Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Colecționarul, frumos și urât

Am citit pe tren, în prima parte a călătoriei, o nouă carte de John Fowles, Colecționarul. În facultate am citit Magicianul. Există pentru mine, la unii scriitori, un după, după Magicianul la Fowles, după Demonii la Dostoievski, după Cartea neliniștirii la Pessoa, după Fii și îndrăgostiți la Lawrence. Acest după poartă multe așteptări, căci noua lectură, Colecționarul de exemplu, e însoțită de încântarea primei lecturi care poate purta și numele de incomparabila lectură.
Într-adevăr lecturile amintite mai sus nu suportă comparație la mine și nu încerc să fac asta la o nouă lectură. Aștept doar, aștept senzația aceea cu efect năucitor. Eu procedez altfel: las cartea ușor pe poale și-mi mut privirea pe geam sau pe pereți, decorul diferă întotdeauna. Câteva secunde e liniște în mine, zarva se ivește când clipesc. Întotdeauna clipesc și pierd toată liniștea. Încerc apoi o recuperare, dar mintea mea pare s-o apuce în toate direcțiile. Amintiri, senzații, analogii mă năpădesc.
La Colecționarul nu am meditat mult, mi-a atras atenția doar un fel anume de a împărți lucrurile în lume: frumos și urât, nu rău sau bine, ci frumos sau urât.
Mi-a trecut și mie prin cap să anulez și eu termenii de rău și bine, dar am realizat ce Don Quijote aș deveni, unul jalnic, căci nu cred că o apucătură poate deveni convingere.
Doar că apucătura asta îmi tot dă târcoale. Am învățat și un cuvânt nou, eclectism. Pe mine mă caracterizează, descriu eclecticul. Lipsa mea de convingeri stă în contradicțiile care de ceva vreme se luptă neobosite în mine.
Aș vrea să anulez răul și binele, dar mai ales educația morală care ne învață că inconștientul poartă numele de Diavol și că Dumnezeu e punitiv. Aș vrea să scap nu de religie, că asta pot face, ci de învățăturile care otrăvesc sufletul și mintea copiilor.
Nu pot face asta, îmi pot schimba și rafina educația, dar nu pot scăpa de ani de încătușare a manifestării eului de frica vieții de apoi. Pot exista multe vieți, dar omului îi este dat să cunoască una singură, viața asta de pe pământ, iar rău și bine nu ajută la exprimarea ei, ci suprimă tocmai frumosul.
Frica orbește, paralizează, te ține inactiv. Unii își construiesc gard în jurul inimii, alții în jurul minții. Ambii se lipsesc de ceva, renunțând la unica viață pe care o trăiesc și alegând să trăiască după apucăturile unora care au devenit convingeri, care au devenit cuvânt scris, care au devenit legi, dar aș vrea să amintesc că nimeni nu poate să ne scrie sufletul, sufletul e al fiecăruia, iar dacă în viață mulți suntem sclavi, când vine vorba de suflet, toți suntem stăpâni.
Iar stăpânii gândesc și simt altfel, am găsit scris în cartea lui Jung. Și de asta avem nevoie, să gândim și să simțim altfel, adică personal, nu după părerea lumii.
Eu muncesc să fiu stăpân. V-aș face o promisiune că o să anunț când ajung stăpân, dar există șanse să mor încercând.
Nu promit nimic, aș vrea să vă surprind uimindu-mă pe mine. Lumea e frumoasă sau urâtă, încep de aici.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , , ,

7 Responses

  1. noctambulul spune:

    A propos de viata de apoi: Simon Garfunkel – The Afterlife http://youtu.be/ZjtjmSI8cWw

  2. noctambulul spune:

    De la Paul Simon si Art Garfunkel am ajuns sa scriu „Simon Garfunkel”, autorul piesei The Afterlife fiind Paul Simon.

    Cei doi au cantat sub numele „Simon & Garfunkel”, iar o piesa emblematica a lor este El Condor Pasa: http://youtu.be/pey29CLID3I

    Am ajuns sa ii reascult cautand o piesa cu Afterlife pentru aceasta postare a ta, apoi versurile lui Simon m-au facut sa scriu mai mult ca de obicei pe Noctambulul pe marginea unui subiect care nu imi dadea pace de mai mult timp…

    Si iata-ma din nou aici cu aceste comentarii la postari originale marca Dunia! Felicitari pentru „Colectionarul, frumos si urat”!

  3. noctambulul spune:

    Tu ai scris „frica vieții de apoi”, iar piesa pe care o cautam e mult mai potrivita in acest context: Afterlife de la Gamma Ray http://youtu.be/alZVYAH0M7w Si cu toate ca ea a fost prima in minte, a ajuns sa fie mentionata ultima. Oricum cred ca sunt mai multi melomani carora sa le placa Simon & Garfunkel decat… metalisti!

  4. arakelian spune:

    am citit Colectionarul acum 6-7 ani. Sunt secvente care mi se pierd, amesteca cu Magicianul ( le-am citit consecutiv), dar imi aduc aminte ca mi s-a parut o carte ciudata.
    Dupa el, am descoperit pe Salma Rushdie, un scriitor ce ma lasa sa vizez, dupa fiecare carte.

  5. dunia spune:

    @Bobby

    Mulțumesc pentru muzică și pentru numele noi pe care le învăț.
    Marca Dunia?
    Mă simt flatată.

    @arakelian

    Rushdie, da, da. Am citit doar Copiii din miez de noapte, iar acum mă uit la Versetele satanice din bibliotecă, dar trebuie să mai aștepte puțin.

    • arakelian spune:

      e o mare diferenta intre Copiii si Versetele satanice. Adica Versetele si Rusinea sunt carti…mai comerciale, carti ce i-au atras ura lumii musulmane ( o sa intelegi de ce, mie Rusinea mi s-a parut o palma mai aspra la adresa religiei, decat Versetele, dar na, Versetele comenteaza si fragmente din Coran)
      .
      Eu am citit in ordine inversa. Apoi am citit si Shalimar clovnul, Harum si marea cu povesti, Pamantul de sub talpile ei. Toate magnifice, unde lumile se intrepatrund, atmosfera fiind de vis. Se joaca el, scriitorul cu informatii reale, si le invarte putin in succesiune dar tocmai asta m-a intrigat.
      Din creatia lui, cred ca Shalimar clovnul as recomanda-o tuturor – pt cat de frumos prezinta Kasmirul si drama oamenilor (femeilor de acolo)

      Ei, eu nu am lasat sa se sendimenteze relatia mea cu Fowles. Am intrat direct in Rushdie, si citind-ul, cartile lui m-au captivat si lumea lui a facut sa paleasca tot ce a fost inainte. Fowles e magic, un mare magician, cu personaje clar construite, ferme, nu i-am lasat eu sansa care o merita :)

      • dunia spune:

        Fiecare scriitor își merită cititorii. Fowles a avut impact asupra mea, și Dostoievski, și Pessoa etc, dar nu e obligatoriu să aibă și asupra altora.
        Ca cititor, atunci când te prinde o carte, ca Shalimar clovnul pe tine, lectura vine într-o întâmpinare a nevoilor noastre sufletești, vine să zgândăre și să activeze, să ridice la suprafață ceea ce noi ținem în inconștient. Cărțile vorbesc uneori chiar despre noi înșine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: