Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Berlin

Berlin. Am fugit ieri de el, aș fugi și azi, dar totuși o să scriu. Excursia aceasta a avut o temă sau mai bine zis o intenție, o socoteală veche a mea de a lua bine aminte de ororile istoriei pentru a putea la rândul meu să povestesc celor care vin după mine.
La Berlin, urmărind gândul înapoi, acela cu Auschwizul, am mers să vizităm Muzeul evreilor și Zidul Berlinului.
La muzeu am descoperit însă și un alt aspect, un fel de viață a evreilor departe de nenorocirile lagărelor. Fotografii, scrisori, obiecte ale unor oameni, familii la masă, familii așezate pentru fotografie, prieteni la plimbare.
Am descoperit, tot în muzeu, și nu știu dacă în școală îmi revenise această informație, că majoritatea evreilor erau și probabil continuă să fie niște persoane foarte educate. Educația oferă și distincție, iar distincția devine păcat sau chiar insultă pentru omul frustrat. Hitler a fost un frustrat. Eu fac această afirmație, și sunt convinsă că traumele lui din copilărie aduc niște răspunsuri, dar niciodată nu aș vrea să-l înțeleg pe Hitler.
Mi-am amintit și de teoria lui Nae Ionescu, teorie explicată în prefața cărții lui Mihail Sebastian, De două mii de ani.
O comunitate mică se face direct responsabilă de furia comunităților mari prin misterul pe care-l construiesc în jurul lor. Nu permiți să fi cunoscut, atunci lași liber interpretărilor, iar oamenii simt nesiguranța ca o amenințate asupra vieții.
Am mai descoperit ceva în această excursie, din lecturile mele, bineînțeles. Nu este deloc bine sau deloc ușor de controlat instinctul omului de supraviețuire. Oamenii de azi încă trăiesc după el, deși uneori îl numim stres.
Revenind acum de pe câmpii de teorii și impresii subiective, mă așez la zidul Berlinului. Am privit fotografii cu Hitler, cu tineri care ardeau cărți, cu parade.
M-am hlizit la poza lui Hitler, mormăind despre mustăcioara lui și frumusețea lui salaică ( Salai, tânăr foarte frumos, protejat a lui Leonardo da Vinci).
Doar că ironia mea e fără rost. Și dacă o pricepi, tot lipsită de amuzament este.
Am plecat de la zid în pas grăbit, grăbit de ploaie, grăbit de autobuzul a cărei stație nu o cunoșteam. După zid am pus punct atrocităților. De a doua zi am început cu galeriile de artă.
De la galeriile de artă povestea începe să se schimbe, de mâine se schimbă și tonul acesta șoptit ca în prezența unei urne.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , , ,

4 Responses

  1. dam167 spune:

    Mă dezamăgește faptul că îl faci pe Hitler frustrat. Mă dezamăgește atât forma și exprimarea, cât și nota de superficialitate. Acum deschid o paranteză pentru a dezvolta părerea mea despre el, pentru a nu fi confundat cu un simpatizant.

    Hitler a fost liderul unui regim, nu regimul în sine. Ca orice conducător de regim, uneori a fost manipulat spre interesele manipulanților care, procentual, reprezentau regimul. Istoric (și probabil și personal) vorbind Hitler a fost un personaj odios, cu un scop ciudat și mijloace de neimaginat – generic vorbind pentru că trăsăturile lui sunt totuși trăsături umane, duse la extrem. Am închis paranteza.

    Traume din copilărie? Hai să fim serioși, asta sună a film prost. Dacă e să o iei generic, mai toată lumea are traume în copilărie. Dacă toți ar ajunge dictatori și/sau întemeietori de imperii, n-am mai avea loc de ei. Pe lângă atrocități de necontestat și eterne răni pentru omenire, chiar crezi că un om poate fi făcut responsabil, izolat de popor? Și dacă da, nu te sperie faptul că un om poate atinge asemenea idealuri macabre? Hitler a fost un pion, statistic vorbind, necesar încheierii unui ciclu al omenirii – nici eu nu sunt prea sigur de teoria asta.

    În rest, legat de Berlin, mă mir că n-ai găsit loc și de o notă romantică și pozitivă. Mie mi s-a părut un oraș cu de toate, unde totul e la vedere: trecutul sumbru și tentativele de a șterge urmele, prin modernism și pragmatism. Amalgamul de vechi și nou, urmele lăsate intenționat și grandoarea sa mi s-au părut în final fascinante.

    • dunia spune:

      Hai Dam, nu fi așa dezamăgit! Am scris într-o notă ușor superficială și am ales cu intenție cuvântul, dar sunt sătulă de Hitler ca subiect.
      La fel ca tine, mă gândesc că a fost un pion, că întotdeauna e mult mai mult decât cuprindem noi ca observatori ai istoriei. Dar știi ceva? Nu-mi mai pasă de toate aspectele istoriei, regimului sau timpului. Hitler a fost un monstru pentru toate viețile pe care le-a luat, pentru toate umilințele pe care le-au îndurat victimele.

      Berlinul e splendid, dar despre aspectul ăsta în textele viitoare. La Berlin l-am descoperit pe Menzel, are o pictură de care pur și simplu m-am îndrăgostit.

  2. drstoica spune:

    Ba eu aș vrea să-l înțeleg pe Hitler. Adică… să acceptăm ispitele, să le confruntăm, nu? :)
    Nu vreau să-l înjur, nu vreau să-l blamez. Aș vrea doar să pot rescrie trecutul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: