba total atunci cand incep o relatie, mai mult, i-am dispretuit.
Nu si azi, caci sambata le-am inteles alegerea.
Cine se schimba atat pentru o relatie inseamna ca sufera de o castrare a personalitatii. Nu pot fi ei insisi, deoarece eul descrie ori o absenta, ori o atrofiere.
Scuza orbilor care se citesc printre randuri este impresionabila, ei iubesc.
Explicatia mea pare totusi mai pertinenta, e usor sa imprumuti un caracter cand slabiciunea este singurul punct forte.
Cu aceasta judecata mi-e imposibil sa mai dispretuiesc sau sa simt ceva, accept si ma tin departe, iubirea mea isi are radacinile in sinele meu nu in orisicine cu care am o relatie, iar pe orisicine il respect.
Like this:
Filed under: Uncategorized
Comentarii recente