Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Stiinta sunetelor

Niciodata nu m-am intrebat ce inseamna muzica pentru mine, nici un moment de ragaz nu am acordat acestei stiinte. Singuratatea nu ma indeamna febril spre zdranganeala. De cele mai multe ori, incaperea in care imi desfasor activitatile e plina de liniste. Plec la drum cu o carte in mana, fara iPod. Adevarul este ca nu caut muzica, galceava din interior fiindu-mi suficienta.
Totusi, exista spectacole pe care nu le-as rata niciodata.
Tanjesc dupa un 1 ianuarie viitor la Viena, ascultand orchestra simfonica.
Anul acesta la Bucuresti, am ales Ateneul. Arhitectura a provocat un laic „oau” fatucilor, iar spectacolul mi-a redus la tacere vocile interioare.
Zarva mea interioara se reduce sau se retrage doar in fata unui exterior monumental. Corul, orchestra, vocea lui Tudor Gheorghe ma fac intocmai sa plang.
Inflexiunile unei voci ma stanjenesc. Tot la Bucuresti, saptamana trecuta, un episod putin abracadabrant a adus la usa apartamentului nostru un tanar cu o chitara. Reticenta i-am ascultat discursul, am retinut cerinta: bani. Tineretea lui, chitara, tinuta umilo-demna mi-au desfacut portofelul.
Si i-am urat o zi buna in continuare.
Domnisorul insa nu s-a lasat alungat si a cerut sa fie lasat sa cante. L-am poftit pe hol, mi-am chemat si domnisoarele din dormitoare si am ascultat. Nu pot transcrie modulatiile prin cuvinte, incerc insa sa redau starea de atunci, induiosare, uimire, admiratie.
La final l-am rugat sa-si mai spuna iar numele si i-am oferit un pahar de apa. Cu mana la piept si o usoara plecaciune, tanarul iesean si-a repetat firmitura fudula a personalitatii, numele: Lucian Dragan.
Seara la Ateneu, un alt roman, Martian Negrea, prin intermediul filarmonicii „George Enescu” ne-a destainuit muzical farmecul Muntilor Apuseni. Suita acestui compozitor, dirijor si pedagog ne-a revenit cu ajutorul dirijorului Yasuo Shinozaki.
In acelasi program ne-am delectat si cu creatiile lui Serghei Prokofiev si Bela Bartok.
Astfel am ajuns sa ma intreb ce inseamna muzica pentru mine. Am inchis ochii, mi-am lasat capul pe spate, mainile le-am asezat pe piept. Si am cautat, si am tot cautat un raspuns pertinent, si singurul valabil emerge materialitatea si concretul existentei mele din secolul XXI.
Muzica ma taraste, ma absoarbe in timpuri stravechi, imi rascoleste spiritul lasandu-l orfan de concret, izbindu-l de un moment al existentei fara timp.
Muzica imi anuleaza timpul fiintei mele pieritoare.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele

10 Responses

  1. Dan spune:

    Nici de mâncat nu poti mânca decât de trei ori pe zi si totusi fara asta nu se poate. Uneori descoperi muzica târziu si-ti dai seama ca traiesti cu ea de când lumea, alteori o afli când nu mai este. Mi se întâmpla sa mai adorm cu castile pe urechi si ma trezesc pe la 3 noaptea când se termina.

  2. Vladimir B. spune:

    Paradoxal, poate, muzica jazz mă însoțește aproape mereu, mă ordonează, mă tonifică, mă calmează, mă binedispune…cea clasică – îmi provoacă stări confuze, Bach și Stravinsky însă îmi sunt aproape de suflet!

  3. ddunia spune:

    @Dan

    Sa stii k eu mananc acum de prea multe ori pe zi k sa aleg un numar :)
    Iarna se intampla sa adorm pe colide.

    @Vladimir B.

    Ultimele auditii jazz au fost Jonny Raducanu si G.Gershwin, ultimul ascultat la Praga acum 2 luni, cred!
    Nu stiu nimic de Stravinsky, o sa dau un search pe google! :)

  4. Dan spune:

    Mai bine manânci doar O DATA pe zi. Intruna. De dimineata pâna seara. Macar n-ai remuscari…

    Vorbeai si vorbeam si vorbesc mereu (chiar si azi) despre muzica. Când eram student aveam abonament la Ateneu. Asa i-am vazut pe Celibidache, Voicu, Oistrah, Menuhin, Ruha… Eram în stare sa-ti fluier Dublul Concert de la cap la coada. La Pink Floyd am ajuns dupa aceea!

  5. Vladimir B. spune:

    ))) Noroc că există Google!

  6. ddunia spune:

    @Vladimir B.

    :) Uneori este foarte la indemana, dar alteori, degeaba cauti, nu gasesti tot ce iti trebuie. De o vreme, in urma citirii romanului lui Eco, Pedulul lui Foucault, m-ar interesa sa stiu cate ceva de rozacruceeni, dar nu ma declar satisfacuta de ce am gasit cu ajutorul fratelui google.
    Nu k Eco nu ar zice deja prea mult…

  7. Vladimir B. spune:

    Tema Rosecrucienilor este vastă, există cărţi destule, bibliografia abundă, dacă doreşti pot să mă uit prin hârtiile mele, şi să-ţi indic ceva resurse…deşi – cum bine spui, Eco e destul de persuasiv în chestiunea dată!

  8. ddunia spune:

    @Vladimir B.

    Bucuroasa accept cateva indicatii. Este Eco persuasiv, exhaustiv in cartea lui, dar mie tot nu-mi este clar rolul acestui ordin, cum imi este, de exemplu, foarte clar rolul templierilor, tot de la Eco.
    Si de aceea am tot cautat…
    Multumesc :)

  9. Vladimir B. spune:

    Personal am descoperit că lumea științifică a fost împrospătată, în chestiunea data, de istoricul Frances A.Yates, iar volumul său ”Iluminismul rozicrucienilor” (1972) – probabil că și Eco l-a folosit? – e disponibil și în românește (Humanitas, 1998), în foarte eleganta tălmăcire a lui Petru Creția. Mult succes!

  10. ddunia spune:

    @Vladimir B.

    Multumesc frumos, o sa incerc in librarii, daca nu la anticariate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: