Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Luna decembrie

Urmatorul text l-am conceput pentru o revista scolara, dar m-am gandit ca i-ar sade bine si pe blog.

Luna decembrie este luna pandei si a caldurii sufletesti. Explicatiile devin zadarnice in fata copiilor, strengarilor, deoarece prospetimea lor, cruzimea varstei lor le permite sa vada, intrevada si sa simta forfota, emotia si magia acestei perioade.
De ce o luna a pandei?
Elevii pandesc vacanta, asteapta la geam si la brad pe cei doi mosi renumiti ai culturii autohtone.
In cer, Dumnezeu isi apleaca putin chipul spre pamant. Rasuflarea lui ne incalzeste sufletele, de aceea decembrie este si o luna a caldurii sufletesti. Gerul de afara nu are nici o sansa in fata inimii pline de bunavointa si zambete. Atata vreme cat El sta inclinat pentru nasterea Fiului, oamenii se simt antrenati intr-o hora universala a veseliei.
Bunicile bat mai abitir cozonacul, mamele invelesc mai cu spor sarmalele, tatii mesteresc in gospodarie mai voiosi. Decembrie vine cu nasterea Fiului, iar evenimentul acesta face din oameni gazdele perfecte. De aceea ne primenim casele, curtile, ne curatim sufletele prin post si rugaciune.
Impodobirea bradului aduce desfatare copiilor, iar parintilor le ofera un ragaz de gandire. Si atunci oamenii ii multumesc lui Dumnezeu, pentru casa, pentru familie, pentru minunea ce o constituie viata noastra.
Miracolul vietii e surprins zilnic pe oricare chip de copil, dar in preajma Craciunului, constientizarea acestui lucru ne alunga pragmatismul fiintei sociale de peste an si ne permite sa fim mai mizericordiosi, mai frumosi, mai intrepizi in tinuta si-n simtiri.
Vine Craciunul…
Ce bine ne pare!

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele

3 Responses

  1. Dan spune:

    Scriai frumos Duduca si atunci! Cu mai multa dorinta sa te uiti si prin jur si cu putina naivitate care nici macar nu-i mereu criticabila.. Atunci dadeai si raspunsuri, acuma nu, „nu mai ai timp de raspunsuri, abia daca ai timp sa pui întrebari”. Pluralul acela din final era vizionar.

    Daca-mi spui ca articolul l-ai scris în zilele noastre pentru o revista, zic si eu ca-n CFR: „…n-am facut nimic, nu mai are nici un haz!”

  2. ddunia spune:

    @Dan

    Acum pun intrebari…
    Cand scriam frumos?
    Si chiar nu am raspuns?
    Textul l-am scris dupa o noapte de perpeleala saptamana trecuta pentru revista unei scoli de generala la rugaminte unei prietene profesoare.

  3. Dan spune:

    Nu mai are haz poate, dar este totusi frumos. Credeam ca e scris tot în vremea scolii tale. De fapt e în vremea scolii altor copii de-acuma. Restul este Sorescu, „Am zarit lumina pe pamânt”, iar pluralul este deci real :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: