Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Eu sunt tu, dar tu nu ești eu

Există pe blogul meu teme care revin, revin cu mine și pentru unii cititori. Pentru alții pot părea doar niște chestiuni despre care notez în acest an de grație. Într-o singură notă, dar cu diferite formulări, am scris despre procentul ființei umane de împrumut. Omul împrumută și se împrumută. Schimbul se face cu acțiuni, dar și cu vorbe.
Cât sunt eu și cât sunt tu?
Cât sunt eu în relația cu prietenii, cât sunt eu în relația cu iubitul. Când se retrage eul pentru a face loc persoanei a doua singular și plural? Tot acest proces mi se pare fascinant și am încercat foarte mult să înțeleg. L-am citit pe Jung pentru o mai bună înțelegere. Mi-am zis că Jung a cunoscut fericirea. Am presupus că Jung a fost fericit după niște calcule care adună pretenții de viața, pretenția lui imperativ a fost cunoașterea psihicului. Și l-a cunoscut atât cât se poate, mintea omului e oricum asemenea foilor de ceapă, când zici că ai ajuns la lujer, dai peste o inflorescență. Dar Jung a mirosit multe dintre florile minții.
Dar să plec din această comparație. L-am citit pe Jung, ceva din Jung, ceva am și înțeles. Știu acum diferența dintre eu și sine, știu acum că fiecare persoană în parte este puțin schizofrenică. Măștile pe care le schimbă omul pe durata unei zi, serviciu, societate, prieteni, familie poartă numele de persona și constituie dovada că fiecare dintre noi suntem schizofrenici.
Toate astea nu m-au ajutat însă să aprofundez împrumutul ființei. Cu experiența mea de viață, am constatat împrumuturile mele și ale celor din jurul meu. La început le-am condamnat, chiar m-am rușinat de ele, apoi le-am acceptat ca firești. În acest firesc m-am întrebat care este limita. Cât să iau? Cât să dau? Cât este echilibristică în acest proces și unde anume trebuie trasă o linie?
Am avut în ultimul timp senzația că toate aceste împrumuturi se așază foarte bine în mine. Strat peste strat mi-am crescut ființa, iar acum zăresc în sfârșit o imagine a mea completă. Fără a fi desăvârșită, imaginea mă mulțumește. Oamenii din jurul meu m-au ajutat să mă accept. Un cineva foarte apreciat de mine, aproape un cineva guru, m-a zis că trebuie să-mi permit să fiu eu, să mă iubesc foarte mult și să-mi aliniez gândul cu vorba și cu fapta.
Din răsputeri încerc să fac asta, să spun ce gândesc, să fac ce grăiesc. Mărturisesc că minciuna e mai ușoară, dar nu are satisfacții, ceea ce încerc eu să fac, aduce atât de multe satisfacții.
Mi-e bine să fiu eu printre atâția tu de la care am împrumutat, căci toți acești tu s-au dus la sinele meu, eul a rămas același centru suveran al conștiinței mele.
Eu sunt tu, dar tu nu ești eu, eu am devenit, tu ai rămas tu în mine.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , , , , , ,

13 Responses

  1. E bine ca reusesti sa-ti permiti sa fii tu.Ai dreptate cu minciuna, e mult mai usoara!

  2. dunia spune:

    Prin tehnica asta de a te pune la adăpost pentru a nu suferi te salvezi de durere, dar te limitezi și în a fi cu adevărat fericit.

  3. noctambulul spune:

    Piesa 21st Century Schizoid Man reprezinta (poate) schizofrenicul din fiecare dintre noi, iar celelalte piese de pe albumul In the Court of the Crimson King sunt restul pana la completarea ego-ului. Recomand si restul (mai ales restul) albumului! https://www.youtube.com/watch?v=ufNetZfgoTk

  4. Dan Vaideanu spune:

    In general oamenii celebri nu sunt fericiti pentru ca n-au timp, ei sunt ai altora. Mai departe sunt detalii…

  5. Dan spune:

    Oho!!!
    Am citit mai atent comentariile. Din pacate oamenii te judeca înainte de a te cunoaste. De ce sa nu fii tu?
    Mie mi s-a spus ca sunt insolent, impertinent, încrezut, ca sa ajunga în final la concluzia ca sunt totusi „de gasca”.
    Cu vârsta, toleranta mea la prostie a scazut, asa ca am ramas doar insolent, asta e, nu ma pot plia în fata idiotilor!

    S-a întâmplat ceva cu comentariul meu, poti rezolva Duduca?

    • dunia spune:

      Dan, am rezolvat. Asta e o suferință comună, cred eu, mania asta a oamenilor de a judeca înainte de a cunoște, dar fac asta și pentru că nu pot cunoaște, felul lor nu le permite, mintea lor are un gard de jur împrejur și nu recunoaște decât etichete, categorii și stereotipii.

  6. Mastile cad prea greu ca sa poti zari esentialul omului din fata ta. Toti vrem sa fim. Ce anume, depinde de masca. Sa nu uitam sa le dam jos.

  7. Dan Vaideanu spune:

    Sunt sigur ca am cunoscut fericirea înainte de a-l fi citit pe Jung…
    Iei cât poti, iei cât ti se da?
    Dai cât poti, dai cât ti se cere?
    Limita este pe-aici. Atât cât sa nu-ti pierzi echilibrul.

    • dunia spune:

      Foarte pertinente întrebările tale și niciodată nu m-am întrebat. Desigur limita este chiar acolo, dar tot nu o poți împunge cu degetul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: