Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Dacă ne-am opri

Dacă ne-am opri, să ne oprim câteva secunde din orice facem. Dacă stai la birou, lasă-te puțin pe spătarul scaunului, dacă mergi pe stradă, oprește-te din mers.
Dacă ne-am opri și am închide pentru câteva secunde ochii.
Inspiri și expiri.
Ne-am aminti de ceilalți.
Poate fi copleșitor. Îmi amintesc de o carte pe care am citit-o în facultate semnată de Ștefan Baștovoi. Nu știți cine e Baștovoi? Nu-i nimic, în viață învățăm în fiecare zi.
Revin la Baștovoi. Biblioteca mea numără și absențe, da. Îmi lipsesc scriitori și titluri monumentale, dar exhaustivitatea bibliotecii constituie un scop, scopul meu.
O absență este și Baștovoi, iar de aici vine continuarea ideii de mai sus. Nu am de unde să redau exact cuvintele lui Baștovoi, așa că o să îmi permiteți doar mie și memoriei mele să vă atragem.
În cartea aceea, nici titlul nu l-am reținut, ceva cu dragoste oricum, autorul a îndemnat omul să meargă la fereastră, să-și privească semenii, și să-și permită să simtă pentru unul sau fiecare dintre ei iubire.
Recunosc, amintirea e foarte neclară, dar cred că sensul a rămas nealterat de timp.
Iar ieri, furând minute în fața televizorului, derula Poirot, detectivul izbucnește: e plină lumea de oameni buni care înfăptuiesc multe lucruri rele.
Oh! Dar cât de adevărat este!
Nu suntem buni și nu suntem răi, suntem ignoranți. De aceea avem nevoie de momente.
Dacă ne-am opri puțin din orice facem.
Dacă ne-am opri să ne amintim de ceilalți.
Dacă ne-am opri câteva secunde să ne amintim de noi.
Dacă ne-am opri să ne lăsăm copleșiți de sentimente.
Cum am fi?
Am fi mai dispuși să facem ceva bun, ceva bine, ceva spiritual.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , , ,

2 Responses

  1. drstoica spune:

    Savatie (Ștefan) Baștovoi este, din câte știu, singura față bisericească ortodoxă (ieromonah) care are un blog pe care scrie personal.
    Oprirea aceea de care vorbești face parte din așa zisa meditație activă. E mare lucru să ne oprim atenția pe oamenii de pe stradă, pe oamenii de la alte birouri, pe oamenii din noi în timp ce facem altceva „foarte important”. Aproape sigur vom descoperi la fiecare un „ceva bun, ceva bine, ceva spiritual”.

    • dunia spune:

      Când am auzit eu de Baștovoi, de Ștefan, nu de Savatie, mi-a rămas imaginea unui student ștrengar, foarte inteligent, foarte departe de cele spirituale, foarte aproape de sticla de vodka. Oamenii se schimbă. El e dovada, iar eu cred în schimbarea, în puterea și voința omului de a se schimba.
      De meditația activă nu știu nimic, adică acum știu, mersi.

      Să ne oprim atunci. :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: