Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Programat să fii

IMG_3684Am ajuns cioraniană. Am citit puține cărți semnate Emil Cioran, așadar, nu lectura m-a determinat să-mi asum acest titlu aproape academic.
Am ajuns cioraniană prin suferință.
Nu prin geniu, ci prin suferinţă, numai prin ea încetezi să fii o marionetă.

Fraza îi aparține lui Cioran și azi o înțeleg atât de bine. O înțeleg și mi se pare atât de minunat că am devenit capabilă să îi permit să mă împresoare.

Înconjurată din toate părțile de durere, chiar am încetat să fiu o marionetă. Nu am crezut cuvintele lui Cioran, le-am experimentat.

Cea mai mare durere a mea: nu am știut mulți ani să fiu. În prezent merg pe drumul cel bun.

Din copilărie, după dezvoltarea Eului, mi s-a spus și arătat cine sunt Eu. Mi s-a spus că sunt rușinoasă. Oare de ce adulții nu se întreabă ce semnificație are rușinea pentru copii? Copiii nu cunosc rușinea, dar li se spune și li se arată: ești rușinos și drumul tău duce în direcția aia.

Și altfel puțini copii descoperă cine sunt. Zbătându-ne toată viața între plăcere și neplăcere, dezvoltăm mecanisme de apărare. Toate neplăcerile formează și deformează caracterul, afectează personalitatea. Ipocrizia și egoismul cuceresc mult teritoriu psihic. Nimeni nu vrea să sufere, iar durerea este cel mai autentic sentiment.

În orice situație neplăcută din viață, în orice situație tragică din viață, durerea e acolo, dar majoritatea oamenilor o ignoră, o neagă, o înăbușesc.

Când iubitul te înșală, când prietenii se poartă urât, când părinții te desconsideră, exemple puternice prin paleta de suferință, de cine asculți? Ce stimul interior se impune la exterior?

Răspund, îmi iau acest drept, nu răspund în numele tuturor oamenilor, ci a majorității copleșitoare, cei mai mulți ascultă și se supun nervilor și orgoliului.

Dacă ar fi posibilă atunci o proiecție, să ne vedem sforile de la mâini și de la picioare. Ah! Ce păpuși hâde, ce păpuși întruchipăm!

Nervii și orgoliul ne paralizează mintea. Mecanismul de apărare, un automatism, se declanșează și de cele mai multe ori atacă.

Atacul reprezintă doar o reacție a psihicului uman. Avem atac, fugă și paralizie. Cei mai mulți atacăm. Și nimeni nu ascultă de durere. Eu am încercat. Am luat aminte de ea și am simțit cum egoismul, simțul proprietății și ipocrizia își pierd toate puterile.

Le-am simțit cum se scurg din întreaga mea alcătuire. Și atunci am avut un contact și o privire lucidă în mine. Mi-am recunoscut durerea, durerea mea cea mai mare: nu știu cine sunt.

Și m-am zărit. Sunt și exist în acest corp. Sunt și exist.

Am ajuns cioraniană. Suferința este singurul sentiment autentic. Durerea îți permite să te scuturi de toate metehnele și să-ți recunoști și să le recunoști celor apropiați:

Mă doare.

Asta sunt. Mă doare.

Și astfel, adio reproșuri, adio cuvinte urâte, adio ambiții, adio.

Nu prin geniu, ci prin suferinţă, numai prin ea încetezi să fii o marionetă.

Notă: valabil doar pentru oamenii dispuși să se cunoască și să fie ei înșiși.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele,

One Response

  1. noctambulul spune:

    Nazareth – Love Hurts

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: