Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

7 pentru armonia copiilor nostri

In ultima vreme, vremea ultimului an al blogului am scris doar tangential despre Mara. Dupa ce a implinit un an am avut oarecum senzatia ca viata mea s-a asezat in aceasta noua formula si mi-am reluat incet activitatile mele literare. M-am intors la scris si la carti, mi-am reintepretat ambitiile scriitoricesti si din nou am inteles plumbul activitatilor mele nerentabile.
Nu as putea sa mai port acelasi zambet fara carti si fara scris, nu as mai fi, ci as exista, cum m-a invatat Platon.
Dar vreau sa revin acum la Mara. In lecturile mele au aparut si multe carti despre copii. Ca mama, principalul meu obiectiv este sa am un copil echilibrat, sa descrie armonia cu sufletul si psihicul.
Iar acum fata mea are 2 ani, o varsta pe cat de frumoasa, pe atat de capricioasa. Intr-o zi s-a intamplat sa am un usor atac de panica.
Nu stiu de unde exact, presupun ca din spicuiri de lecturi, din invataturile bunicii, din sfaturile mamei, s-a statornicit in mine ideea ca primii sapte ani ai unui copil sunt exagerat de importanti pentru omul care urmeaza sa devina.
Atacul de panica a urmat cand mi-am repetat aceasta credinta. Cum o sa ma descurc? Si mai ales, o sa fiu in stare sa-mi cresc fata frumos?
Mara e la varsta cand plange ca sa se impuna, cand se arunca pe jos, cand copiaza comportamente, cand repeta tot ce aude.
Iar eu incerc sa creez pentru ea un mediu calm, cu modele care se pun de acord in raspunsuri pentru ea si am adoptat, firesc firii mele, sinceritatea in dialogul cu Mara. Daca ii pleaca tatal de acasa, iar ea incepe sa planga, o las sa vada cum iese pe usa, ii spun unde merge si ce urmeaza sa faca. Niciodata nu am plecat pe furis din casa pentru ca Mara sa nu planga si nici nu intentionez s-o fac vreodata.
Ii spun foarte des nu si ii explic de ce este nu, chiar daca urmeaza 20 de de ce. Practic palmuta la fund si pedeapsa, la varsta de 2 ani o las sa stea in camera ei departe de noi si este suficient sa am reactia pe care o doresc. Si cel mai mult incerc sa o las sa descopere lumea, cu nisip in cap si calcat prin balti, cu demontat jucarii si pictat de pereti.
Ma sperie calmul de care am nevoie pentru armonia ei, sunt o fire agitata. Imi dau seama ca varsta ei imi impune mult autocontrol, dar convingerile mele sunt suficiente sa razbesc cu toate greutatile.
Au trecut doi ani, iar de acum incolo, pana la sapte, pe langa blog si manuscrisele mele, o sa scriu si in caracterul Marei, caci afectiunea mea de azi va ajuta personalitatea fetitei mele sa se dezvolte in masura care ne face oameni zi de zi.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele

2 Responses

  1. Dan spune:

    Dupa cum stiu si stii si tu foarte bine, cu fetele pâna pe la 25 de ani e mai greu, pe urma se rezolva pentru ca oricum fac ce vor ele…

    • dunia spune:

      Iti vine ușor sa spui asta de la inaltul vârstei tale, dar eu simt ca am nevoie de pietre in buzunar ca sa mă pot păstra cu picioarele pe pământ.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: