Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Gândire primară la bistro

Pregătisem pentru azi un curs de filozofie povestită. Vremea e perfectă. Tocmai de aceea mă sucesc puțin.
Merită și acest curs o zi înnebunitoare, copleșitoare de razele soarelui.
Plumburiul cerului de azi mă determină să mai încerc umorul în scris.
Știați, chiar nu am habar dacă v-am făcut sau nu cunoscut, că fac parte din categoria aceea de oameni care niciodată nu găsesc replica potrivită la momentul potrivit?
De obicei îmi reproșez un cuvânt sau altul, o replică sau absența unei replici. Descriu atunci o furie de copil mic. Strâng pumnii, nasul și fruntea se încrețesc, uneori apar lacrimi la colțurile ochilor și întotdeauna roșesc.
Zilele trecute, fără să prind de seamă, am dat replica potrivită. Când am realizat, Mara mi-a apărut în minte. E meritul ei, al copilului meu care m-a ajutat să redescopăr gândirea primară.
Dar să vă povestesc.
Mă aflam într-un bistro cu câteva fete când un bărbat a venit la masa noastră să ne întrebe cum ne cheamă, mai exact cum ne trece pe o listă, lista unui gratar pentru a doua zi. Din nou familiaritatea m-a pus în încurcătură.
Într-o secundă m-am chestionat. Îl cunosc, nu-l cunosc, nu mi-l amintesc? L-am întrebat, dar am primit înapoi doar câteva butade.
După cinci minute a revenit, un refuz, al meu, nu schimbase voința lui de a mă trece pe listă.
Pe tine cum te trec pe listă?
Lipsă.
Lipsă a fost răspunsul meu. Am întors capul în hohotele de râs ale fetelor. Personal, pentru mine a fost o mică victorie. Nu am putut să mă bucur de ea, dar am reținut și am povestit, noaptea târziu în așternut, prietenei mele.
S-ar putea să mă fi ales și cu o poreclă, domnul bărbat a întrebat: cine e lipsă?
Lipsă a ajuns și ea în sfârșit o lebădă, adică o femeie care deși stă în fața unui bărbat de 40 de ani, atrăgător și fără burtă, rămâne tot cu capul sus.
Capul sus, femei, și îndepărtați-vă cu grația unei lebede.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , , ,

9 Responses

  1. Claudia spune:

    Tu și femeia-lebădă… Mi-am amintit de atributul „gâscă / gâște” dat uneori femeilor din motive lesne de înțeles: în timp ce ea vorbește ușor isterizată, el n-aude decât „ga, ga, gaaa”.
    Nu că bărbatul respectiv nu și-ar merita ce aude sau că femeia-gâscă n-ar avea o lipsă în educația interioară, dar unele atribute ca acesta, gâscă, sunt de temut.

    Iar în trecerea de la femeia-lebădă la femeia-gâscă (pierderea totală a grației?!?) oare respectiva nu simte schimbarea?!? Sau n-a fost niciodată lebădă??!

    Gândirea primară e un motiv de bucurie căci ea se rupe de gândirea de turmă, ordinară. Atât de rar se întâmplă încât se numește, din oribilă întâmplare a sorții, „gafă”.

  2. Dan spune:

    Buna vorba, dar pacat de gratar! Puteai sa spui „femeia cu barba”, se simtea si el premier ca te vedea live.

  3. dunia spune:

    @Claudia

    Ah, da!!! Gâștele.
    Gâștele, de fapt atitudinea asta o legi automat de gândirea olteanului de la țară, de Ilie Moromete, să zicem: ”bă, muierea trebuie bătută.” :)

    Da, da, gândirea primară poate fi considerată o gafă, căci toate convențiile sociale nu mai au nici o valoare în fața ei.

    @Dan

    Ai dreptate tu, păcat de grătar. :)

    De femeia cu barbă, dacă te referi la Eurovision, eu azi aflai cine a câștigat și cum arată, e plin facebookul și citii și la Tomata pe blog. Subiectul nu mă pasionează câtuși de puțin.

  4. cora spune:

    Ilie Moromete zicea ca muierea trebuie batuta? Cand? (nu cand trebuie batuta, ci cand zicea?) :)

  5. dunia spune:

    Când? Dacă dorești să te îndrum spre pagina din carte, să știi că nu am Moromeții în biblioteca personală, doar în vechea bibliotecă de la casa părintească. :( Îmi pare rău.
    Îți pot spune din amintiri. Știi când o bate Moromete pe Catrina și pe fete? Îmi amintesc că m-am amuzat tare, deși nu-mi place violența domestică, sunt sigură că înțelegi contradicția asta prin acceptul pactului cu ficțiunea.

    Și ultima dată când ”l-am auzit pe Moromete” a fost pe scena Teatrul Național Timișoara jucat de Marcel Iureș. O prestație care mi-a zgândărat rău dorul de graiul meu oltenesc. :)

  6. cora spune:

    Eu nu-mi amintesc decat bataia baietilor cu parul, aia da amuzanta. Dar e drept ca romanul nu l-am recitit din liceu, pe cand filmul l-am revazut de 5,6 ori si sigur ca in fim nu au pus toate scenele, ci doar pe cele esentiale. :)

    De fapt ce voiam eu sa zic e ca personajul Moromete vazut de Preda nu e nici pe departe arhetipul taranului roman care-si bate nevasta, gen Ion al lui Rebreanu, ci un personaj extrem de subtil, cu o inteligenta mult peste medie.
    Departe de mine gandul de-al face personaj „pozitiv”, dar daca ar fi sa enumar trasaturile lui de caracter, asta cu violenta conjugala as pune-o pe ultimul plan. Pe cand Ion…. ah, Ion… :)

    Si nu cred ca erau olteni Morometii, cred ca erau din Teleorman.

    In fine… pana la coada n-are mare importanta.

  7. dunia spune:

    Siliștea Gumești este în Teleorman, ai dreptate.

    Moromeții tot în liceu i-am citit și eu, filmul nu l-am văzut niciodată cap coadă. Cu siguranță Moromete nu e arhetipul țăranului român care-și bate nevasta, cred că fiecare știm. Intelectualul, Poiana lui Iocan, sarcasmul, drama, neadaptarea, timpul care nu stă în loc etc asta am învățat despre Moromete.

    De olteni am adus vorba deoarece la piesa cu Marcel Iureș de care am amintit, atât Moromete, cât și Cocoșilă au vorbit în dulcele grai oltenesc.

    Și în ceea ce-l privește pe Ion, ce să zic, alte nevoi psihologice în cartea lui Rebreanu.

  8. cora spune:

    Oooo, nici nu credeam ca nu stii despre Moromete, am simtit doar nevoia sa-i iau apararea vis-à-vis de remarca ta, poate din cauza acelui „automat”.

    Ma gandeam sa nu treaca pe aici vreun tanar care sa ia din discutie tocmai ideea asta(stiu ca esti formatoare de opinie sau citita de tineri).
    Eu nu-mi mai amintesc ce ne invatau in liceu(liceul meu e departe si/sau memoria ma lasa), tot ce mi-a ramas sunt personajele pe care le-am cunoscut stand fata in fata si vorbindu-ne, in carte. Poate de-aia eu am senzatia ca pe Moromete il cunosc asa, ca pe vecinu’ Ion si stiu cum e. :))))

    Hahha, povesteam zilele trecute pe alt blog ca m-am trezit la mijlocul noptii cu un citat din „Neamul soimarestilor” in minte si nu ma mai lua somnul ca nu-mi aminteam cu ce era Tudor Soimaru legat de ai lui… „iar eu de ei sunt legat in veci, cu sange si…”. Sa mor de curiozitate, nu alta, la 3 noaptea. Noroc ca mi-am amintit la trezire. :)

    • dunia spune:

      Da, da, de la ”automat„. :) Spectacolul l-am văzut săptămâna trecută, vineri, de aceea deruta mea.

      Și Cora, formator de opinie e mult spus. Copiii de liceu care mă citeau, știu eu că mă citeau deoarece și-au exprimat direct un fel de admirație, au crescut acum, sunt deja studenți. Între timp nu mai știu dacă au mai ajuns elevi la mine pe blog.

      Neamul Șoimăreștilor, aici nu prea am cunoștințe. Am trecut și eu prin agitația aceea de a nu-ți aminti un citat, dar din alte cărți, Neamul Șoimăreștilor a rămas departe, foarte departe afectiv de mine.

      Să știi că noroc, altfel aveai o zi bântuită. :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: