Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Declarație despre a fi

De șapte ani tot dau declarații despre un anumit a fi aici pe blog. M-am contrazis de câteva ori, dar când îți mai și trăiești viața, dezicerile se impun.
Aș nota aici un exemplu, ar fi necesar, dar mă lovesc de propriul plictis în a căuta o contradicție. Cert este că sunt destul de multe.
Am afirmat că uneori îmi mai trăiesc și viața. Ce semnifică asta? Primul sens ține de plăcere. Urmăresc doar plăcerea și satisfacția.
Într-adevăr nu este cel mai ușor sau cel mai la îndemână. Criticile pot fi copleșitoare. Să pleci în excursie de una singură, să ieși în oraș cu prieteni de sex opus, să porți pălării extravagante, să organizezi ieșiri cu fetele, acțiuni pline de absurd pentru ceilalți și atât de firești pentru mine.
Uneori mi-am strigat declarația:
Prietenele sunt importante pentru mine.
Îmi fac prieteni în funcție de atracție, nu de sex.
De cele mai multe ori mi-am înghițit cuvintele, dar prin fapte și acțiuni am devenit vizibilă. Îmi place compania mea, o caut des. Am stat zile întregi cu mine. Iubesc cu pasiune prietenia dintre fete. Am avut multe excursii doar cu fetele.
Gând, vorbă, faptă, le-am aliniat din nevoia mea de a fi chiar eu.
Am făcut însă o descoperire când mă aflam la Viena la sfârșitul anului trecut. După concert, am fost la concert la Viena, am mers la muzeul Freud. Am petrecut în fosta casă a lui Freud maxim 40 de minute. În aceste minute nu am zâmbit niciodată. Mi-am zărit chipul la un moment dat într-o oglindă, obiectul i-a aparținut lui Freud, cadou de la fiica sa, Ana, iar fața mea exprima o gravitate care mi-a atras atenția. Am încercat apoi, în secunda următoare, să cuprind timpul din jurul meu, dimensiunea cu care trăiam ceea ce trăiam. Orice emoție mi-a revenit am perceput-o într-o notă solemnă.
Singurătatea face asta, alungă zâmbetul, distruge orice dovadă a faptului că putem să ne folosim gura râzând. Nu mi-a plăcut asta. Mie îmi place să râd.

Am tras altfel următoarea concluzie: trebuie să suport oamenii. Mi-e greu cu ei uneori, dar sunt inutilă fără ei. Și aici pierd complet sensul ascezei. Mi-e foarte clar că niciodată nu aș putea alege un stil de viață retras.

Mi-a lipsit contradicția la începutul textului, dar mi-a ieșit la final.

Iubesc oamenii și mi-e greu cu ei.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: