Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Schimbarea la față a Duniei

10917365_629212033891778_5773287506755208551_nAm niște dorințe grozave. Îmi doresc uneori să merg la școală, să mai descopăr ceva nou, să mai învăț, să mai aprofundez. Îmi doresc alteori compania unor oameni frumoși, să le observ, să le percep și să-mi revină calitatea lor umană.

Am strâns atâta admirație în mine pentru laturile esențiale ale ființei umane încât mă trezesc uneori compătimind unele persoane pe care le văd alăturându-se cu niște oameni de o calitate îndoielnică.

La exterior se instalează o rigiditate. Corpul nu mai mișcă, ochii se retrag parcă în fundul capului, iar la interior mă tânguiesc. Mi-e dat să asist la bătălia de la Waterloo. Napoleon este învins! Napoleon este învins! Simțurile toate îmi sunt atunci în alertă.

Oare stă în putința mea să fac ceva? Am puterea necesară să corectez ceva în comportamentul și atitudinea semenilor?

Comportamentul și atitudinea mea s-au schimbat în timp. A fost un proces lent, aproape că nu am simțit, dar m-a copleșit rezultatul. O frunte semeață.

Ca exemplu, o să amintesc de participările mele la evenimentele desfășurate la Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor. Când am pășit pentru prima dată la sediul revistei Orizont, prin 2004, descriam o căprioară ce tocmai a scăpat de un vânător. Alegeam un colț, mă așezam, uneori chiar cu genunchii apropiați și palmele lipite de ei. Apăsam din când în când ușor genunchii. Să potolesc tremurul, să șterg suprafața pielii nădușite.

Îmi era destul de greu să urmăresc discursul, multe cuvinte necunoscute care mă trimiteau la dicționar. Asta dacă reușeam să le țin minte, căci tehnologia nu ajunsese în epoca Iphone-ului. Acum am instalat pe telefon DEX-ul. Încă mi-e necesar la aceste întâlniri.

Ultima întâlnire: lansarea volumului: Ana Pop Sîrbu, Versuri & Ilie Gyurcsik, Reversuri, cu o postfață de Rodica Bărbat.

La o distanță de 10 ani, mai bine de 10 ani, am pășit trufașă la Orizont. Mi-am fost suficientă mie intelectual să suport discursul și să mă bucur de el. Două minute. Două minute sunt necesare pentru a realiza că atmosfera cuprinde ceva savant. Departe de limbajul străzii, într-un puternic înveliș academic, am admirat atâtea minți strălucite. Le-am adulmecat cu superbul meu nas și am simțit sudoarea minții. M-am bucurat de calitatea umană, de frumusețea construită a omului, de puterea lui de sublimare.

Și de aici, pot să argumentez, să subliniez părerea mea de rău când văd o alăturare nepotrivită de oameni. Oamenii ar trebui să se sprijine, să se ridice, să se despartă simțindu-se mai bogați sufletește și intelectual. De fiecare dată când părăsesc sala de la sediul revistei Orizont, mă simt extraordinar de îmbunătățită. În primul rând descopăr întotdeauna un cuvânt nou. Ultimul: perihoreză.

Am povestit despre aceste întâlniri și am sperat să fixez următoarele în conștiința cititorilor:

lansarea volumului Ana Pop Sîrbu, Versuri & Ilie Gyurcsik, Reversuri, cu o postfață de Rodica Bărbat.
– mediul academic necesar ca un raport al nostru privind setul de valori după care ne ghidăm în viață
– schimbarea mea de comportament din 2004 până în 2015 cu un rezultat: fruntea semeață.

Așadar, am puterea să corectez ceva în comportamentul și atitudinea semenilor?

Nu știu dacă pot, dar o să mă străduiesc. Blogul acesta o să suporte o schimbare la față, Schimbarea la față a Duniei.

Dunia o să se implice foarte mult în promovarea calității prin trimiterea la cărți, teatru, activități care solicită mintea.

Am stabilit obiective, activități, un scop. Scopul e ușor de ghicit.

Recunosc: aștept rezultate și mă bazez pe această comunitate din jurul Duniei.

Dunia pentru o viață străbătută de laturi esențiale care se deosebesc de primitivismul copleșitor.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele,

Programat să fii

IMG_3684Am ajuns cioraniană. Am citit puține cărți semnate Emil Cioran, așadar, nu lectura m-a determinat să-mi asum acest titlu aproape academic.
Am ajuns cioraniană prin suferință.
Nu prin geniu, ci prin suferinţă, numai prin ea încetezi să fii o marionetă.

Fraza îi aparține lui Cioran și azi o înțeleg atât de bine. O înțeleg și mi se pare atât de minunat că am devenit capabilă să îi permit să mă împresoare.

Înconjurată din toate părțile de durere, chiar am încetat să fiu o marionetă. Nu am crezut cuvintele lui Cioran, le-am experimentat.

Cea mai mare durere a mea: nu am știut mulți ani să fiu. În prezent merg pe drumul cel bun.

Din copilărie, după dezvoltarea Eului, mi s-a spus și arătat cine sunt Eu. Mi s-a spus că sunt rușinoasă. Oare de ce adulții nu se întreabă ce semnificație are rușinea pentru copii? Copiii nu cunosc rușinea, dar li se spune și li se arată: ești rușinos și drumul tău duce în direcția aia.

Și altfel puțini copii descoperă cine sunt. Zbătându-ne toată viața între plăcere și neplăcere, dezvoltăm mecanisme de apărare. Toate neplăcerile formează și deformează caracterul, afectează personalitatea. Ipocrizia și egoismul cuceresc mult teritoriu psihic. Nimeni nu vrea să sufere, iar durerea este cel mai autentic sentiment.

În orice situație neplăcută din viață, în orice situație tragică din viață, durerea e acolo, dar majoritatea oamenilor o ignoră, o neagă, o înăbușesc.

Când iubitul te înșală, când prietenii se poartă urât, când părinții te desconsideră, exemple puternice prin paleta de suferință, de cine asculți? Ce stimul interior se impune la exterior?

Răspund, îmi iau acest drept, nu răspund în numele tuturor oamenilor, ci a majorității copleșitoare, cei mai mulți ascultă și se supun nervilor și orgoliului.

Dacă ar fi posibilă atunci o proiecție, să ne vedem sforile de la mâini și de la picioare. Ah! Ce păpuși hâde, ce păpuși întruchipăm!

Nervii și orgoliul ne paralizează mintea. Mecanismul de apărare, un automatism, se declanșează și de cele mai multe ori atacă.

Atacul reprezintă doar o reacție a psihicului uman. Avem atac, fugă și paralizie. Cei mai mulți atacăm. Și nimeni nu ascultă de durere. Eu am încercat. Am luat aminte de ea și am simțit cum egoismul, simțul proprietății și ipocrizia își pierd toate puterile.

Le-am simțit cum se scurg din întreaga mea alcătuire. Și atunci am avut un contact și o privire lucidă în mine. Mi-am recunoscut durerea, durerea mea cea mai mare: nu știu cine sunt.

Și m-am zărit. Sunt și exist în acest corp. Sunt și exist.

Am ajuns cioraniană. Suferința este singurul sentiment autentic. Durerea îți permite să te scuturi de toate metehnele și să-ți recunoști și să le recunoști celor apropiați:

Mă doare.

Asta sunt. Mă doare.

Și astfel, adio reproșuri, adio cuvinte urâte, adio ambiții, adio.

Nu prin geniu, ci prin suferinţă, numai prin ea încetezi să fii o marionetă.

Notă: valabil doar pentru oamenii dispuși să se cunoască și să fie ei înșiși.

Din categoria:Trăiri afective ale mele,

Culoare, Caras Ionuț

1491704_782569708419852_602542257673043490_n

Caras Ionuț

Din categoria:Ziua culorii,

Persona

IMG_4544Azi doar o întrebare: cum ne-am trăi viața fără egoism și ipocrizie?

Mi-ar plăcea și m-aș bucura de răspunsuri.

Din categoria:Trăiri afective ale mele,

Tu ce faci la ora 11?

Plopii din BerlinTu ce faci la ora 11?

Pun această întrebare aici, dar nu-mi aparține. Din nou revin azi ca mijlocitor între Editura Univers și cititorii acestui blog, editură care propune o nouă colecție dedicată femeilor care știu să se bucure de micile plăceri personale: Ora 11.

Prima apariție, Plopii din Berlin, romanul lui Anne B. Ragde.

Anne B. Ragde este o scriitoare norvegiană care a câștigat premiul pentru cea mai vândută carte în 2005 și Premiul Brage în 2001.

Plopii din Berlin este disponibilă cu 25% reducere pe site-ul Editurii Univers.

Să citim.

Din categoria:Colaborari,

Un punct negru pe o suprafață albastră: Cabo Verde

2Puțină atenție!
Azi plecăm în Atlantic. Eu am un deget fix în ocean, fix în Cabo Verde. Pe biroul unde scriu eu conținutul acestul mirobolant blog am un glob geografic. În spatele biroului unde scriu conținutul aceluiași mirobolant blog, se află o hartă politică a lumii.

Mă fascinează hărțile. Am chiar și un tricou cu o hartă fantezistă.

Cu harta și globul am ajuns prima dată în Cabo Verde. Am apăsat cu degetul la fel de intens ca emoțiile care mă încercau. Câteva punctulețe negre pe o imensă pată albastră. Această reprezentare laică m-a umplut de angoasă într-una din nopțile petrecute pe insula Sal.

După-amiezile pe această insulă s-au asemănat prin felul cum le-am petrecut. În fiecare zi la terasă de pe plajă cu o carte în mână. Am avut următorii parteneri: Andrzej Kusniewicz, Darwin, Ernst Junger, Patrick Modiano și Basarab Nicolescu. Am petrecut identic, dar am simțit divergent prin atitudinea conturată de cărți.

Despre noaptea pe care vreau s-o schițez acum, despre starea de angoasă de care am amintit, cred că au devenit posibile și prin lectura lui Kusniewicz. S-au desprins din file cuvinte care s-au fixat în memorie. Când mă impresionează o carte sau ceva dintr-o carte, am senzația că mi s-a prelungit corpul cu o coadă. Am o coadă după mine de care nu scap câteva zile.

Sub influența Lecției de limbă moartă, sub fascinația oceanului și a murmurului de oameni de la barul de pe plajă, m-am așezat la somn agitată.

Simțeam că va urma ceva care îmi va displăcea. Atunci mi-am amintit harta deasupra biroului, globul de pe birou. Le-am revăzut și am închis ochii cu frică.

Sunt singură la dracu în praznic! Asta mi-am zis.

S-a produs atunci un scurtcircuit prin puterea minții de a-și reprezenta ceea ce cunoaște. Imensul oceanului m-a copleșit. Punctulețele negre pe o suprafață mare de albastru. Eu mă aflam pe acel mic, mic, dar mic punctuleț negru.

Ah, cât m-am zvârcolit în așternut. Am așezat perna, am bătut perna, am privit atentă, am pândit concentrată.

Coada nu stătea nici ea liniștită. Locotenentul Kiekeritz cu pasiunea lui pentru icoane, cu destinul lui, cu meditațiile lui: Din păcate, după cât se pare, n-o să vă pot ajuta în nici o privință. Nu sunt în măsură să vă schimb destinul și nici să lupt cu răul. Dacă, ceea ce vă înconjoară, este cu adevărat rău. Nu ține de competența mea. Nu sunt nici exorcist și nici duhovnic. Și pe lângă asta, cu cine sau cu ce ar fi să lupt? Și la ce bun? Nu știm nimic unul despre celălalt. Trăim în gol. Doar uneori ni se pare că vedem sau ni se arată ceva ca prin ceață, dar nimeni nu știe exact ce este cu adevărat.

În gol, cu sentimentul de gol am adormit.

Nici de competența mea nu a ținut să lupt în acel moment cu angoasa. Mi-am adormit trupul și am lăsat mintea la joacă cu inconștientul.

S-au jucat, s-au descurcat, a doua zi m-am întovărășit cu Basarab Nicolescu. Și așa m-am hotărât să încept un doctorat.

Punct.

Din categoria:Trăiri afective ale mele,

Farmecul, absurditatea și grotescul nunții

11038739_944630112213810_6135712047921645460_nVă mărturisesc că nu mă gândesc întotdeauna la sex. Toată ziua, toată noaptea. Fifty Shades of Grey prezintă viața între sex și altceva, un altceva neesențial aproape, dar eu am diverse gânduri. De exemplu îmi place foarte mult să mă joc cu semnificațiile nunții, o nuntă fie în cer, fie pe pământ.

În oraș au apărut tot mai multe panouri publicitare având ca subiect acest eveniment. În ultimii ani lumea se confruntă cu o industrie în care mireasa și mirele reprezintă mijlocul de producție și bunul de consum. S-a dezvoltat o afacere pentru o zi, nu orice zi, ci cea mai fericită zi din viața unei femei.

Subliniez ironia mea fină. În colțul gurii stă ștrengar un zâmbet.

Mi-am amintit nunțile la care am participat în copilărie. Vreau să-i fac dreptate copilăriei, și eu vreau asta, oare cine și-a mai propus asta, și notez aici că în trecut o nuntă, participarea la o nuntă mă înfiora. Într-o stare febrilă, nu puteam să scap de sentimentul că iau parte la un eveniment care deține puterea de a schimba viața prin valoarea intrinsecă. Habar nu aveam ce înseamnă intrinsec, dar experimentam stări extraordinar de intense prin impresionabilitate.

În timp am descoperit multe dintre regulile căsniciei și am pierdut starea febrilă. Cu acest gând conștient, privind panourile publicitare, într-o joacă cu mine însămi, mi-am imaginat cum aș fi trăit acest eveniment la diferite vârste până în prezent.

La 20 de ani mi-aș fi făcut fericiți părinții. M-aș fi măritat acceptând tot ceea ce ei consideră a fi o nuntă pentru toți ceilalți mai puțin pentru mire și mireasă.
Aș fi acceptat împețitul, aș fi jucat în fața casei, aș fi călcat găleți, mușcat colaci, aș fi, aș fi, dar n-aș fi fost deloc.

La 25 aș fi făcut compromis. Cu o ureche la părinți, puțin cam surdă, iar cu cealaltă la nevoile mele. Nevoile mele atunci descriau o nuntă elegantă, florală, cu slujbă la biserică și petrecere. Aș fi fost și n-aș fi fost.

La 30 de ani nu prea știu ce vreau, sigur știu ce nu vreau. Nu vreau slujbă la biserică și rude care-și dau cu părerea. Nu vreau coc și gene false. Nu vreau să zâmbesc unor oameni care au venit din obligație. La 30 m-aș strădui să fiu.

Eu sunt simplă, dar extravagantă, eu aș fi mireasa, una anume, nu o proiecție a mamei și a percepției societății. Mi-ar plăcea să fiu fericită în toată această industrie, industrie căreia îi simt farmecul, cum îi simt absurditatea și grotescul.

Nu știu, propun și eu, parcă tot în favoarea acestei industrii unde și eu muncesc, ca fiecare cuplu să-și reînnoiască contractul din zece în zece ani, căci oamenii chiar se schimbă. Sau chiar la doi ani, Simone și Sarte au încercat astfel și au trăit în armonie foarte mulți ani.

Bineînțeles această propunere nu este valabilă la acele femei care experimentează cea mai fericită zi din viața lor când devin doamne.

M-am fericit de prea multe ori domnișoară fiind, nu aș putea să fiu nedreaptă, dar aș putea să nu-mi încap în piele de fericire în ziua nunții.

Chiar aș putea.

Din categoria:Trăiri afective ale mele

Culoare, Anna Homchik

10003361_776288255714664_7060844360573335810_n

Anna Homchik

Din categoria:Ziua culorii

Zice Dunia

10744899_878418005501688_733429488_nCu fiecare zi care trece, cu fiecare carte pe care o citesc, puzzle-ul vieții mele afective devine mai clar. Aproape văd clar în ceea ce sunt.

Mi-am însușit de la Freud imaginea și părerea despre Tatăl Atotputernic.
Mi-am însușit de la Huxley convingerea că viziunile pot fi explicate prin formule chimice.
Mi-am însușit din Marele Atlas ilustrat al Corpului Uman informația despre sistemul limbic al copilului care se află într-un stadiu capabil să resimtă, dar nu să controleze (crizele copiilor răsfățați). Nu o să mă satur niciodată să repet asta: copiii nu au creier să manipuleze, iar crizele au o explicație!

Mi-am însușit.
Tot mai fac asta.

Așa că m-am trezit într-o dimineață și mi-am zis: cred că yoghinii sunt cei mai odihniți oameni din întreaga lume. Mi se pare firesc ca orice întâlnire cu ei să poarte numele de eveniment, să se resimtă ca o mișcare de iubire, ca o perihoreză.

Yoghinii dorm. Oamenii care dorm sunt zei.

perihoréză, perihoreze s. f. (Grecism) Mișcare de iubire și de întrepătrundere a Ipostazelor în interiorul vieții treimice. Dumnezeu este unul în ființa Sa și subzistă în Ipostazele Sale într-o desăvârșită împreună-petrecere. – Din gr. perihoresis.

Notă: perihoreză este cel mai nou cuvânt pe care l-am învățat. O să scriu într-un text viitor despre evenimentul unde l-am auzit folosit.

Din categoria:Zice Dunia,

Legitimarea violenței în Fifty Shades of Grey

IMG_4955Ca absolvent de Litere, am o anumită educație, pe lângă responsabilități literare. În acel anumit poate fi inclusă curiozitatea literară care constituie o specie aparte față de fireasca curiozitate umană.

Absolventul de Litere e curios pentru a verifica calitatea literaturii. O lecție importantă învățată în unul din amfiteatrele Universității: citiți și apoi exprimați-vă părerea. Așa l-am citit pe Paulo Coelho în facultate. După două cărți citite, a treia am lăsat-o jos cu justificarea unui alt fel de gust, gustul calității, originalității, experienței, intuiției.

La umbra învățăturilor de la Litere, am fost aseară să văd acele umbre ale lui Grey la cinematograf. Specific de acum: nu am citit cartea, nu intenționez să citesc cartea.
De film am fost însă curioasă și am făcut un compromis cu pretențiile mele literare.

M-am așezat și am așteptat să fiu împresurată de ceva asemănător marchizului de Sade. Vedeți, a existat Sade, și au existat mulți altii înaintea acestui domn Grey. Înainte de a-mi formula părerea, pertinentă sau nu, mai las aici scris o observație despre comportamentul oamenilor din sala. Chicoteli, împungeri cu cotul, ochi dați peste cap, râsete, dialog pe ton ridicat, multă fâșneală, și nu de fuste, ci de Euri incapabile să rămână neafectate de scenele de nuditate și de erotism. La un film atât de prost, și calitatea oamenilor e pe măsură.

Am și emis o părere. Film prost.

Corect: extraordinar de prost.

Mă simt în măsură să fac afirmația asta și educația mea conține toate argumentele. În primul rând existența mesajelor subliminale. Renunțarea la control pentru a te simți complet liber, la controlul asupra corpului. Legitimarea violenței, a abuzului printr-o atât de prost construită poveste de iubire. O proaspăt absolventă cu ochi de căprioară hăituită întâlnește un milionar. Își mușcă veșnic buza, un gest găselniță de producător, căci buzele fetei exprimă senzualitatea femeii.

În acest scenariu, mie mi-e foarte clar un lucru: agresivitatea, oricum ar fi împopoțonată, rămâne agresivitate. Mie mi-e clar, dar fetelor care încă mai cred în Făt Frumos, lor le este clar? Sau cumva mintea lor prinde mesajul și-l fixează în memorie că a fi dominat comportă și plăcere, plăcerea celuilalt, plăcerea proprie?

Știu sigur că e posibil să se întâmple așa ceva. Freud mi-a arătat asta. Psihicul e fragil, iar mintea noastră poate fi dusă într-o direcție sau alta mai ales când se face apel la iubire.

Extraordinar de prost film, iar asta doar pentru că se prezintă în lume sub o altă mască, nu sub masca perversității, a nevroticilor și a fetișismelor oamenilor bolnavi.

Cu o astfel de prezentare, a perversiunilor, snoaba intelectual pe care o reprezint ar fi putut face măcar o apreciere de corectitudine, așa observ mesajele subliminale și legitimarea violenței.

Din categoria:Trăiri afective ale mele,

Un comportament al femeii care mă irită foarte

IMG_3619Îmi cer scuze.
Îmi cer scuze pentru ceea ce urmează.
Îmi cer scuze unei categorii de gen: feminin.

Dragile mele femei, trăim pe planeta Pământ, aparținem unei specii, existăm pe categorii de gen. Am suferit și încă suferim din cauza categoriei de gen.
Cu bruma mea de anatomie, cu puțina psihologie adunată de pe pagini de carte, cu intuiție și experiență, mi-e foarte clară putința femeii de a se impune ca subiect.

Am observat în jur un comportament al femeii care mă irită foarte. Unele femei se transformă singure în obiect, pozează și încearcă un fel de a fi feminin pasiv, mereu în expectativă, pândind promisiunea bărbatului de a o prețui.

Acest fel de a fi mă irită prin poza adoptată și mă dezgustă prin intenție. Formulez foarte clar intenția: apelul la conștiința bărbatului. Sentimentul de vinovăție copleșește, iar educația l-a vârât fiecărui individ pe gât. Și femeile folosesc în exces tehnici de tulburare a conștiinței. Ne folosim copiii pentru a ține bărbatul, ne folosim corpul pentru a ține bărbatul, ne folosim fragilitatea pentru a ține bărbatul. Unele femei nu pot fără bărbat.

Și bărbatul?

El poate foarte bine fără femeie. El descoperă asta din copilărie, unele femei mor și nu ajung să descopere ceva atât de banal.

V-ați întrebat vreodată de ce ei pot să-și imagineze, să-și construiască și să-și trăiască viața fără femeie? Pentru că își sunt suficienți. Bărbații se prețuiesc, se iubesc, își afirmă și confirmă esența.

Care e esența femeii?

Esența nu ține de fragilitate, de blândețe, de feminitate. Toate astea se pot educa. Esența ține de voința individului de a se descoperi pe sine, de a exista pentru sine înainte de a exista pentru celălalt. Dacă ar încerca femeile să existe o zi pentru ele și nu pentru bărbat, și nu pentru copii? Ce s-ar întâmpla?

Jumătate din locuitorii planetei s-ar putea reprezenta ca un imens târg de vite derutate care așteaptă să li se arate direcția.

Femeile singure se transformă în vite. Ca specie, creierul nostru are niște funcții. Le îndeplinește în orice condiții declarate normale. Dar unele pozează, așteaptă să li se arate direcția, iar dacă nu le mână nici un stăpân, pierderea este a lui că nu a intuit ce animal de carne, de lapte, de tracțiune a pierdut.

Dar stăpânul nu pierde, căci târgul e imens.

Îmi cer scuze.
Îmi cer scuze pentru limbaj.
Îmi cer scuze pentru subiectul banal, dar etern fascinant pentru mine.
Îmi cer scuze.

Nu-mi cer scuze că mă mir. O să mă mir întotdeauna de orice ființă dotată cu inteligență care își refuză mintea, își refuză revelația, își refuză frumusețea de a se descoperi ca forță creatoare.

Îmi cer scuze.

Din categoria:Trăiri afective ale mele,

Pe urmele lui Darwin în Cabo Verde

IMG_5241Ultima mea aventură în lumea largă: Cabo Verde. Cum am ales Cabo Verde? Din nou, dintr-o carte. Pe mine și cărțile m-au scos în lume.
Îmi amintesc că citeam Călătoria unui naturalist în jurul lumii pe bordul vasului Beagle și m-am oprit asupra rândurilor despre Cabo Verde. Prima dată am mângâiat hârtia. Apoi am întors cartea și am deschis harta atașată. Căutam pe întreaga hartă Cabo Verde, iar când ochii eu identificat literele, am lăcrimat. Ca om actual, mai bine sau mai puțin bine instalat în noua tehnică, am căutat pe Google Cabo Verde.
Mi-am dorit să merg acolo.
Am ajuns acolo plină de emoții, surescitată, cu o tensiune de care am scăpat când m-am așezat și am privit oceanul.

Vă spun sincer, eu nu m-am dus în Cabo Verde, eu m-am reîntors. Acum că am aterizat la Sal și nu pe Santiago, unde a ancorat Beagle, corabia lui Darwin, ține de zboruri, agenție și lipsa interesului meu de a planifica totul.

În prima oră pe Cabo Verde m-am așezat pe șezlong și doar priveam în jur. Am fost întreruptă de un localnic, atras de cartea pe care o tot strângeam tare la piept și de pletele mele în vânt. După câteva minute în care am conversat, m-a întrebat de ce citesc.

Am zâmbit șăgalnic. Bine dispusă, mi-am mușcat buza și am întrebat:
Nu mai bine mă întrebi CE citesc, nu DE CE citesc?

Edgar, acesta e numele acelui chocolate man, așa s-a descris, m-a privit la rândul lui foarte amuzat. Mi-a pus întrebarea. CE citești?

Darwin. Știi, Darwin a fost aici pe insula voastră în jurul anului 1827, cam așa. Darwin, cel cu teoria evoluționistă, omul se trage din maimuță etc.

Edgar m-a ascultat până am terminat, mi-a zis că știe acum despre Darwin, dar să nu mai fiu leneșă, să las cartea și să vin la volei.

Am auzit asta 5 zile: lasă cartea, ești leneșă, hai la volei.

În aproape toate zilele conversam câte o jumătate de oră cu Edgar. Mi-am format definitiv părerea că insularii descriu o categorie aparte. Te-ai născut pe o insulă, lumea largă e cât se poate de neinteresantă. Insula, percepută ca un Rai de localnici, cu toate greutățile pe care le întâmpină, îi satisface. Insularii nu-și acceptă viața, ci și-o trăiesc printr-o binecuvântare abia percepută de ceilalți.

Doar empatia poate ajuta să înțelegi această atitudine, empatia și bunăvoință pentru oameni, pentru om.

O să pun punct la acest text, dar o să revin cu un alt text sau alte texte despre Cabo Verde. Mai las scris aici atât: excursia în Cabo Verde constituie cea mai extraordinară călătorie a mea. Fără a fi exotică, insula asta m-a apropiat foarte mult de plăcerea omului pentru necunoscut. Am călătorit în necunoscut și am permis omului actul pe care-l reprezint să primească de la insulă și de la localnici esența: existenta însăși.

Notă: imprimat pe tricou, Darwin.

Din categoria:Trăiri afective ale mele,

Culoare, Andrzej Malinowski

1533730_775191329157690_7293699158387649269_n

Andrzej Malinowski

Din categoria:Ziua culorii

450 de grame de dragoste cu 40% reducere la Univers

Mi-ar plăcea să vorbim puțin despre iubire. Dacă cineva crede că nu mai este nimic de scris sau de discutat despre dragoste, sentimentul care are lăcaș într-un organ de dimensiunea unui pumn închis și cântărește aproximativ 450 de grame, l-aș ruga și l-aș provoca să profite de oferta celor de la Editura Univers.

Cele mai incitante povești de dragoste semnate de nume ca Javier Marias, Jorge Amado, Gabriel Osmonde, Jostein Gaarder sau Mihail Șolohov pot să schimbe păreri. Despre dragoste putem întotdeauna să vorbim și să scriem. Începutul constă doar în a o simți.

Cu o reducere de 40%, cei de la Univers ne invită să depănăm povești de dragoste. Oferta este valabilă între 9 și 15 februarie doar pe site-ul www.edituraunivers.ro.

Așadar, să citim.
dragoste 2015_site

Din categoria:Colaborari, ,

Vecina de vizavi nemulțumită de Iulius Mall Timișoara

Foarte rar mi-am folosit blogul pentru a arăta cu degetul pe cineva. Am învățat de mică să nu pârăsc. Nu o să încep acum să fac asta, dar simt că este nevoie să scriu despre ce s-a întâmplat.

Din 6 februarie până în 8 februarie am participat la Târgul de nuntă organizat de Iulius Mall Timișoara. La fiecare Târg se semnează un contract și fiecare, organizator și expozant, își ia niște angajamente.
Eu știu sigur că îmi iau niște angajamente când semnez un contract. În acest contract, să lucrăm direct pe subiect, printre termeni și condiții, scrie negru pe alb despre obligația fiecărui expozant de a nu bloca vizibilitatea expozantului de lângă.

În 6 februarie când am ajuns la Mall, la standul meu, standul de lângă, Ice Dyp Resort & Spa Timișoara, bloca prin roll up-uri vizibilitatea propriului stand. Când li s-a atras atenția, au refuzat să corecteze acest aspect ofensându-se și afișând un comportament de ciobani la oi. Îmi cer scuze de la ciobani pentru comparație.

De fapt textul nu o să fie despre comportamentul urât al celor de la Ice Dyp Resort & Spa, ci despre cum anume au rezolvat organizatorii acest conflict.

În primul rând, nu l-au rezolvat. S-a discutat puțin cu un ton ușor amuzat despre vizibilitatea vecinei. Cu siguranță nu vecina de vizavi a lui Moscopol. Nu a fost nimic muzical în toată întâmplarea, doar golăneală, aș putea chiar afirma că o golăneală pură.

La mine, ca exponzat care întâmpină o problemă, a doua zi de târg, în jur de amiază, a ajuns următoarea propunerea din partea organizatorilor. Să ne mutăm standul într-un alt spațiu. Cei de la Ice Dyp Resort nu sunt oameni cu care te poți înțelege.

Mărturisesc, am respirat lung. M-am împins tare în scaun, trupul împotrivindu-se în tandem cu mintea. Comanda a avut o execuție instantă a părților mele din trup.

Organizatorii au propus un compromis. Și de aici vreau să atrag atenția. Să privim din toate unghiurile această întâmplare.
Primul unghi, organizatorii nu și-au îndeplinit obligațiile. Contractul ce rol mai are atunci?

Prin contract, am plătit o anumită sumă, dar din 3 zile, doar o zi am avut standul vizibil.

De ce se semnează contracte? De ce nu ne achităm de sarcini și obligații?

Și mai ales, de ce ne văităm de alții că nu-și fac treaba când noi, atunci când e necesar, nu ne facem treaba?

Cei de la Iulius Mall nu și-au făcut treaba. Am statut de martor. Un martor care s-a ridicat în picioare, a mers la cei de la Dyp Resort întrebându-i de ce se poartă așa și s-a întors cu un diagnostic de la ei.

Sunt o frustrată.

Posibil să descriu frustrarea, dar dacă o descriu, dacă o cuprind, frustrarea e determinată de lipsa de deontologie, de incapacitatea și neseriozitatea profesională a celor de la Iulius Mall Timișoara.

Vecina de vizavi, ce e sigur, e foarte supărată din principiu, din lipsa de principii a unor organizatori incompetenți care își îndeplinesc parțial sarcinile cu o atitudine golănească.

Martor: vecina de vizavi, Cuvinte de vânzare.

Din categoria:Trăiri afective ale mele,

Cuvinte de vânzare

Momentan citesc…

Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Apr    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
Adopta un caine si castiga dragostea lui neconditionata

Arhive