Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Ultimul zvâc al femeii

E ceva cu mine sau între mine și un drum făcut cu mașina. Întotdeauna o stare de mulțumire intensă se instalează în momentul în care m-am pus la drum.
Mă simt fericită și chiar sunt fericită.
Nu am habar de ce psihicul meu e atât de intim cu un mijloc de transport. Gândindu-mă acum la Freud, la analizele lui, pot face o presupunere. În copilăria mea, cele mai frumoase momente cu familia au început cu un drum, concedii ale părinților pe care le petreceau cu noi în diferite stațiuni ale țării.
E o explicație pertinentă care poate descrie plăcerea mea dintr-un drum cu mașina. Un drum cu mașina, cu condiția să fiu singură, îmi permite foarte mult să mă gândesc la ceilalți, eu în raport cu ceilalți.
Mă judec, mă dojenesc, mă încurajez, iau decizii, mă îmblânzesc, mă încrunt și zâmbesc. Uneori ies de pe partea carosabilă, căci visez cu ochii deschiși. Asta constituie o mare prostie și sunt conștientă, la fel de mare ca aceea de a-mi lua ochii de la drum să mă privesc în oglindă. Nu mă rujez, dar înfiripez un dialog cu proprii ochi.
În ultimul timp mă privește o femeie, iar sufletul meu începe să se ghemuiască ca un câine ud care în sfârșit a găsit un loc uscat.
Cunosc femeia care mă privește, dar nu o recunosc. Eu ieri am întins rușinată un buchet de flori învățătoarei mele. Ieri am plâns pe coridor, deoarece am uitat vocabularul acasă, iar doamna profesoară de română ne pedepsește cu un 4 în catalog. Tot ieri am fost în vizită la prietena mea pentru că a lipsit de la școală fiind răcită și sigur ieri sora mea mi-a făcut cu mâna din tren că a plecat la Timișoara la facultate lăsându-mă cu un copleșitor sentiment de singurătate.
Nu, nu recunosc femeia.
Dar tot ieri, îmi amintesc acum, am stat așezată pe marginea patului când ceva cald m-a determinat să mă ridic. Mi s-a rupt apa, căci ieri, într-o sală cu o lumină puternică, un bărbat un ochi albaștri și păr alb, mi-a pus o bebelușă pe piept.
Ieri s-au întâmplat toate astea, ieri am mers în clasa I primară și ieri am născut o bebelușă, dar tot nu recunosc femeia care mă privește.
Zâmbește ca mine, se încruntă ca mine, chiar își lasă puțin capul într-o parte ca mine. Trântesc oglinda, strâng de volan, accelerez, dar femeia e tot acolo în singurătatea mea fizică. Mă irită ochii aceia înțelegători. Atitudinea ei chiar mă înfurie. Ah! Un zvâc. E ultimul zvâc al femeii. Cu simțirile de copilă, cu un chip de madonă, madonă ca perfecțiune feminină nu mironosiță, femeia oferă ultimul ei spectacol. E perfectă. Femeia la 30 de ani e perfectă, nu schimbă prefixul, ci se desăvârșește. Puternic creatoare, puternic conștientă de sine, femeia câștigă un război care nu a existat niciodată.
Acceptă copila de la interior, acceptă chipul care îi revine de la exterior și pășește victorioasă.
A câștigat fără să știe că a participat la vreun concurs, dar mai ales nu știe ce a câștigat, e un câștig fără obiect, fără scop, doar un câștig al femeii la 30 de ani. La 30 de ani ești femeie și tot ce înseamnă și aduce cu sine femeia.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , ,

9 Responses

  1. Claudia spune:

    ”Intalnirile” mele au fost mai degraba cu femeia din viitor… ma sacaia si imi spunea intr-una ca au trecut anii experimentarilor, ca ar trebui sa stiu mai bine ce vreau de la viata… si nu stiu cum am facut dar pe-o ureche a intrat si pe cealalta a iesit toata poveste asta… mai apoi s-a asternut linistea si acum cred ca anii de dupa 30 au o alta numaratoare a zilelor, mai rapida… Nu stiu ce sa mai cred, conflictele interioare ma consuma tot in dulcele stil al anilor trecuti… Nu e bine, imi spun cu maturitate pe cand actionez adolescentin…

    • dunia spune:

      Claudia, fără copila aia de la interior am deveni niște doamne în costume deux piece care se așteaptă la respect doar pentru că au impresia că după 30 e altă numărătoare.
      Nu pretind respect de la nimeni.
      Sunt cumva și obosită să mai spun toate aceste lucruri, de acum încolo nu o să mai zic nimic, poate lumea o să fie mai receptivă păstrând tăcerea.

  2. arakelian spune:

    eu am remarcat diferente la 33 ani . Un prag, decisiv, un prag hotarator pt mine si pt deciziiile mele.

  3. dunia spune:

    La fel și aici, nu am habar de numerologie sau de astrologie, dar mi-a rămas clar în minte, după Pendulul lui Foucault, că în numerologie găsești întotdeauna ceva, nu se sfârșesc niciodată simbolurile.

    • arakelian spune:

      evident, cu numerele pot mereu sa ma joc, sa inventez, sa disec sa impart si sa scot cifre absolute. Sunt inginera, stiu sa ma joc cu cifrele.

      • dunia spune:

        Deci știi mult mai bine ca mine. Îmi lași o adresă de mail? Să-ți scriu când ajung în Belgia, poate ne vedem. :)

  4. dunia spune:

    Săru mâna, am notat mailul și am șters.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: