Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Cearta ca atitudine

Sunt într-o fază. Nu e chiar etapă, de perioadă nici nu poate fi vorba. La toamnă aș putea să vorbesc despre această perioadă, dar presimt că mă grăbesc cu afirmația. Certitudine nu am oricum.
Pot presupune că oricine citește blogul acesta intuiește măcar, dacă nu este sigur, că autoarea mustește de nemulțumiri.
Sunt veșnic nemulțumită.
Acum descriu o fixație anumită din cauza nemulțumirilor. M-a ajutat mamanu meu. Dar de cine ești tu mulțumită? Cu prietenii te cerți, cu noi te cerți(mama și sora), cu tatăl Marei te cerți etc.
Și nu s-ar fi fixat nimic, și nu m-ar fi iritat nimic, dacă nu avea sens ceea ce a spus.
Mă cert cu lumea din jurul meu, și nu este nici un sens în această atitudine. Nu schimb nimic de cele mai multe ori. Dar și cearta, ca atitudine, presupune schimbare pe viitor. După ce adorm nervii, după ce conflictul dintre eu și supra eu se aplanează, vine un moment de luciditate.
De o perioadă, în care recunosc că am practicat meditația, am foarte multe asemenea momente.
Sunt lucidă, o spun cu mândrie. Lucidă, m-am descoperit hâdă, mi-am recunoscut intenții megalomane, m-am recunoscut frumoasă. Sentimentele contrarii fac parte din cunoașterea propriei persoane. Psihicul, alunecos ca alcătuire, ca atitudine, ca funcție, deplasează și condensează foarte mult faptele noastre. Cum îți recunoști o faptă prea puțin nobilă, cum eul vine lingușitor, cu intenții bune de altfel, să justifice o faptă sau o acțiune nedemnă.
În această fază sunt, faza semnului de întrebare. Nu mă mai întreb cine sunt, deja am o idee, ci ce vreau să devin.
Mă îndoiesc de tot. Aici descriu certitudine. Aici sunt Descartes. Obiceiurilor le-am căutat sensuri. Nu am găsit, nu am dat sens. Tradiției i-am aplicat nepăsarea. Sincer, chiar nu-mi pasă de cerințele tradiției. Am rămas singură, fără determinații, fără un scop precis, aproape fără vise. Pândesc semnificațiile și sensurile. Îmi doresc o viață plină cu semnificații, dar pentru asta am nevoie să mă așez în viața mea după chipul și asemănarea mea. Chipul și asemănarea mea implică mamă, tată, soră, bunică, bunic, unchi, câteva vecine de pe aceeași stradă, câteva prietene bune, o educatoare, câțiva profesori, câțiva iubiți, câteva filme, câțiva câini, unele dealuri și Dunărea.
Cu toți acești educatori de circumstanțe încerc să mă așez acum în liniște și pace. Cu frustrări, complexe, fixații. Cu pasiuni, plăceri, satisfacții. Munca la ființă e grea, e anevoioasă și de cele mai multe ori e duplicitară. Uneori chiar noi muncim împotriva noastră. Atunci se iscă cearta, uneori boala trupului, alteori lâncezeala minții.
Cearta și lâncezeala pot fi alungate cu voință, o voință personală, dar și cu bunul simț. Uneori chiar bunul simț al celor din jurul nostru. Pentru a ne ajuta, uneori avem nevoie de oamenii din jurul nostru. Curioasă de fire, mi-am întrebat un fost prieten dacă noi ne certam atunci când formam un cuplu. Am stabilit vreo două trei certuri în câțiva ani. Pentru mine, pentru firea mea, numărul alcătuiește ceva apropiat de sensul cuvântului extraordinar. E ceva extraordinar să găsesc atât de puțină ceartă. Astfel mi-am dat seama că și omul de lângă tine îți poate ajuta și construi devenirea. Mai bun, mai puțin bun poți să fii prin alăturarea ta cu oamenii din jur care contează. De aceea unele prietenii trebuie să ia sfârșit, iar altele trebuie să se nască.
În această fază mă aflu, plină de sentimente contradictorii, mă îndoiesc de tot, de toate, pun sub semnul întrebării religia și tradiția, refuz să-mi dau determinații.
Momentan sunt singură. Nu-mi place neapărat, dar nu încerc să o alung. E o fază, o transformare.
Mă transform, chiar când scriu, mă transform.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , , , ,

7 Responses

  1. ionut spune:

    mazgalitul virtual nu tine loc de terapie.
    go see a shrink crazy !

  2. drstoica spune:

    Am găsit în textul ăsta al tău atâtea adevăruri extraordinare câte nu pot număra pe degete fiindcă nu-mi ajung mâinile. Eu consider că atunci când îți pui întrebări, când ai răbdare să pui lucruri, tradiții, adevăruri la îndoială, ești pe un drum fantastic.
    Subscriu în privința meditație; nu mi-aș fi închipuit că te poate transforma atât de mult ca „eu”, că poate da voie și „supra eului” să existe, să-ți dăruiască, să-ți facă viața altfel. Cum altfel? Nu știu, dar oricum nu mai rea decât înainte. :)
    Știi, se spune despre calitatea vieții tale că depinde de calitatea întrebărilor pe care ți le pui. Când nu-ți pui deloc, iei totul de-a gata și nici măcar nu-ți dai seama că nu ești tu.
    Eu vreau să spun doar atât (după ce am citit): Frumos!

  3. dunia spune:

    @ionuț

    Mersi de sfat, atenție la limbaj, te rog frumos. O să merg la psiholog îndată ce găsesc unul pe care să-l respect și să am încredere în el. Momentan am o mare admirație doar pentru munca pe care o presupune meseria aceasta, dar nu admir și psihologul.

    @drstoica

    Pe un drum fantastic? Dar sunt singură, nu mă simt singură. Mă izolează toate aceste întrebări pe care mi le pun. Mi-e teamă că nu o să fiu niciodată eu însămi sau nu o să descopăr cine sunt cu adevărat deoarece gândirea mea nu se potrivește cu ceea ce mă înconjoară.

    Iar tu ești prea drăguț. Știu că la noi se practică mult critica, iar tu nu faci asta, ești cumva la extrema cealaltă, îl faci pe om mai frumos decât este.

  4. ionut spune:

    din pacate nu-ti pot recomanda unul bun. dar cred ca daca te vei stradui, intr-un tarziu vei gasi unul in care sa ai incredere.
    crazy era un fel de alint, deci nu trebuie sa-l percepi ca o atingere la bunul simt al limbajului.
    stiu ca nu este treaba mea (de aceea nici nu o sa insist), dar raspunsul lui dr. stoica e din alt film !

    • dunia spune:

      Asta cred și eu, până la urmă o să găsesc unul.
      Bine, îți mulțumesc pentru lămurirea în ceea ce privește limbajul.
      Acum, drstoica? Răspunsul lui poate fi luat pe părți, la care te referi?
      Mie mi-e imposibil să nu-l admir. Atât de mult se practica critica în societatea noastră sau hai să zic doar în societatea mea, încât încurajările și entuziasmul lu drstoica sunt un balsam mai mult decât bine venit.

  5. ionut spune:

    partea care o vad eu: omul te place ! platonic, neplatonic – asta tu cred ca o stii mai bine. nu-i rau ca te place, insa cine te place cu greu isi pastreaza obiectivitatea.
    iata de ce, te intreb: poti lua incurajarile si entuziasmul lui ca pe ceva palpabil, veridic si nu in ultimul rand lipsit de subiectivism ?
    inca o data vreau sa precizez, subiectivismul nu e ceva nociv, dar cu el nu poti ajunge la acele ”adevaruri extraordinare”.

    • dunia spune:

      Ionuț, eu îți răspund ce știu. Lui drstoica îi place ce și cum scriu. Personal nu ne cunoaștem.
      Da, există probabil o doză de subiectivism, dar încurajările sunt ceva palpabil. Fac mărturie. Oricine are nevoie de încurajări.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: