Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Parisul fără pretenție, cu atenție

Mă gândeam chiar acum, poți să mai scrii ceva despre Albă ca Zăpada? Da, Albă ca Zăpada povestea.
Răspunsul, unul negativ, descumpănește sau pe mine mă.
Reacția mea, această derută, își găsește explicația în intenția mea de a scrie despre Paris. Poți să mai scrii ceva despre Paris?
Răspunsul este unul pozitiv.
Da, poți.
Poți dacă lași în urmă turnul Eiffel, Champs Elysees, Arcul de triumf și Louvre-ul. Îmi imaginam acum în timp ce scriam cum adun în pumni aceste embleme pariziene și le depozitez într-un sertar al memoriei.
Iar acum să pornim să cunoaștem Parisul, fără hărți, fără o destinație anume. Turistul vrea să ajungă undeva, are comandamente pentru excursie.
Dar de fiecare turist răspunde un eu, iar eul, prin experiența și flexibilitatea dobândite de a jongla cu instanțe și instincte, are capacitatea de a surzi.
Nu mai răspunde cererilor cu pretenții imperative de a face poză cu obiectivele, uneori unicul scop al concediilor.
Fără aceste pretenții, începi să pierzi agitația și febra punctelor de atracție însemnate pe ghidul din mână. Pierzând pretenția, atragi atenția.
Devii atent în jurul tău, vezi ferestre mici, un ghiveci ascuns, fețele oamenilor. În marile orașe ale lumii, oamenii aproape nu au fețe, chipul se estompează. Turistul cere indicații unor fețe imprecise.
Plimbându-mă săptămâna trecută printre ferestre mici și oameni cu fețe, mi-am apropriat Parisul. În piata Vosges m-am tolănit, la terase am sporovăit, pe străduțe m-am oprit să privesc, să simt, să iau, să cuprind un ritm. Pentru ritm, mesele acelea mici cu două scaune, cu un pahar de vin în fața sunt de mare ajutor. Alcoolul deschide porți în realitatea oricui. Zi după zi, m-am străduit să deschid multe porți în realitatea mea. Unele porți abia le-am crăpat puțin, dar luminii nu îi trebuie prea mult.
Iar acum, la câteva zile după Paris, în fața calculatorului meu, simt acel spațiu îngust pe care l-am creat în puținele mele zile pariziene, strălucesc cumva.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , ,

6 Responses

  1. noctambulul spune:

    Ai spus „Da, poti.”, si asa este!
    Iata ce mi-a iesit mie dupa cateva comentarii pe marginea unor poze de prin Paris:
    http://mbm-travel.blogspot.ro/2014/03/montmartre-paris-france.html
    La restaurantul „La Savoyarde” din Cartierul Latin, am dat peste un cuplu simpatic: patronul grec, vorbind impecabil romaneste (studiase medicina in Banie), iar sotia olteanca din Craiova! :-)

  2. mokudozen spune:

    Ce mi-a ramas mie in minte a fost calatoria cu metroul. La urcare, eram inconjurata de oameni in costum, cu cravata, cu servieta…Pana la statia de coborare, eram inconjurata de narcomani, prostituate etc…Am avut senzatia ca metrolul a coborat … nu doar pe „scara sociala”, ci efectiv in jos, in pamant …evident, era doar departarea de centru si apropierea de periferia orasului :)

  3. dunia spune:

    @Bobby

    Ție ți-a ieșit extraordinar, doar ce m-am întors și mă pocnii la loc dorul de ducă.

    @mokudozen

    Și această diversitate nu are aspecte atractive?

    • noctambulul spune:

      A iesit cumva… mai mult poze si mai putine cuvinte, iar acelea mai mult citate.
      Dorul de duca incepe sa devina daca nu obligatie, cel putin necesitate.
      A propos de ce spune mokudozen, fiecare dintre experientele mele cu metroul din Paris a avut parte de cate un furt. Iar hotii fie sunt bine imbracati, aratand chiar respectabil, fie nu se feresc sa iasa in evidenta! Ba chiar au facut tot posibilul sa atraga atentia asupra lor (cei din urma), caci cine ar fi crezut ca sunt hoti – toti ar fi zis ca-s niste adolescenti/tineri mai veseli si zgomotosi. Asta pana cand la urmatoarea statie, cand au zbughit-o chiar cand se inchideau usile. Dar nu cu mana goala! Pagubitul a tras semnalul de alarma, dar era prea tarziu!

  4. arakelian spune:

    Paris-ul atrage ca un magnet. Acum probabil e varf de sezon, eu am fost in perioada mai rece, dar oricum imi place zumzaitul de turisti, de tineri studenti iesiti la plimbare e magnific.
    Mie imi plac zonele cu stradute mici, pietruite, cu mici bodegi pe langa, mici magazine pe langa, fiecare decorat cu mai mult sau mai putin bun gust; cele de pe langa Sorbona, Cartierul Latin, dar m-am ‘pierdut’ agale si pe cele de pe langa Monmartre.

    Nu am avut intalniri cu hoti, romani, doar cu niste tigani ce faceau o alba-neagra pe langa Turn.

  5. dunia spune:

    Arakelian, m-am plimbat pe străduțe, m-am pierdut pe ele fără să mă intereseze unde ajung, singura mea grijă era să găsesc o gură de metrou.

    Da, acum pot să afirm și eu că iubesc Parisul, de fapt nu neapărat Parisul, ci ceea ce manifestă.

    Cum a fost Londra?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: