Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Educație atașată de NU

Într-un text trecut, într-o notă scurtă, a rămas că urmează să scriu despre copii. Acțiunea în sine, de a scrie despre copii, nu despre Mara, mă agită. Eu încă împart sufletește, există Mara și există restul copiilor.
Copiii mă sperie, după aproape 4 ani de când sunt și mamă, copiii încă mă sperie.
Nu aș putea niciodată să prezint și să susțin o teorie care trebuie urmată în creșterea copiilor. Nu am nici o convingere în această direcție.
Întotdeauna am fost de părere că fiecare își crește copiii după cum îi place. Și de aici, s-a ivit ideea acestui text.
Afirmația mea de mai sus, deși încă e valabilă, nu mă mai convinge. Ceva s-a schimbat, s-au pierdut unele sensuri, s-au adăugat unele semnificații.
Ca părinți, facem alegeri pentru copiii noștri. Urmările acestor alegeri, că se dovedesc a fi corecte, bune, incorecte sau proaste, dau importanță momentului. Într-un moment am ales, în alt moment ne-am confruntat cu consecințele acelor alegeri. Orice ar fi, acceptăm și mergem mai departe. Frământările, am ales sau nu am ales corect, nu aduc nici un ajutor real. Ca mamă, ca proaspătă mămică în iarna lui 2010, am făcut alegeri, dar mai ales am respins.
Am respins tradiția, am respins obiceiurile, am respins sfaturi. Am acceptat selectiv.
Tradiția și obiceiurile le-am respins și cu noua funcție, de născătoare, înainte le respinsesem cu toate celelalte alcătuiri ale ființei mele, ca fiică, ca elevă, ca studentă, dar mai ales ca om.
Într-o zi, o nevoie literară, o căutare de simbol, mi-a așezat în mâini Istoria religiilor de Eliade. Am citit și am lăsat cartea, dar după un timp, ceva nu-mi dădea pace: semnificațiile.
Nu am putut însă să ordonez ceva nici cu rațiunea, nici cu simțurile. În altă zi, am început lectura Trilogia culturii de Lucian Blaga. Fără un accept direct, eul meu a permis o deplasare.
Sensul.
Conținuturile obiceiurilor, fără să capete alte sensuri, s-au umplut totuși de sens. Oamenii și-au explicat viața și au participat la viața. Factorii de influență diferă însă întotdeauna, iar nevoia, educatoarea cum a numit-o Freud, ne arată de foarte multe ori direcția, o direcție pe care de cele mai multe ori am trece-o cu vederea dacă nu s-ar ivi instinctul de supraviețuire.
Ce legătură au toate astea cu copiii?
Îndată răspund.
Părinții noștri au avut și ei de ales pentru noi. La ani distanță, noi, copiii deveniți părinți, respingem toate alegerile părinților. Eu sigur le-am respins. Acum fac asta, dar o fac cu îngăduință. Uneori chiar ascult nu mă prefac doar că ascult.
Această nouă atitudine, căci e nouă, a fost provocată și de actualii părinți, de copiii părinților noștri.
Am devenit cumva o generație de atotștiutori în creșterea copiilor. Nu știu dacă au observat tinerii părinți, dar educația copiilor noștri stă în știința respingerii și corectării metodelor de creștere ale părinților noștri.
NU înfășăm copiii. (eu)
NU îi ținem în țarc.
NU le dăm suzetă.
NU îi lăsăm să plângă.
NU le impunem nimic.
Educația noastră e puternic atașată de NU, e negativă, dar dorește rezultate pozitive.
Mărturisesc, abia aștept să văd copiii noștri adulți. Sunt curioasă. Acum, în secunda prezentă, rămân să mă lupt cu propriile frământări. Am ales sau nu bine, m-am impus sau nu corect, să mă bucure sau nu că Mara zice mersi și săru mâna pentru masă, să mă sperie sau nu că o las să plângă.
Sunt derutată, rareori epuizată, alteori sufăr atacuri de panică.
Un copil se crește după plăcerea fiecărui părinte, dar părintele de unde își ia știința? Ajungi părinte, iar până te obișnuiești să fii părinte, copiii deja sunt formați, până la 5 ani sunt deja omuleți, iar după 5 ani manifestă și exprimă.
Asta e teama mea cea mai mare. Mai am un an rămas, un an mai am la dispoziție să trimit în lume un caracter armonios.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , ,

10 Responses

  1. Anina spune:

    tot in 2010 am nascut si eu (unul dintre copii). pe Mara. :)

  2. arakelian spune:

    eu nu am vazut NU-urile.
    La mine au venit cu intrebari: mie mi-ar place sa fiu legata/infasata? daca eu as plange, mi-ar place sa fiu lasata asa? Daca eu sunt enrvoasa si trantesc, mi-ar place sa vina unu de 4-5 ori greutatea mea si sa imi dea una peste ceafa?

    Traditiile insa ne conduc mai departe. Ne dirijeaza prin reactiile subconstiente. Cea mai mare dificultate pt mine, ca parinte, e sa le identific, si sa le accept.

  3. Dan spune:

    As spune ca un copil se creste dupa instinctul de parinte. Când ne vedem copiii mari suntem surprinsi câte din lucrurile pe care le-au respins (din nestiinta sau teribilism) în copilarie si adolescenta le respecta acum cu sfintenie.

  4. dunia spune:

    @arakelian

    Mult mai bine ți-au revenit ție, fără acel nu. E greu, e tare greu să fii părinte, de oricare, și bun, și mai puțin bun.

    @Dan

    Măi Dan, dar știi și tu că nu toți avem instincte materne sau paterne. ȘI să știi că eu încă nu am ajuns să respect nimic cu sfințenie din tradiție și obiceiuri. Sunt doar mai înțelegătoare. Atât.

  5. arakelian spune:

    dar ce sunt aceste instincte? cum se formeaza?
    eu cred ca ele vin din copilaria timpurie, se organizeaza si formeaza ca o imagine a celor intamplate atunci. Si uite ca mie unele lucruri imi lipsesc – pt ca atunci mi-au lipsit. Daca ma lasi instinctual, la un copil care plange ii dau si o palma si amenint cu abandonul la casa de copii (era o practica intalnita in anii 70-80). Diferenta este ca eu sunt un om rational. Si ratiunea poate conduce.

    Sa iti dau un exemplu. Acum cateva luni, un scandal in Norvegia: 2 romani au fost expulzati, copiii confiscati si dati spre adoptie, dupa ce mama a fost suprinsa in spital dand o palma copilului. Cu siguranta instinctual a dat palma…

    • dunia spune:

      Nu cred că se formează, cred că există. Instinctul ține de supraviețuire, și orice stimul pe care creierul îl percepe ca amenințător, creierul dă comanda ”fugi” sau ceva de genul.

      Când ești mămica de câteva săptămâni te trezești instant la primul scâncet al pruncului. Cum? Scâncetul e un stimul, stimul pe care creierul îl percepe ca un pericol, dar de data aceasta pericolul nu ține de tine, ci de copilul tău, de aceea e instinct matern.

      Dar nu totul ține de instincte, căci apare educația. Ehei, și cu educația apar și conflictele, și investițiile de energie, și deplasarea intereselor.

      Palma dată e o reacție, reacție pe care medicina spune că noi o putem controla. Dacă nu avem control, ține de noi, numai de noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: