Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Copii pentru alte timpuri

Am devenit femeie în toată firea. Mărturisesc acest fapt după ce m-am observat ușor împlinită la trup. Toate liniile corpului curg realizând belșugul anatomiei. O femeie, o mamă, un adult care deja poartă lungi conversații cu fetița ei.
Mama, scuze că te întrerup, vreau să spun și eu ceva.
Și Mara vorbește, vorbește, vorbește. Eu o privesc și mă încearcă, depinde de situație, o foarte puternică senzație: panica.
Am lăsat în urmă scutecele, alăptarea, laptele praf și diversificarea. În prezent mă obsedează educația.
Ieri răsfoiam o nouă carte când Mara s-a oprit lângă mine.
Ce citești?
Freud, Mara. Știi, el mă ajută să înțeleg și să te înțeleg.
Cu el pot cuprinde cu mintea, fără grija sentimentului de vinovăție, de ce vrei să te căsătorești cu tata, de ce-ți place să te joci cu dușul, de ce mă iubești atât de intens, dar te desparți de mine atât de ușor.
Mara, știi că eu trebuie să te educ pe tine?!
Ah! Privirea ei, o privire atât de liniștită și veselă care transmitea: doar atât, mama? O nimica toată.
Nimicul ăsta mă obsedează însă. Datoria mea de mamă constă în a o învăța ce trebuie, dar mai ales ce nu trebuie. Câștigul civilizației, dar și reversul, drama desprinsă din civilizație. Să controlăm animalul din noi, instinctele și să sublimăm prin frustrări.
Pe lângă această panică care oscilează, mai port în mine și furia, furia femeii. Merg mână în mână panica mamei și furia femeii.
Mă confrunt destul de des cu diferite mame care știu totul despre copilul lor, dar par să fi uitat cine sunt ele.
Femeile au crescut copiii de când lumea, o lume primitivă sau civilizată. La început doar asta făceam, creșteam copii, atât ne permiteau însușirile. În timp s-a descoperit că avem și capacitatea de a gândi, de a decide, de a crea.
Am observat încercând o mare tristețe, că unele mame resping altă organizare, manifestare și desfășurare în afară de meseria de mamă.
Cât de brutală o să fiu dacă le reamintesc că în douăzeci de ani o să purtăm în noi aceeași iubire intensă pentru pruncii noștri, dar ei, prin detașare, se lipsesc de toată iubirea pe care au pretins-o în copilărie?
Ce fac mamele atunci când ele știu să fie doar mame, nimic altceva? Douăzeci de ani par o veșnicie? Da, par, doar că veșnicia e după colț.
Cum ne educăm copiii să fie dacă noi, mamele, alegem să fim doar o prelungire a lor și nu o individualitate?
Și câtă ostilitate în jur! Mame care se resping, se judecă, se critică, se înjură. Fiecare duce o luptă cu victorii inutile. Victoria nu stă în a fi vegan sau consumator de carne, în a prefera medicina homeopată sau alopată, în a alăpta sau a hrăni copilul cu lapte praf, ci în alegeri și în forța noastră de a ne adapta epocii, prin a fi oamenii timpului nostru.
Mamele cresc copii pentru alte timpuri, iar ruptura dintre părinte și copil va fi și mai mare dacă nu ne actualizăm pentru epoca noastră.
Împăcându-ne cu epoca, surmontând greutățile ei vom fi cu un pas mai aproape de timpurile copilului nostru.

Începutul: renunțarea la ostilitate.

Filed under: Trăiri afective ale mele, , , , , , ,

Marele Gatsby

Am citit acum câțiva ani Marele Gatsby al lui Fitzgerald. Azi, acum, răsfoiesc paginile cărții și încerc să găsesc un pasaj care mi-a rămas foarte clar în amintire. La pagina 40, ediția cărții mele, începe petrecerea de la apartamentul închiriat de Tom Buchanan. Din toată cartea, eu am păstrat în amintire beția aceea. Detalii despre căldura verii, despre câine, alcool și mobilier.
La finalul cărții eram foarte sigură că am lecturat un roman nu pe gustul meu. Nu-mi schimb azi părerea, dar între timp, am luat mai mult aminte de acei ani. Am citit mai multă literatură americană, iar cu Kerouac s-a produs o schimbare.
De la Kerouac nu am mai citit literatura acelor ani cu pretenții, ci cu afecțiune. Nici azi nu înțeleg foarte bine acel stil de viață, dar îl accept, accept mai ales dorul de ducă și individualitatea.
Revenind la Gatsby, am văzut filmul imediat ce a apărut, poate e singurul film pe care l-am așteptat.
Mi-a plăcut, mi-a plăcut filmul în detrimentul cărții. Observ acum că a declanșat o oarecare isterie în rândul duduilor. Oare ce anume s-a apreciat? Visul? Iluzia? Tragedia? Iubirea?
Înclin foarte mult să cred, bazându-mă doar pe intuiție, așadar, oricine mă poate nu contrazice în afirmație, ci desființa cu argumente, că acest film le-a plăcut într-o notă de confirmare și consolidare a supremei iubiri.
Au mers duduile la film și au trăit în orele derulării filmului o iubire la care au visat sub pătură în adolescență. În adolescență adormeau cu gândul la iubire, în prezent s-au trezit cu gândul la iubire.
Au fremătat și suspinat în sală, poate au uitat chiar să-și mănânce popcornul, iar când lumina a izbucnit în sală, fiecare a clipit mulțumită că se întoarce acasă în relația ei plină de confort.
Nu mă exclud de obicei când fac afirmații despre sexul feminin, uneori suntem doar femei, indiferent de educație și personalitate, dar acum un oarecare sentiment de nedreptate îmi permite să rămân în margine și doar să le observ pe aceste extaziate care și-au falsificat câteva ore de realitate sperând cu gândul la marea iubire, dar trăind o iubire confortabilă.
Aproape nimic nu e confortabil în iubire. Aproape nu-mi înțeleg iritarea și ce anume le reproșez, dar simt deviată experiența pe care a adus-o cartea lui Fitzgerald. Cum fiecare a avut o anumită simțire după vizionare, și cum tocmai simțirea e cea mai importantă, eu totuși mă întreb dacă ele s-au întrebat cât de adevărate sunt simțirile lor și dacă se pot încrede în ele?
Sau s-au întors pur și simplu în relația lor ușor mofluze, dar mulțumite de confortul sentimental?
Cartea are mai multe planuri și îmi pare rău că planurile s-au pierdut în vise de gâște, poate asta mă irită cel mai tare.
Eșecul unui om constituie o experiență, eșecul lui Gatsby constituie eșecul fiecăruia dintre noi în fața iubirii, și fiecare dintre noi trăiește în eșec ignorându-l.
Iubirea aparține oamenilor, dar iubirea nu se vinde oamenilor.

Filed under: Trăiri afective ale mele, , , , , , , , ,

Aceeași mână, două ființe

Bărbații și femeile nu or să se înțeleagă niciodată, nu au făcut-o și nu o vor face. Există însă femei care înțeleg bărbații și bărbați care înțeleg femeile, iar această înțelegere presupune o anumită inteligență. Cu toții suntem oameni.
Să fii om presupune în mare măsură să greșești, și să fii om înseamnă să înveți. Femeile și bărbații se blochează între a presupune și a învăța, căci mulți se opresc în presupuneri. Din experiența mea ca femeie am făcut afirmația de mai sus, iar eu sunt o răsfățată în lumea bărbaților. De-a lungul anilor, din noroc, de la o fire curioasă, cu un chip drăguț, mulți prieteni bărbați mi-au permis să intru în lumea lor, m-au lăsat cu bocanci să umblu, să scormonesc, să înțeleg câteva personalități masculine. Am citit și Jung și Freud, dar asta ține de detalii. Ajutorul pe care l-am primit din această incursiune se află în prima frază a textului. Neînțelegerile dintre feminin și masculin nu stau în diferențele dintre noi, ci tocmai în asemănările dintre noi. Când fac această afirmație, mintea mea proiectează imaginea unui cuplu binevoitor cu sexul opus, deoarece există bărbați, dar și femei care abuzează de diferențele dintre noi, dar ei sunt aceia care au nevoie de un psihanalist.
Asemănările dintre masculin și feminin sunt acelea care împiedică parteneriatele. S-a întâmplat în ultimele săptămâni să particip sau să ascult discuții între parteneri. Tot timpul am râs cu colțul gurii, asta când nu m-am lăsat cuprinsă de furii.
Oamenii se ceartă, oamenii se împacă, dar femeia și bărbatul nu iartă, nu trec cu vederea, nu permit.
Femeile sunt geloase, bărbații sunt posesivi, dar a fi gelos și a fi posesiv se întâlnesc în viețile noastre, cel mai des în final, într-un la revedere turbat sau prietenesc de sfârșit de relație. Asta cine are curaj, cine nu are, și mulți nu au, își asigură o viață plină de văicăreli, dar pe care nu și-o asumă niciodată. Pe aceștia nu cumva să-i compătimești, fapta ți-ar putea fi comparată cu a vorbi de Satana în casa Domnului.
Cu siguranță scriu dintr-un impuls, mă simt oarecum oarbă psihic, dar nu am notat nici un neadevăr.
Azi mă înfurie și aceia care renunță fără să încerce să salveze relația, dar și aceia care stau într-o relație care îi dezumanizează. Am auzit uneori, dat ca exemplu, căsniciile bunicilor noștri. Alt motiv de furie. Atunci femeia accepta tot, viața trecea de-a valma fără luxul exprimării unei păreri, de aceea au durat multe căsnicii, nu din dragoste, ci din rușinea de a nu fi femeie divorțată, femeie cu ochi bătuți da, dar nu femeie alungată de la casa bărbatului.
Știați că până pe la 1860 man  era tradus ca om? Și nu cred că greșesc dacă spun că abia după lucrarea lui J.S. Mill, Supunerea femeilor, s-a schimbat această accepțiune a cuvântului.
Există o mare posibilitate, aproape o certitudine, să fi scris un text cu apucături feministe, dar eu nu mi-aș dori să fie astfel primit. Nu intenționez să apăr vreun drept al femeii, ci aș simți o mare bucurie dacă fiecare ar accepta că suntem oameni. Femeia nu are nevoie de privilegii, bărbatul nu are nevoie de privilegii, cu toții suntem privilegiați dacă ne respectăm, dacă nu manifestăm apucături dictatoriale și de zei în relația cu celălalt. Când intri într-o relație, nici nu ai votat, nici nu ai semnat ceva prin care delegi sau responsabilizezi pe cineva cu viața ta. Viața ta are un drept prin naștere care trebuie exercitat, fără excepție, de fiecare ființă umană, indiferent de sex.
Eu urlu după dreptul meu din naștere și în același timp mă supun atât de ușor, dar dreptul e un dat, supunerea o alegere.
Oamenii se plâng atât de mult de singurătate, dar s-au întrebat dacă nu cumva își merită singurătatea? Eu o s-o merit pe a mea, dacă o să rămân vreodată singură, dar nu mi-e teamă, nu fug de ea, nu fac compromisuri.
Oare cum ar fi cu putință un proces de reeducare socială? Umilința, bătaia de joc, ingerința nu au ce căuta în parteneriate. Parteneriatul e ca o strângere de mână, aceeași mână, dar de la două ființe.
Și ființelor, respectați individualitatea.

Filed under: Trăiri afective ale mele, , , , , , , , , , ,

Cuvinte de vânzare

Momentan citesc…

noiembrie 2019
L M M J V S D
« apr.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  
Adopta un caine si castiga dragostea lui neconditionata

Arhive