Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Pălăria, rochia, costumul bărbătesc, întâlnire la teatru

10624940_757151821049180_8984030076279829130_nPrima piesă de teatru la care am mers a fost Punguța cu doi bani. Cu mulți ani în urmă, când învățătoarea ne-a încolonat, tu îl ții de mână, ea te ține de mână, am pătruns în sala de spectacol.

Prima atracție: scaunele.
Prima acțiune: foșneala.
A doua acțiune: probabil o urecheală.

Piesa de teatru, îmi amintesc foarte bine, a provocat și a menținut starea de surescitație. În urmă, de data aceasta nu cu așa mulți ani în urmă, în urmă cu 10 ani să zicem, când am devenit un consumator de teatru, am început să separ teatrul.

Cum se face asta? Foarte simplu.

Teatrul este o clădire, o instituție, o artă, un spectacol.
Teatrul cuprinde o sală, o trupă de actori, un directorat, un repertoriu.
Teatrul presupune public.

În ultimul an aici mă joc, acesta e spațiul meu de joacă: publicul. Publicul se împarte și el în câteva categorii. Trec peste aceste categorii, nu am starea necesară să scriu despre snobii de la teatru, și mă opresc într-o durere vestimentară.

Ținutele alese de doamne, domni și domnișoare la teatru semnifică un țipăt de durere. Dacă neapărat insistați că aș fi previzilă prin lamentare, că nu mai există eleganță și rafinament ca în perioada interbelică, de aici aș scrie un alt text demonstrând cât e de falsă această afirmație, așteptați o secundă.

Eleganță și rafinament există, dar există în doze exagerat de mici. Chiar acum mă întrebam dacă publicul, cel puțin publicul timișorean stă cumva prost la capitolul stima de sine. Să fie aici o stimă atât de scăzută în ceea ce privește haina festivă?

Teatrul reprezintă cea mai bună împrejurare de a experimenta eleganța, extravaganța, armonia textilă. Pălăriile pot deveni un subiect, rochiile o puternică recomandare, un stimulent pentru a te îmbrăca doar pentru a te dezbrăca. Știți ce insinuez, nu?

Eu.

Eu sunt un consumator de teatru profesionist deja. Acum m-am întors spre public. Îl provoc uneori prin ținutele mele să-l admir. Rochiile cu tul Diana Bobar, pălăriile Cosminei Nicolescu, perlele, broșele, voaletele Josephine, mantourile și fustele Oianu, inconfundabilele note de vârf ale acelui parfum 5 încearcă să provoace prin compoziția Paulei Dunia Aldescu.

Aproape mereu încerc și mă străduiesc să provoc bunul gust în asemenea instituții. Acest text este o inițiativă. M-aș bucura de ecou.

Ecou, ecou, ecou.

Ecou pentru rochii, pălării, perle, costume, papioane și cravate.

Ecou, u, u, u.

Notă:

Fotografia îi aparține lui Marian Filip, pălăriile sunt ale mele.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele,

6 Responses

  1. bloodie spune:

    Dunia, eu de obicei sunt de acord cu ce spui tu, dar astăzi nu prea :)

    1. Când mă duc la teatru și mi se pune în față ceva gen… Prometeu Înlănțuit (lăudat, dar epic fail pentru mine), nu văd de ce m-aș dichisi.

    2. La operă sau operetă sunt de acord cu un dresscode mai rafinat, dar la teatru, având în vedere ce se întâmplă pe scena de aici, nu. TNT se vrea modern și progresist, nu văd rolul clasicismului vestimentar la spectator. Eu nu vreau să mă duc îmbrăcată de gală ca să-l văd pe I. Rizea și încă 3 cu cucul gol.

    3. Hainele despre care vorbești tu nu sunt deloc ieftine, iar teatrul nu trebuie consumat doar de elite. Teatrul educă, ceea ce mă face să cred că ar trebui promovat în toate clasele sociale, nu doar în upper class. :)

    • dunia spune:

      Da, de acord cu ce spui. Te corectez sau mai bine zis corectez chiar textul meu. Nu aștept de la public un dresscode rafinat, rochii lungi sau chiar rochii de cocktail, ci o grijă pentru o ținută îngrijită, o ținută pentru spectacol nu de stradă.

      Puloverele și adidașii nu-mi plac deloc la teatru cu excepția pieselor jucate în sălile mici unde îmi iau adidași și fustă. Sala de spectacol impune o anume prestanță, nu neapărat piesa care se joacă, asta plecând de la exemplul tău.

      Teatrul chiar reprezintă o împrejurare de a ne da unele determinații, altele decât cele de supraviețuire în societate.

  2. Claudia spune:

    Am fost de curând la Operă și am căutat cu privirea măcar o fandacsie. Lipsea o Dunia de acolo. Pălării mai erau, nu multe.

  3. arakelian spune:

    obisnuinta de dichiseala (fandacsie, haha, ce ador numeleeee!!) apare la acele pers. care nu au alte ocazii sa se dichiseasca suficient de des sa le treaca de dichisit :) . Evident ca am avut piese de treatru in adidasi si altele cu fustita – totul depinde de chef si timpul acordat – dar tin minte ca la piesele cu actori mari, gen Beligan/Dinica/Ioan Rusu am simtit asa ca merita mai mult timp sa ma pregatesc (si nu numai la imbracare, ci si citit despre piese/actori).

    Eu incerc de cateva sapt. sa imi fac o palarie. Dar si cand imi va iesi… :D nici Dichiseanu nu va fi mai dichisit decat mine cu palarie cu bufnite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: