Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Elevii de la Ion Vidu și Sabin Păuța

Am traversat aseară Piața Victoriei din Timișoara în niște balerini rigizi care mi-au îngreunat mersul. Cu un spate drept de la disconfortul picioarelor, am intrat la Filarmonică într-un suflu. Am cerut un bilet în timp ce flecăream la telefon și m-am trântit pur și simplu pe un scaun.
Știam că urmează să ascult orchestra colegiului Ion Vidu cu următorul program: Bach, Marcelo, Vivaldi, Șostakovici, Rossini și Păuța. Cel mai mult voiam să ascult Rossini, dar cel mai mult viața te ia prin surprindere. Ziua de ieri mi-a confirmat încă o dată cât de nepăsătoare și ușuratică e fericirea.
Am mers la spectacol fără așteptări și am plecat fericită de la spectacol. Oamenii fac muzică ca să-și confirme că viața e frumoasă, dar acum mă pierd în afirmații personale. Ceea ce doresc este doar să povestesc cele două ore de ieri de la Filarmonică, două ore bezmetice, prima oră pregătind-o pe a doua.
În prima oră am ascultat Bach, Marcelo, Vivaldi și Șostakovici. Elevi cuminți și silitori, cu mari emoții, am observat și a fost vizibil pentru toată lumea, au dat tot ce au putut ei pe scenă. Francesca Moldovan și Ana Molnar Popa la vioară, Gabriela Damian la oboi, Radu Sinitean la fagot și Traian Moldovan la pian.
I-am aplaudat zâmbind și m-au încântat. În această primă oră, orchestra a sedus publicul. Am început să le prind zâmbetele, am început să le simt bucuria. Le priveam fețele fascinată și îmi recuperam oarecum niște amintiri ale mele din liceu. Am stat oarecum față în față cu mine, 16 ani cu 30 de ani și mă simțeam extatică.
După pauză, Rossini m-a încântat, dar nu m-a surprins, m-a surprins până la năucire Sabin Păuța. Aseară l-am descoperit, ignoranța mea e mare în materie de muzică, dar nu neapărat descoperirea în sine m-a năucit, ci distracția care mi-a revenit de pe scenă. Fețe de copii cu zâmbete curate, trăind în muzica lui Păuța cu o frenezie care ajungea până la mine.
Aș fi vrut să le mulțumesc pentru toată bucuria mea de aseară și m-am gândit că un text azi pe blog va fi modul meu de a-i felicita pentru incredibilul lor joc de aseară, căci tot spectacolul a devenit cumva o joacă în care toți caută să atingă buna dispoziție. Nu știu dacă ajunge să citească oricare elev de aseară acest text și nici nu are importanță, mulțumirile mele nu trebuie să ajungă neapărat la ei, ci doar să existe consemnate, ca o recunoaștere, ca o confirmare a fericirii mele de aseară.
Tot de aseară ascult neîncetat Păuța, nu mi s-a întâmplat niciodată să ascult muzică în timp ce scriu, iar acesta este și primul meu text scris cu muzică, scris oarecum cu febră, cu degete desprinse de mine.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , ,

3 Responses

  1. noctambulul spune:

    Colegiul National de Arta „ION VIDU”, Timisoara: http://www.cnaionvidu.ro/acasa.htm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: