Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Citește cartea, rupe cartea

Uneori cred că știu exact momentul când m-am rătăcit pe lumea asta. M-am rătăcit când am pus mâna, pentru prima dată, pe o carte. De ce am deschis-o? De ce nu am rupt-o și bucățelele de foaie să primească altă utilizare? Întrebarea e la fel de inutilă cum sunt eu uneori pentru societate.
Ceea ce m-a învins însă pe această lumea a fost prima compunere. Aprecierile pe care le-am adunat, faptul că a trebuit să o mai citesc încă o dată, iar fiecare compunere care a urmat mai trebuia citită încă o dată să audă toți colegii, m-au derutat.
O fetiță până în 10 ani nu trebuie derutată, până la 10 ani mâncam tot din farfurie ca să mă ia de soție un bărbat frumos.
Păi după 10 ani, după prima carte citită și prima compunere reușită am întrebat de ce să mă ia cineva, eu nu pot să mă duc singură? Și nici nu-l citisem pe Marin Preda, nu cunoșteam sarcasmul ca modalitate de exprimare. Cu acea gândire primară, mi-am speriat mama.
Oare de câte ori nu m-a privit lung, de câte ori nu și-a făcut griji pentru fata ei care nu știe să tacă, să accepte, să fie feminină în atitudine, oare de câte ori?!
Încă mă mai privește așa.
De pe la 10 ani mi s-a prezis o viață singuratică, adică fără bărbat, ori o viață plină de violență domestică din cauza gurii mele mari.
Iar acum, privind în urmă, nemăritată, nebătută, știu cine e vinovat de destinul meu. Tata.
Cine l-a pus pe al meu tată, misogin convins, rasist, stăpân al casei și-al muierii, tată a două fete, să aibă o bibliotecă în casă? Cine?
Scăparea asta l-a costat, am desprins prima carte din bibliotecă, iar el și-a pierdut puterea.
Uite ce spun cărțile!
Uite ce presupune viața!
Uite că toți suntem oameni!
Uite că refuz să-mi îndeplinesc un destin pe care nu-l recunosc.
Iar apoi, m-a trimis și la facultate la Timișoara. Cine să-i mai înțeleagă și pe misogini?
Am și eu acum biblioteca mea, fetița mea. Și-mi adresez o întrebare, ce face biblioteca din copii? Chiar dacă nu sunt curioși de cărți, biblioteca există, imaginea ei, lumea ei ordonată pe rafturi ajunge, în timp, să devină parte din ființă. O porți cu tine pretutindeni și nu mai ești nicăieri acasă fără o carte lângă tine.
O carte să am pe noptieră lângă pat și orice loc din lumea asta devine acasă.
Ce face, domnule, biblioteca din om!

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , ,

6 Responses

  1. arakelian spune:

    Asa urasc atitudinea asta (cu care am fost si eu crescuta): femeia sa plece capul in fata barbatului… sa ce????
    Ca o sclava? Conform istoriei, din 1856 iobagia/robia a fost exclusa din Romania. Cand o sa iasa si din mintea oamenilor?

    Doamna, nici eu nu stiu sa imi tin gura. Gandesc, si spun. Deseori spun si fara sa gandesc :D. Mai ales spun cand vad ca anumite fatade nu sunt luate in calcul.
    Si da, amandoua suntem feminine. Atat de feminine cat vrem noi sa ne lasam sa fim. Feminitatea mea cuprinde si curajul
    de a bate cu pumnul in masa pt a-mi afirma ideile.

  2. arakelian spune:

    off topic: tu ai scapat de sentimentul din subconstient: „sa termin tot din farfurie? ” . Eu inca ma simt vinovata pt resturile lasate …

  3. maria dobra spune:

    Un subiect superb !
    Ce gandire profunda ! Cat de utila exprimarea acestor trairi. Credeam ca mi s-a intamplat numai mie ! Eu cred in destin dar si in forta noastra de a-l fauri. Ma felicit ca am avut taria de a depasI multe din barierele ce ma puteau tine undeva …nu vreau sa ma gandesc unde. Eu am parcurs totul in tacere, asta este diferenta, nu stiam de unde sa incep si nici daca ar fi interesant pentru cineva sau dimpotriva m-as „dezgoli” fara rost ! Eu am o formatie realista, gandesc , gandesc…imi fac procese de constiinta in tacere. E bine, e rau ?

  4. Dan spune:

    Ca şi titlul, şi postarea este una „în coadă de peşte”. Şi reformulez o întrebare din text : Cine să te mai înţeleagă şi pe tine ? :lol:

  5. maria dobra spune:

    Completez: nu stiam de unde sa incep povestea vietii mele, ce anume sa impartasesc, daca ar fi fost interesant pentru cineva sa o relatez…
    Oricum a iesit bine, chiar foarte bine, sunt incantata de traseul meu !

  6. dunia spune:

    @arakelian

    Știi bine că s-a stabilit o egalitate în drepturi între femei și bărbați, dar egali nu o să fim niciodată. Restul depinde doar de educație.
    Mă bucur că dai cu pumnul în masă, mă bucur nespus.

    De mâncarea din farfurie ce să zic, aici nu am nici un sentiment de vinovăție, dar îmi displace profund să arunc mâncarea. Vinovăția asta, un oribil sentiment inventat, de preoți bănuiesc.

    @maria dobra

    Mă bucur că îți place subiectul, că se potrivește oarecum trăirilor tale.
    Dacă îmi adresezi mie întrebarea, și nu este una retorică, eu îți răspund că e greșit să-ți faci procese de conștiință și mai ales în tăcere.
    Trebuie să-ți permiți să experimentezi și sentimentele negative, să fii furioasă, să fii supărată, iar apoi să transformi urâtul în frumos.
    În fond, nimic nu e rău, nimic nu e bine, totul devine. Mai bine să împărțim lumea în urât și frumos, ca Fowles, iar acum am întâlnit și la Osho această împărțire, deși am citit o singură carte de Osho.

    @Dan

    Măi, să știi că ai dreptate, e coadă de pește. Mă ajuți cu un final?

    Și nu vreau să mă înțeleagă prea multă lume, evident. :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: