Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Limba română sunt eu

Se întâmplă tot mai des, oameni din jur, oameni cu care ai crescut sau ai devenit prieten în timp, hotărăsc să înceapă o viață în altă parte. S-o ia de la capăt într-o altă geografie, fie pe continent, fie peste ocean.
Ce înseamnă asta?
Că depun armele sau că îndrăznesc să-și schimbe viața?
Răspunsul depinde de interlocutor, interlocutor care la rândul lui este influențat de educație, situație financiară, orientare religioasă, contex socio-politic.
Personal nu mă interesează răspunsul la întrebare. Privesc doar ca o vacă tânără, foarte derutată în fața noii porți, cum România rămâne pe mâna mârlanilor și a unei categorii aparte în care mă includ.
Am avut posibilitatea, imediat după ce am născut, să aleg Germania ca reședință. Am refuzat experimentând o angoasă care mă punea pe fuga supraviețuitorului când simte pericolul.
M-am simțit amenințată, iar pericolul de care am amintit se referea clar la limbă, la limba românească. Aș putea oricând să schimb pământul, Anglia strigă în sufletul meu după mine, dar n-aș putea niciodată să renunț la a vorbi în românește.
Pare melodramatic, infantil, ar spune unii.
Eu simt însă, simt că asta sunt, o limbă, un grai, un reprezentant al identității vorbite. Mă aflu la polul opus cioranian, Cioran a refuzat să mai vorbească în limba română, eu refuz să mă exprim în oricare altă limbă. Apucătura aceasta a mea nu denotă un patriotism, dacă ar fi așa, am înțeles foarte prost patriotismul. Eu înaintez o presupunere: limba, împreună cu fetița mea, îmi confirmă un suflet, o iubire. Recunosc iubirea doar în graiul acesta.
Limba română nu descrie o nevoie, toată ființa mea exprimă limba română. Nu fac o declarație, nu confirm o apartenență, îmi răspund doar: limba română sunt eu.

În aceeași limbă
Toată lumea plânge,
În aceeași limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poți s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.

În limba ta
Ți-e dor de mama,
Și vinul e mai vin,
Și prânzul e mai prânz.
Și doar în limba ta
Poți râde singur,
Și doar în limba ta
Te poți opri din plâns.

Iar când nu poți
Nici plânge și nici râde,
Când nu poți mângâia
Și nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tau în față,
Tu taci atuncea
Tot în limba ta.

În limba ta, Grigore Vieru

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , , ,

2 Responses

  1. arakelian spune:

    ma bucur si te admir ca ai o pasiune pentru limba romana, si stii ca iti e draga. Nu e usoara schimbarea, cu atat mai mult pentru mine care nici nu am stiut vreodata ce vreau.

  2. dunia spune:

    Dacă știi acum ce vrei e foarte bine. Am o mare pasiune pentru limba română, pentru graiul meu oltenesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: