Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Un pișălcios la Bruxelles

În 4 iulie, trăgând de aceleași bagaje, parcă puțin mai grele cu fiecare oraș vizitat, și magneții, cu gramul lor, au ajutat sau de fapt nu au ajutat pielea palmelor mele, am ajuns la Bruxelles.
O zi am poposit aici, dar dintr-o zi nu pot face un singur text. În Bruxelles ne-am pierdut pe străduțe, am vizitat un muzeu, am întâlnit o prietenă bloggeriță, Arakelian, ne-am entuziasmat la vitrine cu bijuterii, am și achiziționat ceva, am lălăit pe la terase, am gustat praline și am băut bere cu zmeură.
Câte povești?
Cum să construiesc? Am ținut un jurnal în această călătorie în urma unui sfat, dar l-am rătăcit, chiar eram curioasă ce am scris, știu că la un moment dat am scris că e foarte greu dorul de mamă.
Revenind la Bruxelles, la impactul cu orașul, notez aici bunăvoința și veselia oamenilor, o purtare molipsitoare, căci am zâmbit tot timpul.
În Grande Place, am lălăit bine într-un sentiment de admirație, construcțiile monumentale reușind să ne facă să ne simțim oameni mici, dar mari oameni. Clivajul ăsta între trup și minte s-a produs la zgâirea mea în jur. Arhitectura micșorează trupul, dar crește cumva mintea, chiar și cuvântul arhitectură este unul destul de lung.
După puțină plimbare la picior, câteva poze, câteva opriri, una la pișălcios, statuia simbol a orașului, am întâlnit-o pe Arakelian. Am avut ceva emoții, puțină teamă de prima impresia sau de a doua impresie. Pe blogul ăsta am construit o imagine a mea, cu siguranță îmbunătățită. Când trec dincolo de blog, nu știu sigur cu cine vine omul să se întâlnească, cu Dunia sau cu Paula. Descriu la prima strângere de mână o imagine de vițel rătăcit. Mă întreb, de fapt mintea bolborosește cine sunt? cine sunt? ce așteptări există?
Pentru că există oarecare așteptări la un anumit nivel. Cu Arakelian m-am liniștit destul de repede. De la tonul dur practicat pe blog, cu argumente, explicații și ironii, am surprins și m-a surprins o voce suavă de femeie mignonă.
Ne-am plimbat și cu ea din nou pe străduțe, am mâncat, am băut, am povestit. Firește că am povestit despre român, despre mamă, despre blog, despre alegeri, despre Bruxelles și Belgia. Ne-am despărțit când soarele scăpăta, la fel și ochii noștri care deveneau tot mai mici de oboseală, mâncare și bere.
În camera de hotel am pus capul pe pernă și am avut timp de câteva gânduri, în timp ce din stradă ne revenea limba noastră română. Am zâmbit. Am adormit frumos cu certitudinea că întotdeauna e o mare bucurie să întâlnești oameni frumoși, oameni care pentru câteva ore ți se oferă și îți permit o călătorie de neuitat într-o parte de suflet, într-o parte de minte a lor.
Iubesc omul cu patimă și mi-e frică de el teribil în aceeași măsură, dar nu pot renunța la om, la încercarea mea de a-l cunoaște, de a-l provoca, de a-l consuma, căci omul este viața mea.
Arakelian, numai gânduri bune.

photo(1)

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , ,

10 Responses

  1. noctambulul spune:

    Mi-a placut Bruxelles-ul! Cand l-am vizitat era sarbatorit Nelson Mandela, iar Manneken Pis era imbracatintr-o costumatie specifica Africii de Sud! :-) Ca si tine am avut noroc sa cunosc niste oameni minunati de acolo: o romanca si un belgian!

  2. dunia spune:

    Avea o costumație și când l-am văzut noi, dar nu am reținut. Ni s-a povestit că are foarte multe costume. :)

  3. drstoica spune:

    Se spune că în rugăciune, îi vorbești lui Dumnezeu; iar în meditație, îl asculți pe Dumnezeu.
    Ai scris niște vorbe frumoase ca o rugăciune. De fapt, cred că așa arată cu adevărat rugăciunile. Acelea care atrag după ele împlinirea dorințelor; altor dorințe. Iar eu am intrat, voit sau nu, în meditație.
    „Arhitectura micșorează trupul, dar crește cumva mintea, chiar și cuvântul arhitectură este unul destul de lung.”
    „Iubesc omul cu patimă și mi-e frică de el teribil în aceeași măsură, dar nu pot renunța la om, la încercarea mea de a-l cunoaște, de a-l provoca, de a-l consuma, căci omul este viața mea.”
    Nu vreau să comentez. Doar să spun ce mi-a plăcut foarte tare!!! Printre altele.

  4. alinu spune:

    cat de cald pare galbenul, pe de alta parte negrul…

  5. dunia spune:

    @drstoica

    Printre altele, mulțumesc. :) E greu să faci față și vorbelor frumoase, observ.

    @alinu

    E albastru, iar pe de altă parte, încearcă un nume real.

  6. Dan spune:

    Si despre Marele voastre n-ati vorbit??

    • dunia spune:

      Am vorbit, am vorbit, le-am cumpărat și jucării de la un magazin care avea multe, dar multe lucruri interesante, toate de lemn, dar ne-am mulțumit cu niște albinuțe, eu nu puteam să car ce mi-ar fi plăcut, parcă eram în atelierul lui Gepetto.

  7. arakelian spune:

    vaaaai, ce frumos ai scris despre mine. M-ai emotionat!!!
    P.S. magazinul cu jucarii de lemn l-am mai vizitat :D.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: