Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

A doua zi după votare

Am devenit foarte atentă la prima propoziție sau frază pe care o scriu. Mă feresc de negație. Mă feresc de Nu. M-am întrebat dacă am dezvoltat o superstiție. Nu știu.
Uneori însă mă simt plină de Nu.
Ziua asta e plină de Nu.
Nu mai pot și Nu mai vreau să văd și să citesc nimic despre alegerile prezidențiale. Oamenii au devenit foarte agresivi. Este vorba aici despre candidații la președenție? Nu. Este vorba despre caracterul oamenilor.
Îmi amintesc de nenorocirea cu câinii, o scuză pentru foarte mulți de a defula toată violența pe care se străduiesc s-o țină în ei.
Alegerile au ajuns tot o scuză pentru insatisfacțiile trăite în societate. Mă întreb, oare dezvoltarea, educația, gospodărirea, comunicarea, prosperitatea, toate acestea depind de un singur om? De un președinte de țară?
Îmi pare că avem conducătorii pe care îi merităm, după chip și asemănare. Am citit pe facebook părerei și păreri, oamenii și-au expus preferințele și alegerile pe această platformă fără eleganță și diplomație, ceea ce pretind de la un lider.
Oameni inteligenți care aveau și încă au admirația mea au ales să-și exprime preferințele și alegerile folosind cea mai ușoară stratagemă, s-au purtat ca niște neciopliți proferând injurii la adresa contracandidatului.
Mi-e rușine.
Am votat ieri plină de rușine. Am fost copleșită de acest sentiment și încă mai sunt. Am mers la vot pentru datoria civică, căci nu am pe cine să votez.
În tot circul pe care l-am experimentat pe facebook, în care toți au manipulat cu luciditate, au disprețuit cu nepăsare, au jignit cu intenție, a contat doar cine ar putea să câștige și nu adevărul.
Care adevăr?
Într-adevăr, care adevăr? Oamenii au unicul scop să se sfâșie într-o luptă pentru interesul propriului Eu. Un om corect nu manipulează, disprețuiește și jignește.
E copleșitor acest sentiment de rușine.
Se strigă schimbare în jur. Schimbare pentru România. România e a tuturor, noi, poporul, reprezentăm România prin caractere și personalități. Dacă ar putea, poporul meu drag, să privească puțin spre el, nu spre candidați, ce ar zări? I-ar plăcea?
Mi-e rușine. Nu pot să scap de acest odios sentiment și nu-l datorez stratagemelor candidaților, ci comportamentului oamenilor din popor.
Exagerările de care am avut parte și vor mai continua constituie tot o stratagemă. Totul ține de stratageme politice, dar caracterul ne aparține, e al fiecăruia dintre noi. Caracterul și voința de a începe să ne ajutăm prima dată prin gospodărirea părții și apoi a întregului.
Furia în care a fost adus poporul e tot o stratagemă, căci furia împiedică judecarea corectă. De unde știu toate astea?
Tot dintr-o carte, căci eu stau cu nasul în cărți, și chiar dacă lumea reală nu e în cărți, găsesc răspunsuri, iar răspunsurile astea mă ajută să vizualizez un tablou corect al comportamentului uman.
Schopenhauer are o cărțulie, Arta de a avea întotdeauna dreptate. În paginile ei, cine e curios, o să descopere tot acest circ în teorii și stratageme, căci oricât ne-am strădui, o să fim întotdeauna manipulați.
Îmi e rușine și pentru asta, dar măcar aleg să tac și nu jignesc.
Mi-e rușine, oamenilor din regiunea asta geografică de ce nu?!
Și să ne fie rușine întâi de noi și apoi de candidații la președenție.

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , , , , , , , , ,

Șacalul și girafa fiecăruia dintre noi

Săptămâna trecută m-am înscris și am participat la un curs, Furia copilăriei, pași spre transformarea ei, un atelier prezentat de Babel Education și Penny Vine (trainer UK).
De ce m-am înscris?
Răspund, aproximativ cu aceleași cuvinte, ca vinerea trecută, doar că acum limba este română și nu engleză.
Nu am un copil nervos sau agresiv, dar copilul din mine descrie agresivitatea.
Ce am învățat din prima ora la acest curs?
Acceptă și permite. Furia face parte din noi. În prezent eu mă aflu într-o fază de îmbrățișare cu furia. Îmi dau voie să fiu furioasă și să exprim furia.
Ceea ce-mi doresc, și pentru asta am participat la curs, este să transform această furie. Furia, această enormă cantitate de energie a omului care nu lucrează deloc în favoarea sa, face rău și dacă nu e exprimată, și dacă o exprimi, dar te blochezi aici. De furie e stringentă despărțirea.
Rememorând acum cele două zile petrecute în prezența lui Penny Vine, mi-e tot mai clar faptul că nu o să pot cuprinde într-un singur text întâmplările, învățăturile sau trăirile de atunci. Prea multe aspecte, prea multe povești mi-ar asigura incoerența.
Departe de mine și să transmit mai departe toate întâmplările, învățăturile sau trăirile. Vă asigur însă că au fost învățături și vă invit să vă întrebați: de ce rușinea și vinovăția de după furie, de ce?
Din copilărie primim mesaje greșite. Mama e furioasă, tata e furios, dar furia copilului e interzisă, pedepsită, greșită.
Copilul crește, devine adult, părinte poate, iar mesajele amestecate asigură anxietăți și nevroze uneori.
O să mai notez aici, înainte să pun punct, despre șacal și girafă. Penny Vine și cei de la NVC (nonviolent communication) s-au folosit de aceste animale pentru a sublinia unele semnificații.
Cum vrei să vezi și să-ți revină lumea?
Asemenea unui șacal?
Șacalul vede lumea dintr-o perspectivă joasă, de la nivelul pământului, iar printre altele, se mai hrănește uneori cu hoituri.
Ce persoane se aseamănă șacalului?
Toți aceia care critică, judecă, descurajează etc. Lista rămâne deschisă.

Cum vrei să vezi și să-ți revină lumea?
Asemenea unei girafe?
Girafa vede lumea dintr-o perpectivă celestă, are inima mare, trăiește în grup de 20 sau 30 de exemplare.
Ce persoane se aseamănă girafei?
Toți aceia care te sprijină, te ascultă, empatizează.

Nevoile fiecărui individ de pe această planetă sunt comune, unele: afecțiune, acceptare, încredere, susținere, libertate, distracție, recunoștință, apartenență etc. Lista rămâne deschisă.

Cum vrei să vezi și să-ți revină lumea?

O să încep eu, e blogul meu.
Vreau să văd lumea dintr-o perspectivă celestă.

IMG_20140516_181916

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , , , ,

Rușinea și oamenii de azi

Scriu, pe hârtie, pe blog, în manuscris. Am scris pe hârtie, într-un caiet mare cu coperte verzi, un fel de jurnal, dar fără să-i dau numele de jurnal. Am scris chiar și pe ușa bucătăriei cu cretă, părinții mi-au îngăduit asta. Cred că înainte să-mi permită mie, au folosit-o pentru sora mea să facă împreună unele exerciții la matematică.
Am scris și am consumat topuri de hârtie.
Întotdeauna însă mi s-a spus să nu scriu.
Mama: nu mai scrie, mă faci de rușine cu tot ce scrii.
Tata: uite ce ai scris aici, deci asta vă doriți, să mă părăsiți.
Da, nu am avut parte de intimitate. O luptă s-a iscat din scrisul meu. În general scriam cum mi-aș fi dorit eu să fie viața mea și a familiei mele. Inspirația se desprindea și din filme și cărți romanțioase.
Nu am renunțat la scris, dar ceva am păstrat. Mă faci de rușine, mă faci de rușine.
Am scris până am terminat liceul. La facultate m-am oprit. Nu am vrut în nici un fel să mă fac pe mine de rușine. Am păstrat doar cărțile, doar lectura și mereu găseam acolo dovezi care mă susțineau în decizia mea.
Mircea Eliade. Când mă gândesc la Romanul adolescentului miop îmi ard obrajii de rușine. Ce lecturi avea el la 14 ani, ce program avea el la 19 ani. Eu nici în facultate nu am stăpânit vocabularul limbii atât de bine ca Eliade la 14 ani. Erau cuvinte pe care le-am căutat și de 20 de ori în dicționar.
Am terminat facultatea fără să scriu un rând, doar lucrările mele erau apreciate sau nu. Am citit însă mult, foarte mult. În camera mea de cămin sau în camera unde am stat în chirie se găseau întotdeauna stive de cărți. După facultate, un prieten a hotărât să-mi facă blog. L-am întrebat ce este acela un blog și mi-a explicat că este un loc unde pot să scriu liniștită fără ochiul critic al părinților sau prietenilor. Aproape 2 ani nimeni nu a știut cine semnează Dunia. Iar Dunia a scris, sub protecția anonimatului, suficient timp cât să-mi solidific încrederea. Niciodată nu m-aș fi simțit pregătită s-o introduc și pe Paula, dar într-o zi, niște prieteni cu care am colaborat la diverse activități culturale, mi-au pus numele pe siteul lor și adresa de blog.
Îmi amintesc că m-am holbat la numele meu vreo 5 minute. Ochii erau plini de lacrimi, emoțiile mă năpădiseră. Dacă o să mă fac de rușine?!
De aici, o scurtă digresiune, dragi părinți, nu le mai ziceți copiilor rușine, eul lor crud și nefinisat poate dezvolta traume.
În prezent, încă mai lupt cu sentimentul de rușine și cu sentimentul de vinovăție, doar că acum educația e compensatorie, nu păguboasă.
Nu îndrăznesc nici azi prea mult, dar nu-mi mai pasă de Eliade, de adolescentul și tânărul Eliade.
Eu scriu pentru nevoile societății mele, pentru oamenii de azi care sunt expuși la facebook și la vedete manufacturate peste noapte. M-am hotărât să ascult oamenii de azi. Îmi plac poveștile din anii 1600, 1800, 1900, poveștile bunicilor și ale părinților, dar sunt ale lor, nu ale mele. Ascult de un îndemn al lui Hemingway, acela de a asculta oamenii. Și o fac de ceva vreme, astfel am avut posibilitatea să nu ratez un suspin al unei doamne de 55 de ani, care și-a pierdut serviciul acum 3 ani, da, criza economică, care ridicându-și părul de pe frunte mi-a zis: mănânc, da mănânc, ce altă bucurie mai am în viață?!
Așa că ascult, scriu, cresc paginile unei cărți despre oamenii mei de azi.

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , ,

Cuvinte de vânzare

Momentan citesc…

Iunie 2017
L M M M V S D
« Apr    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
Adopta un caine si castiga dragostea lui neconditionata

Arhive