Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

studentul Actual

IMG_5193În ultima lună am tot dat nas în nas cu dezamăgirea, dezamăgirea profesorilor. Elevii și studenții de azi nu mai citesc.
Nu îi mai pot face să citească câteva pagini dintr-o carte, o carte citită nici nu mai îndrăznesc să spere, de pretins nici nu poate fi vorba.

Asta ar fi teza despre citit.

O antiteză, a unei tinere femei, femeia care îngrijește acest blog, ar conține următoarele mărturisiri.

Acum nouă ani, când am terminat eu facultatea, am ascultat la un curs diagnosticul unui profesor despre generația mea: suntem cea mai obosită generație.
Colegii mei, unii, aici lucrăm fără a generaliza, își scoteau comentariile la cărți de pe internet. Nu aveam acces nelimitat la internet, dar am experiența epocii internet-cafe-urilor.
În prezent, profesorii ne consideră o generație bună prin comparație cu studenții de azi.

Rândurile de mai sus nu reprezintă o antiteză, dar aș putea corecta prin următoarea afirmație: tinerii citesc, citesc acum, au citit întotdeauna și o vor face și în viitor.

Ceva s-a schimbat totuși.

Da, s-a schimbat.

În primul rând s-a mărit numărul de studenți. Oricine face facultate. Obținem diplome fără pasiune, fără vocație, fără inteligență. Le obținem din nevoia de a ne alinia unor aberante cerințe ale societății.

În al doilea rând, a dispărut frica de profesor, de râsul lumii, de restanțe, de părinți. Individul s-a afirmat puternic în ultimii ani. Personal mă bucur de această a doua observație, de această transformare. Nu mă bucură interpretarea acestei afirmări a individului, dar mă entuziasmează pierderea puterii profesorului asupra psihicului elevului și studentului. Eu constitui un exemplar schilodit psihic și sufletește de profesori care nu au ce căuta în învățământ.

În al treilea rând, informația. Accesul la informație e copleșitor. Internetul a detronat exclusivitatea profesorilor la cunoașterea pe un subiect. Aici o să-l amintesc pe Noica. În sfârșit s-a ajuns la îndemnul lui, profesorul să fie un mijlocitor între student și sinele acestuia.
Oricâtă informație avem la dispoziție, nu o putem gestiona corect și educativ. Se impune profesorul ca mijlocitor între studenți și cantitatea de informație.

Am identificat deja o nevoie, nevoia de profesor, dar nu de un profesor justițiar, ci de un profesor capabil să înțeleagă nevoile studentului actual.

Reiau teza profesorilor dezamăgiți. Studenții nu mai citesc.

Dar ce faceți voi, domnilor profesori, pentru a citi cei tineri?

Veniți cu două foi A4 de bibliografie? Cu cataloage pline de titluri cu foarte multe cuvinte necunoscute? Pretindeți un interes și o sete de cunoaștere?

Există și interes, există și sete de cunoaștere, dar s-a schimbat prezentarea. Și domnii profesori primesc acum lucrări scrise pe calculator, nu de mână.

Fix în acest moment risc să-mi anulez tot discursul printr-o lipsă, lipsa unei soluții. Nu dețin așa ceva. General și obiectiv știu ce trebuie făcut. Am și început deja cu identificarea nevoilor și am stabilit că este nevoie de profesor ca mijlocitor.

Apoi să se identifice celelalte nevoi ale studentului actual, cu accent pe actual, o să-l scriu cu majusculă, Actual.

Cu nevoile identificate, numite, există șanse reale de a provoca studentul Actual să citească. Poveștile nu s-au schimbat, iar fascinația se dezlănțuie acum, ca și în anii pe care profesorii îi consideră de glorie.

Cu drag, pentru studentul Actual în care am încredere.

Anunțuri

Din categoria:Trăiri afective ale mele, ,

Cuvântul săptămânii: defensivă

Încep direct cu întrebarea: v-ați dat seama cât timp dintr-o zi stăm în defensivă?
Mi se întâmplă să rămân zile întregi pe un cuvânt sau un gest. De două zile sunt într-o relație cu acest cuvânt: defensivă. Azi îi zâmbesc cu bunăvoință. La începutul săptămânii cuvântul exista doar în vocabularul meu, dar o întâmplarea l-a repoziționat direct în simțiri. L-am cuprins cu mintea și l-am cunoscut cu sufletul.
Marți am ajuns într-o librărie Cărturești, iar când m-am așezat pe scaun am observat la masa alăturată o tânără domnișoară. Mi s-a părut cunoscută, i-am zâmbit și am întrebat-o din amintiri ceea ce reținusem despre ea. În toamnă cred, la un eveniment cultural la care am participat, tânăra domnișoară a mărturisit că este la liceu, iar familia ei a renunțat de câțiva ani la televizor.
După ce i-am zâmbit marți, m-am adresat cu ceea ce cunoșteam, domnișoara de la liceu fără televizor, cerându-i să-mi confirme cele spuse.
Domnișoara, întorcându-mi zâmbetul, și-a îndreptat puțin spatele și mi-a răspuns că este studentă acum, era și vremea, vorbele ei, iar de televizor am dreptate.
În primele secunde mi-am păstrat zâmbetul, dar ochii mei trădau o anumită zăpăceala. De unde naiba s-a ivit poziția aceea de apărare? M-am zăpăcit neavând un obiect sau un sentiment pe care să-l știu lipsit de apărare sau ofensat.
Dragul de Sorin Oncu mi-a întors vorbele fetei într-o interpretare delicioasă. Am păstrat fata la liceu deoarece eu nu vreau să recunosc că timpul trece.
Gluma lui mi-a permis să mă eliberez politicos din dialogul înfiripat cu domnișoara de acum studentă și să-mi reiau discuțiile cvasi intelectuale cu prietenul meu. Știu că la un moment dat am rupt discuția noastră și am împărtășit observația mea: cât timp stăm în defensivă, ce a simțit domnișoară în vorbele mele de s-a poziționat atât de strașnic în apărare? De atunci am rămas eu cu acest cuvânt. Nu m-am mai gândit la domnișoara aceea, ci la mine. Eu ajung de foarte multe ori în defensivă. În acest punct ne trezim aruncați de o vorbă, un gest, o privire. Știu acest lucru. Nu știu însă de ce ne lăsăm aruncați. Uneori mintea e neglijentă. Se apără inutil, și nici nu știe sigur ce apără, e asemenea unui câine care latră la orice om care trece pe lângă curtea lui. De ce-l latră? Păi de ce trece pe lângă curtea lui?!
Carențe aveam și descriem fiecare, carențe educaționale, sentimentale, morale. Ideea este că nu ne naștem cu ele, și tot ce nu este înnăscut poate fi schimbat și transformat. Iar defensiva, această poziție în care ajungem pur și simplu aruncați poate fi schimbată. La început sau pentru început putem să încercăm tăcerea. O scurtă tăcere, o clipire, un zâmbet. Abia apoi să venim un răspuns, să-l căutăm, nu să-l scuipăm.
Oamenii scuipă prea mult răspunsuri.

Din categoria:Trăiri afective ale mele, , , ,

Cuvinte de vânzare

Momentan citesc…

Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Apr    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
Adopta un caine si castiga dragostea lui neconditionata

Arhive