De 20 de ani port in amintire o biserica de lemn. Realitatea ei descrie un abandon. Oamenii i-au inchis usile, i-au pus un lacat, i-au intors spatele. Nu-i cunosc istoria, nu-i stiu hramul, ma fascineaza insa realitatea ei uitata, parasita.
Zilele trecute, dupa 20 de ani, am refacut drumul pana la aceasta biserica. Undeva in Mehedinti, in comuna Tâmna, sat Valea Ursului, ascunsa de copaci si balarii, lemnul bisericii inca rezista. Culorile s-au scurs de pe pereti, cariile s-au improprietarit in lemnul uscat, dar existenta ei muta imi promite povesti.
Un set de poze o sa descopere stangaci si romantic un edificiu ce ar trebui restaurat.
Filed under: Trăiri afective ale mele
Dunia 
[…] îi invit pe Cristina V, Ambasadoarea însărcinată (ale cărei peripeţii le citesc pe toate), Ddunia, Addicted şi Liviu să o facă şi ei. window.fbAsyncInit = function() { FB.init({appId: […]
Cred că nu foarte mulţi oameni mai sunt atenţi la asemenea lucruri. Fotografiile sunt faine, îmi amintesc de alte biserici din lemn de la noi, mici (ca mai toate în tradiţia noastră religioasă), unde oamenii pot veni să consolideze sau să caute legătura cu Dumnezeu, ori pur şi simplu să se reculeagă.
Iar să te afli în realitate într-un asemenea loc… cred că este o experienţă minunată, chiar dacă, undeva, există dezamăgirea că lemnul va putrezi uitat, cariile vor face ravagii iremediabile, crucea de piatră se va înclina tot mai mult (ea, de piatră fiind, măcar va rezista în timp, dar cine oare să mai desluşească semnificaţia simbolurilor incrustate în ea?)…
Şi cred că, în acelaşi timp, locul are un anumit farmec dat de misterul pe care-l capătă în timp contrucţiile părăsite, unde nu ştii la ce să te aştepţi şi unde, în singurătate, poţi, privind, să-ţi imaginezi poveşti…
@Teodora
Aha! Tu ai descoperit romantic pozele! :) Ma bucur!