Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Recenzie


Carlos, Balmaceda, Manualul canibalului

Am citit cartea, iar următoarele două sau trei zile după terminarea lecturii, mi-am lăsat gândurile și simțirile la “macerat”. Am lăsat gastronomia să-mi spună poveștile ei.
Arta culinară, bucătari, dictaturi, iubiri, Manualul de bucătărie din Marile Sudului, un canibal constituie elementele cheie cu care jonglează autorul.
Primul capitol debutează cabalistic, îți oferă o informație, apoi suspendă povestirea printr-o incursiune în trecut. Și firimitură cu firimitură, pagină cu pagină, ajungem să cunoaștem faptele anterioare matricidului. Narile încep să adulmece pestilențialul.
Cititorul construieste și el, naratorul îl obligă la un exercițiu de memorie. Anul 1979 introduce anul 1892, iar intervalul dintre acești ani este plin de miresme. Acum descoperim destinul măreț al unor bucătari italieni emigrați în Argentina.
El Almacen Buenos Aires reprezintă spațiul domestic unde personajele își joacă impecabil rolurile. Restaurantul adăpostește iubiri, cine cu importanți oameni politici și funcționari publici, și crime. În tot acest timp, se impun rețete fastuoase care satisfac gusturi sentențioase și fine.
O observație legată de personaje, felul în care le-a edificat autorul. În periplul acestor caractere nu există introspecție. Ele doar acționează, autorul atribuindu-le doar acțiuni și nici un fel de simțiri. Cesar Lombroso acționează frenetic, iar singura explicație a faptelor sale este urgia destinului. Întamplarile ale cărui autor este, fără o explicație antropologică, cern niște simțiri echivoce. De ce a procedat așa, de ce a înfăptuit acele crime? Cititorul este confuz.
Doar ochii lui negri, impenetrabili și sălbatici, iscodesc afectele persoanelor care îndrăznesc să se aventureze în universul lui.
Manualul de bucatarie din Marile Sudului al fraților Luciano și Ludovico Cagliostro, în mâinile tânărului Cesar, devine Manualul canibalului. Ospețele organizate de Cesar, având ca meniu carne de om, straniu, dar nu repugnă. Ești atras de măiestria cu care acesta prepară bucatele alese pentru aranjarea banchetului. Urmarești pașii făcuți, încerci să reții ierburile aromate folosite, repeti mecanic, în gând, timpul necesar fripturii de a sta în cuptor pentru a căpăta exact culoarea perfectă. Om poftește la om, de fapt, omul poftește la propria carne.
Iar când citești ultima filă a romanului, năucit de pafumul ierburilor, constați că în suflet vrea să mijească o milostenie pentru tânărul canibal.
Cum se întamplă mereu după calamități, la locul faptei, rămân numai victimele.
Chiar autorul îl declara o victimă, cugetul cititorului sau al meu cel puțin, a înclinat și el spre îndurare, dar după “macerarea” gândurilor și simțirilor a rămas totuși doar ideea.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele

10 Responses

  1. Dan spune:

    Lasa-mi si mie gandurile la macerat putin…

  2. Maria Barbu spune:

    Ai prezentat extraordinar de sugestiv cartea, adica ai reusit sa surprinzi ceea ce pe mine ma terifiaza cu adevarat la asemenea carti, si anume naturaletea raului, firescul cu care cele mai abominabile acte se inscriu, ori par sa se inscrie, in realitatea curenta! Asta trebuie sa ne dea de gandit, tocmai pentru ca in aceasta naturalete sta si tentatia raului celui mai cumplit!

  3. ddunia spune:

    @Maria,
    Mersi Maria, citind cartea asta uiti sa fii siderat de rau, nici macar nu simti k il accepti, ci firesc iei tot ceea ce se intampla. :(

  4. Dan spune:

    Bonjour doamnelor sau dupa caz chiar sarut mâna domnisoarelor, eu înca mai stau la macerat. Dar ce pot spune cu siguranta este ca o prezentare sugestiva a unei carti (o buna recenzie deci) n-ar trebui sa ma faca sa nu mai simt raul adevarat. Daca prin absurd, maine Dunia ai scrie despre ceva si mai îngrozitor, ar trebui sa nu mai fiu siderat de canibalism?

    Ma rog, e de vorbit aici. Daca facând recenzii îti faci meseria, OK. Dar eu, ca cititor amator, am dreptul sa aleg ce-mi place, chiar sa exclud din start unele subiecte, oricât ar fi de bine tratate. Nu sunt rautacios, cine ma cunoaste stie ca nu-i cazul.

    Ddunia, lasa-ma sa-ti spun Dunia, am scris revederea a doua si o sa vorbim si despre pisici, daca vrei.

  5. ddunia spune:

    @Dan
    Despre pisici, Dan? Apoi eu sunt iubitoare de caini. Comentariul de pe blogul Tomatei s-a intamplat sa fie la un text despre pisici…:)
    Deci subiectul cartii este unul exclus?

  6. Dan spune:

    OK, m-am linistit. Visul meu este sa am un Husky. Dar ma tem ca nu mai am rabdare. Sunt prea comod. Imi ia mult timp sa stau pe bloguri, sa mestersc la lemnele mele si, nu te râde, sa citesc si sa notez ca sa nu uit. „Statul pe bloguri” e un fel de-a spune. Scrisul îmi ia ceva timp, nu „iese” asa usor. Si o fac daca-mi vine. „Revederea”, ma rog, clientul nostru, stapânul nostru. Daca l-ai cunoaste pe Costel (ca mine) ti-ai da seama ca el scrie asa cum vorbeste. Chiar i-am si spus: „nu-ti ia mai mult timp tie sa scrii, ca mie sa citesc”. Are un umor…
    Despre carte, nu stiu, înca nu „simt” problema, înca o „pipai”. Mai lasa-ma la macerat.
    Noapte frumoasa!

  7. ddunia spune:

    @Dan
    Eu am un husky, intentionez sa-i iau si fetita:)
    https://ddunia.wordpress.com/2008/09/16/119/

  8. Ioana spune:

    Mmmm, vreau si eu cartea asta. mersi!

  9. Dan spune:

    Mots clefs: Dunia, husky.
    N-as fi de parere… Lasa-l sa aleaga. Glumesc, dar sunt drogat de „Scrisorile…” lui Liiceanu. Daca nu întelegi cele trei puncte, citeste-o, mai ales Cap. 15. Vreau sa va povestesc despre cartea asta. Recenzie se numeste, am aflat cum se face, nu stiu daca am dreptul s-o fac. A propos Dunia, exista vreo diploma de „recenzor”, tre’ sa faci studii, de un anumit profil, sau e suficient sa citesti si sa ai bun simt? Al meu, nu al tau sau al altuia…

  10. ddunia spune:

    @ Ioana
    Spor la citit :)

    @Dan
    Te rog sa poftesti cu recenzia, dat fiind faptul k nu vrei sa faci meserie de „recenzor”, nu-ti trebuie studii de filologie sau filozofie.
    Costel mi-a dat un sfat, iar eu l-am urmat, la mine pe blog pot face orice, asa si tu, blogul tau, bunul tau simt, nu al meu, nu al altuia :)
    Chiar sunt curioasa sa vad prin ochii tai, „Scrisorile…” lui Liiceanu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: