Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

2 muzee în Amsterdam

Ajung să scriu cam greu despre muzee. Evit. Sau doar prelungesc o presupusă curiozitate.
Aș vrea să stârnesc o curiozitate când vine vorba despre muzee. Eu am atins un anumit punct în ceea ce privește aceste instituții. Intru în muzeu, orice muzeu, și mă opresc. Mă uit în jur și foarte ușor, dar atât de așteptată, mă cuprinde o stare de bine.
Este fix ca atunci când intru într-o benzinărie OMV, deși știu cât de plată e comparația, în orice țară aș fi, mă simt bine, mă simt în siguranță, mă simt acasă. Recunoașterea vine în întâmpinarea nevoilor mele. Într-un OMV cunosc așezarea, într-un muzeu devin eu. Devin într-adevăr, și un caracter independent ca al meu nu poate fi toată ziua eu, de aceea în muzee devin, toate măștile cad, nu mă aplec să ridic nici una, nu-mi pasă nici de fața mea care se schimonosește uneori în fața tablourilor deoarece nu înțeleg nimic.
Abandonându-mă simțurilor, zburd prin muzee și explorez, uneori pereții și candelabrele sau policandrele.
De puțin timp nici nu-mi mai pasă că nu-mi plac tablourile, că nu-mi transmit nimic, că nu înțeleg nimic. Vreau doar să simt o pânză.
La Amsterdam, la Rijksmuseum, în sala unde cunoscuta Night watch a lui Rembrandt provoca excitări nervoase, eu m-am holbat la ochii personajelor. Niște bile negre, lucioase, halucinante te fixau din perete deloc prietenește. Am întors spatele oftând, încă o capodoperă care se desprinde înainte să se prindă de suflet.
M-am îndepărtat din sala aceea plină de energii rafinate și emancipate și am pășit în căutarea lui Vermeer. L-am găsit, dar l-am admirat pe Pieter de Hooch, tablourile lui mi-au plăcut, am apreciat chiar tehnica de a surprinde dintr-un unghi mai multe spații.
La muzeul Van Gogh, te izbește foarte repede culoarea, mai ales galbenul. În clipite, creierul devine soare. Oameni zâmbitori se mută de la o pânză la alta, își sprijină uneori bărbia, își freacă obrazul.
E multă veselie la muzeul Van Gogh, o veselie care provoacă, stimulează, polarizează stările afective.
Eu mi-am luat o vedere cu minunata lui casă galbenă, mi-am achiziționat și un album pentru a-l răsfoi acasă cu Mara mea.
Și am părăsit Amsterdamul a doua zi atât de bogată, port de atunci în fiecare zi această bogăție pe mine și în mine, pe chip și pe suflet.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , , , , ,

3 Responses

  1. Claudia spune:

    Van Gogh e preferatul meu de cand ma stiu desi pe-acolo pe la tara nu se expuneau picturi pe undeva, iar cartile erau putine. Cred ca intr-a cincea am dat de o prima pictura si cand am vazut cum ii curg liniile si formele caci exact in modul ala imi placea mie sa vad dealul (dupa ce ma invarteam in loc suficient de mult cat sa ametesc zdravan) m-am indragostit pe loc de pictor si dupa atata timp inca imi place.
    La muzeul ala din Amsterdam o sa merg in pelerinaj si in recunoastere. Intr-o zi.

  2. dunia spune:

    @Claudia

    Da, da, să mergi, să mergi. Te-aș însoți și eu dacă s-ar putea.

    @Bobby

    La muzeul din Amsterdam erau 2 sau 3 pânze cu floarea soarelui, iar la una erau interzise fotografiile, poate de aceea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: