aprilie 14, 2015 • 10:48 am 2
Am anunțat cu ceva timp în urmă că acest blog, fața lui, se va schimba.
S-a schimbat.
Prezentarea e puțin altfel, adresa mai simplă.
dunia.ro
Acesta este ultimul meu text aici. Îi rog pe toți cei abonați la acest blog sau pe aceia care mă au în lista blogurilor prietene și încă mă mai vor, să-mi ofere un minut pentru acțiunea de a înlocui adresa veche cu adresa cea noua.
Mulțumesc frumos și vă aștept în noua mea casă.
Cu drag,
Dunia
Filed under: Trăiri afective ale mele, dunia.ro
aprilie 10, 2015 • 8:09 am 1
aprilie 9, 2015 • 8:25 am 6
Prima piesă de teatru la care am mers a fost Punguța cu doi bani. Cu mulți ani în urmă, când învățătoarea ne-a încolonat, tu îl ții de mână, ea te ține de mână, am pătruns în sala de spectacol.
Prima atracție: scaunele.
Prima acțiune: foșneala.
A doua acțiune: probabil o urecheală.
Piesa de teatru, îmi amintesc foarte bine, a provocat și a menținut starea de surescitație. În urmă, de data aceasta nu cu așa mulți ani în urmă, în urmă cu 10 ani să zicem, când am devenit un consumator de teatru, am început să separ teatrul.
Cum se face asta? Foarte simplu.
Teatrul este o clădire, o instituție, o artă, un spectacol.
Teatrul cuprinde o sală, o trupă de actori, un directorat, un repertoriu.
Teatrul presupune public.
În ultimul an aici mă joc, acesta e spațiul meu de joacă: publicul. Publicul se împarte și el în câteva categorii. Trec peste aceste categorii, nu am starea necesară să scriu despre snobii de la teatru, și mă opresc într-o durere vestimentară.
Ținutele alese de doamne, domni și domnișoare la teatru semnifică un țipăt de durere. Dacă neapărat insistați că aș fi previzilă prin lamentare, că nu mai există eleganță și rafinament ca în perioada interbelică, de aici aș scrie un alt text demonstrând cât e de falsă această afirmație, așteptați o secundă.
Eleganță și rafinament există, dar există în doze exagerat de mici. Chiar acum mă întrebam dacă publicul, cel puțin publicul timișorean stă cumva prost la capitolul stima de sine. Să fie aici o stimă atât de scăzută în ceea ce privește haina festivă?
Teatrul reprezintă cea mai bună împrejurare de a experimenta eleganța, extravaganța, armonia textilă. Pălăriile pot deveni un subiect, rochiile o puternică recomandare, un stimulent pentru a te îmbrăca doar pentru a te dezbrăca. Știți ce insinuez, nu?
Eu.
Eu sunt un consumator de teatru profesionist deja. Acum m-am întors spre public. Îl provoc uneori prin ținutele mele să-l admir. Rochiile cu tul Diana Bobar, pălăriile Cosminei Nicolescu, perlele, broșele, voaletele Josephine, mantourile și fustele Oianu, inconfundabilele note de vârf ale acelui parfum 5 încearcă să provoace prin compoziția Paulei Dunia Aldescu.
Aproape mereu încerc și mă străduiesc să provoc bunul gust în asemenea instituții. Acest text este o inițiativă. M-aș bucura de ecou.
Ecou, ecou, ecou.
Ecou pentru rochii, pălării, perle, costume, papioane și cravate.
Ecou, u, u, u.
Notă:
Fotografia îi aparține lui Marian Filip, pălăriile sunt ale mele.
Filed under: Trăiri afective ale mele, teatru
aprilie 7, 2015 • 12:53 pm 0
Revin azi pe blog ca mijlocitor între cititori și Editura Univers. Mă bucură nespus acest statut. Printre și cu aceste sentimente, anunț noi apariții.
Două cărți au ieșit de la tipar, Alint de Romain Gary, câștigător al premiului Goncourt, și Cărări clandestine de Emmanuel Kattan, scriitor canadian contemporan.
Mi-ar plăcea să vă provoc la lectură, să-mi scrieți câteva rânduri despre aceste cărți și nu știu încă cum. Nu o să povestesc niciodată subiectul cărții. Aceasta este într-adevăr o metodă, dar nepotrivită pentru mine.
O să încerc să descopăr o metodă după chipul și asemănarea mea. Aplicată, să mă copleșiți cu reacții existențiale.
Până atunci, să citim.
Filed under: Colaborari, editura Univers
aprilie 6, 2015 • 10:58 am 2
De mai bine de o oră stau în fața calculatorului. Aveam un subiect. Nu-l mai am. Sucind și mutând unghiul, am schimbat subiectul.
Intenționam să scriu despre un eveniment la care am participat săptămâna trecută.
Subiectul pe care-l aveam: prezentarea colecției primăvară-vară de la Tudor. Personal Tailor.
Subiectul pe care-l am: spațiul unde s-a desfășurat această prezentare, Bastionul Theresia.
În ultimul timp am pășit des în acest spațiu. În 10 martie am fost acolo pentru deschiderea expoziției Dincolo de liniște. În anii trecuți s-a ținut și Festivalul de literatură sub aceleași grinzi. Recapitulând prezența mea la Bastionul Theresia, am constatat cât de ofertant este spațiul.
Festival de literatură, expoziție, concert, prezentări de modă, un numitor comun: Bastionul Theresia. Mă bucur nespus de schimbarea de subiect, de la prezentare la spațiu. Eram și încă sunt derutată de poziția mea ca blogger participant la diferite evenimente. Chiar în timpul prezentării am auzit în urechea mea stângă: oare o fi vreo persoană în public care să scrie despre?
Am răspuns zâmbind: bloggerii, eu fiind unul dintre ei.
Prezentându-mă ca blogger, mi-am îndreptat spatele și am simțit trasformarea. Am privit în jur cu atenție, am observat detalii, iar mintea deja îmi povestea amănunțit despre viitorul, acum prezentul text.
Și aici deruta. Ce să fac? Cum să procedez? Nu mi-au plăcut unele aspecte ale prezentării. Să scriu un text critic? Să atac? Să mă mulțumesc cu a nota ceea ce mi-a plăcut?
Refuz să mă mulțumesc. Dacă Bastionul Theresia este ofertant, blogul meu descrie generozitatea părerii personale.
Am apreciat spațiul amenajat pentru prezentare, m-am bucurat de muzica celor de la Peregrinii, mi-a plăcut grija pentru cei care au asistat la eveniment pusă în pahare de șampanie, în apă, în diverse fructe sau delicatese.
Nu am apreciat acele cu gămălie de la pantalonii băieților care au defilat. Ce este aici made to measure, conceptul cu care Tudor vrea să pătrundă în conștiința societății românești masculine? Ce semnificație au acele ace de gămălie pentru Casa Tudor?
Pentru mine acele cu gămălie semnifică o dublă lipsă de respect, pentru Tudor și pentru publicul țintă al acestei Case, lipsă de profesionalism într-o muncă îndoită de profit contra calitate.
Nu am apreciat nici atitudinea băieților care au prezentat. Pe lângă emoțiile pe care le-au încercat, s-a observat slaba lor pregătire sau lipsa de pregătire pentru trecerea în pas prin fața privitorilor.
Încă o dată acest merge și așa românesc a făcut ravagii.
La final, în loc de punct, notez o apreciere. Cu admirație recunosc inițiativa organizatorilor de a strânge fonduri pentru copiii talentați. Am donat și eu, și susțin sufletește și pecuniar asemenea chemări la acțiune.
Filed under: Trăiri afective ale mele, Tudor Personal Tailor
aprilie 2, 2015 • 9:51 am 0
Văd dalele din Unirii, îmbrăcămintea flu a prietenei mele și a mea, tarabele întinse prin piață și niște cărți lipite de un colț de masă. M-am apropiat de ele poftind la umbră și la limonadă. Am scos cu atenție una dinte ele, foarte jerpelită, legată cu o sfoară care îi despica literele.
Așa m-am întâlnit cu Darwin.
La început i-am îngrijit coperțile, iar lectura am început-o abia anul trecut. Așa am ajuns să călătoresc în Cabo Verde. De pe insulă, printre altele, m-am întors cu o statuetă, Gânditorul. Cu acest Gânditor m-am prezentat și la lansarea cărții Un vis de o zi la București.
I-am întrebat foarte curioasă pe cei din public de câte ori au adoptat poziția Gânditorului în relația lor. Eu am rămas în această poziție și în fiecare zi schimb, mut, sucesc perspectiva.
Mă muncesc foarte mult simțul proprietății și egoismul într-o relație. Ca lectură, am citit primele 50 de pagini din Gena egoistă a lui Richard Dawkins.
Cu Dawkins, a revenit și Darwin și s-a impus autoritar în mine biologia.
Biologia, psihanaliza, religia.
Natura, psihicul, morala.
Las scris aici: am renunțat la Dumnezeu ca să pot fi eu.
Las scris corect aici: am renunțat la Dumnezeul altora, al meu crește în mine în fiecare zi.
Cresc.
Filed under: Trăiri afective ale mele, Gânditorul
aprilie 1, 2015 • 8:05 am 5
Filed under: Trăiri afective ale mele, Cabo Verde
martie 31, 2015 • 7:29 am 2
În 1933, pe 31 martie s-a născut Nichita Stănescu. În 2015, pe 31 martie, îi așez o poezie pe blog.
DACĂ TU ȘI EU…
Dacă tu și eu,
noi am fi un zeu, –
dacă eu și tu,
am fi mugetu,
atuncea o fiară,
veche milenară,
ne-ar mugi și ne-ar cânta
țâța ta și coapsa ta, –
dar stăm muți și neîncepuți,
orbi și nevăzuți.
Filed under: Trăiri afective ale mele
martie 30, 2015 • 11:23 am 1
Încerc să-mi adun mințile. Experimentez anxietatea de câteva zile. Kierkergaard mă susține prin filozofia existențialistă.
A avut loc lansarea cărții Un vis de o zi la București și am trăit, direcționată de chipuri încântate și curioase, un moment de glorie.
Înaintea gloriei am trăit, proiectând din mine, panica.
Panică, glorie și anxitate. S-au succedat în timpul și spațiul meu personal, iar acum mă simt vlăguită, mai mult, există și posibilitatea să fi murit.
Explic.
Consider că am murit. Un avion s-a prăbușit pe culoarul Barcelona-Dusseldorf. Dacă aș putea să efectuez un calcul matematic, să-mi aproximez cu cifre șansele de a mă afla în acel avion, afirmația mea rămâne valabilă, am murit.
Nu instinctul de supraviețuire mă agită acum, ci rațiunea. La lansarea cărții am purtat un tricou alb imprimat cu un mesaj dintr-una din cele 7 cărți pe care le-am citit semnate Sigmund Freud.
Nu doresc să trezesc convingeri, eu doresc să scutur prejudecăți și să incit.
De câțiva ani de când am început să studiez așa cum pot și simt psihicul uman, m-am lovit de scepticismul, condescendeța și indiferența celor din jur. Am primit sfaturi pe cele mai serioase tonuri, cu cele mai disprețuitoare nuanțe să mă las de Freud, de Jung, de Adler, de Fromm, cu accent pe Freud, cu argumentul că e depășit, inactual, periculos.
Niciodată nu am detectat un pericol în cunoaștere. Am trăit însă înstrăinarea față de cei din jur care-ți resping cunoștințele despre felul de a fi omenesc. Ocupația mea de a aprofunda psihicul semnifică pentru mulți o mare pierdere de timp, cu argumentul că eu am prea mult timp.
Iar acum s-a prăbușit un avion, iar vina ar purta-o un pilot cu grave probleme psihice. Dacă este adevărat, mă și îndoiesc, dar nu-mi pot susține îndoielile, toți cei sceptici de psihanaliză, toți acei inteligenți disprețuitori se fac vinovați. Psihicul uman nu reprezintă un domeniu facil și mai ales nu poate fi tratat cu superficialitate.
Psihicul reprezintă încă un imens teritoriu necucerit, necunoscut și asta nu este părerea mea sau nu constituie un adevăr subiectiv.
Astfel, înaintez o rugăminte, lăsați-mi-l pe Freud în pace. Poate nu câștig, cum susțin unii, dar nici nu pierd nimic, cu excepția prejudecăților.
Și pierd, și am tot pierdut în ultimii ani, iar acum reușesc să spun cu calm: așa mă simt eu bine.
De ce acționez așa?
Pentru că așa mă simt eu bine, e culoarul meu sigur din cer și de pe pământ.
Filed under: Trăiri afective ale mele, psihic
martie 20, 2015 • 7:29 am 0
martie 18, 2015 • 5:21 pm 1
Am anunțat cu foarte puțin timp în urmă că urmează schimbări pe blog. Dunia se transformă la față. Pe lângă modificarea pe care o suportă blogul, Dunia deține o pagină oficială de facebook.
Am acceptat pagina oficiala pentru că în urma mai multor întâlniri unde am purtat tratative peste tratative cu minunea de femeie care îmi poartă de grijă în acest mediu online, am admis că așa îi șade bine unui artist, cu pagină oficială.
Sunt sau nu artist? Nu aceasta este întrebarea, deși e foarte potrivită, dar nu acestui moment.
Momentul acesta descrie un anunț.
Informez cititorii mei de la București că pe această pagină vor găsi un concurs.
Câștigul: cartea Un vis de o zi.
Pretind în schimb să mi se răspundă la o întrebare. Fascinată întotdeauna de comportamentul uman, curioasă de relația dintre feminin și masculin, despre ceea ce reprezintă fiecare sex în parte, despre ceea ce manifestă fiecare sex în parte, despre ceea ce afișează unul și celălalt, adresez o întrebare unde mă interesează să pricep părerea femeii, dar și să percep, dacă e cu putință, atitudinea bărbatului.
Vreau să pricep, vreau să percep. O sarcină destul de greu, dar am avut un ajutor: Ilie Gyurcsik.
Vă aștept pe pagina de facebook.
Lin, lin, să nu se alerge, să se meargă.
Filed under: Trăiri afective ale mele, concurs
martie 18, 2015 • 9:18 am 3
Foarte rar mă uit la televizor, așa se face că am pierdut tot spectacolul cu Mihaela Rădulescu. În schimb mi-e foarte proaspătă în minte ultima pățanie a lui Sponge Bob și Patrick.
Mai des ascult radioul. Merg cu mașina, iar în acel interval, îmi permit să mai iau contact cu tot ce înseamnă mondenitate. Prin prisma radioului, a revenit și mi-am reamintit expresia despre ce vorbim. Rostită pe un ton.
Dar despre ce vorbim?! Cam așa, sper să vă ajute semnele de exclamație.
Unele persoane folosesc această expresie ca pe un argument. Nu mă întrebați pe mine de ce. Și eu mă întreb de ce. Ce subliniază?
Uite așa, chestionându-mă, m-am trezit cu gândul la Livius Ciocârlie și la cuvântul defetist. De la Livius Ciocârlie am învățat eu acest cuvânt. Iar expresia dar despre ce vorbim mi se pare că subliniază prin suspin ceea ce exprimă prin sens cuvântul defetist.
Nu o să notez aici definiția cuvântului. Îmi place să-mi trimit cititorii la DEX sau la oricare alt dicționar.
Dacă e cineva curios și caută în dicționar, m-aș bucura, aș aprecia, vă rog să-mi lăsați scris dacă sunteți sau nu sunteți de acord cu observația mea.
Dar despre ce vorbim?!
Filed under: Trăiri afective ale mele, defetism
martie 16, 2015 • 10:09 am 8
În ultima lună am tot dat nas în nas cu dezamăgirea, dezamăgirea profesorilor. Elevii și studenții de azi nu mai citesc.
Nu îi mai pot face să citească câteva pagini dintr-o carte, o carte citită nici nu mai îndrăznesc să spere, de pretins nici nu poate fi vorba.
Asta ar fi teza despre citit.
O antiteză, a unei tinere femei, femeia care îngrijește acest blog, ar conține următoarele mărturisiri.
Acum nouă ani, când am terminat eu facultatea, am ascultat la un curs diagnosticul unui profesor despre generația mea: suntem cea mai obosită generație.
Colegii mei, unii, aici lucrăm fără a generaliza, își scoteau comentariile la cărți de pe internet. Nu aveam acces nelimitat la internet, dar am experiența epocii internet-cafe-urilor.
În prezent, profesorii ne consideră o generație bună prin comparație cu studenții de azi.
Rândurile de mai sus nu reprezintă o antiteză, dar aș putea corecta prin următoarea afirmație: tinerii citesc, citesc acum, au citit întotdeauna și o vor face și în viitor.
Ceva s-a schimbat totuși.
Da, s-a schimbat.
În primul rând s-a mărit numărul de studenți. Oricine face facultate. Obținem diplome fără pasiune, fără vocație, fără inteligență. Le obținem din nevoia de a ne alinia unor aberante cerințe ale societății.
În al doilea rând, a dispărut frica de profesor, de râsul lumii, de restanțe, de părinți. Individul s-a afirmat puternic în ultimii ani. Personal mă bucur de această a doua observație, de această transformare. Nu mă bucură interpretarea acestei afirmări a individului, dar mă entuziasmează pierderea puterii profesorului asupra psihicului elevului și studentului. Eu constitui un exemplar schilodit psihic și sufletește de profesori care nu au ce căuta în învățământ.
În al treilea rând, informația. Accesul la informație e copleșitor. Internetul a detronat exclusivitatea profesorilor la cunoașterea pe un subiect. Aici o să-l amintesc pe Noica. În sfârșit s-a ajuns la îndemnul lui, profesorul să fie un mijlocitor între student și sinele acestuia.
Oricâtă informație avem la dispoziție, nu o putem gestiona corect și educativ. Se impune profesorul ca mijlocitor între studenți și cantitatea de informație.
Am identificat deja o nevoie, nevoia de profesor, dar nu de un profesor justițiar, ci de un profesor capabil să înțeleagă nevoile studentului actual.
Reiau teza profesorilor dezamăgiți. Studenții nu mai citesc.
Dar ce faceți voi, domnilor profesori, pentru a citi cei tineri?
Veniți cu două foi A4 de bibliografie? Cu cataloage pline de titluri cu foarte multe cuvinte necunoscute? Pretindeți un interes și o sete de cunoaștere?
Există și interes, există și sete de cunoaștere, dar s-a schimbat prezentarea. Și domnii profesori primesc acum lucrări scrise pe calculator, nu de mână.
Fix în acest moment risc să-mi anulez tot discursul printr-o lipsă, lipsa unei soluții. Nu dețin așa ceva. General și obiectiv știu ce trebuie făcut. Am și început deja cu identificarea nevoilor și am stabilit că este nevoie de profesor ca mijlocitor.
Apoi să se identifice celelalte nevoi ale studentului actual, cu accent pe actual, o să-l scriu cu majusculă, Actual.
Cu nevoile identificate, numite, există șanse reale de a provoca studentul Actual să citească. Poveștile nu s-au schimbat, iar fascinația se dezlănțuie acum, ca și în anii pe care profesorii îi consideră de glorie.
Cu drag, pentru studentul Actual în care am încredere.
Filed under: Trăiri afective ale mele, actual, student
martie 13, 2015 • 6:21 am 0
martie 12, 2015 • 10:58 am 0
Reluăm cursul de filozofie povestită. Înainte de a ne cufunda într-un subiect greu, reamintesc că țin acest curs după cartea lui Jostein Gaarder, Lumea Sofiei.
Și mai insist, la toți cei curioși de blogul acesta, de cei angajați întru lectură blogului acestuia, să nu sară peste acest text. Actualitatea gândirii lui Kierkegaard provoacă la analizarea vieții intime.
Soren Kierkeegard (1813-1855) s-a născut la Copenhaga. A dezvoltat o critică împotriva creștinismului de duminică. Religia și rațiunea pentru el erau ca focul și apa.
A studiat teologia și s-a interesat de problemele filozofice. La 27 de ani și-a luat doctoratul cu lucrarea Conceptul de ironie.
Se răfuiește cu ironia romantică și cu jocul romanticilor de-a iluzia. El adoptă ironia socratică.
În 1841 s-a dus la Berlin unde a ascultat prelegerile lui Schelling.
Pentru Kierkeegard era foarte important căutarea adevărurilor care sunt esențiale pentru viața indivizilor luați în sine.
Esențial este să găsesc adevărul pentru mine.
Esențială este existența individului.
Omul nu-și trăiește existența în spatele mesei de scris; doar când avem de-a face cu ființele omenești – și mai ales când facem o alegere importantă – ne aflăm în relație cu propria noastră existență.
Kierkeegard simțea pregnant că trăia doar pentru scurt timp.
Tot el a spus că adevărul este subiectiv.
Adevărurile cu adevărat importante sunt personale. Numai astfel de adevăruri sunt adevăruri pentru mine.
Este creștinismul adevărul?
Trebuie să facem deosebirea între întrebarea dacă există Dumnezeu și relația individului față de această întrebare. În fața acestei întrebări, fiecare om luat în sine, ca individ, este cu totul și cu totul singur și nu ne putem apropia de această întrebare decât prin credință.
Lucrurile pe care le putem percepe prin rațiunea noastră sunt pentru Kierkeegard neesențiale.
Opt și cu patru fac doisprezece. Un exemplu de adevăr rațional. Aceste adevăruri pot fi obiective și generale și de aceea ele sunt indiferente pentru existența individului.
Nu poți să știi dacă cineva te-a iertat când tu ai făcut ceva ce nu trebuia făcut. Dar tocmai din cauza asta e important pentru tine din punct de vedere existențial. Este o problemă față de care tu ai o relație vie, de viață. Nici nu poți ști dacă cineva în afară de tine ține la tine. Poți doar să crezi sau să speri acest lucru. Pentru tine e mai important decât faptul de necontestat că suma unghiurilor unui triunghi reprezintă 180 de grade.
Esențial nu este dacă creștinismul este adevărat, ci dacă este adevărat pentru mine.
Toți sunt de părere sau adoptă un punct de vedere fără să aibă vreo relație pasionată cu chestiunea propriu-zisă.
Kierkeegard considera că există 3 posibilități diferite de a-ți trăi existența. El folosește termenul stadii.
– stadiul estetic
– stadiul etic
– stadiul religios
Cine trăiește în stadiul estetic trăiește clipa și își caută totdeauna plăcerea. Ce e bun este pentru el ceea ce este frumos, simpatic sau plăcut. Un astfel de om trăiește cu totul în lumea simțurilor. Estetul devine jucăria propriilor plăceri și capricii. Negativ este pentru el tot ceea ce este plicticos sau nevalabil.
Cine trăiește în stadiul estetic este vulnerabil la simțămintele angoasei și vidului. Dacă experimentează aceste simțăminte, atunci mai există speranță.
Pentru Kierkeegard angoasa este ceva aproape pozitiv. Este un indiciu că cineva se află într-o situație existențială.
Estetul poate să decidă el însuși dacă va face saltul într-un stadiu superior. Nimeni nu poate face saltul pentru tine. Trebuie tu singur să alegi.
Stadiul etic e dominat de seriozitate și de hotărâri consecvente potrivit unor criterii morale. Esențial este să luăm atitudine față de ceea ce este bine și ceea ce este rău.
Stadiul religios înseamnă creștinismul.
Kierkeegard a influențat cu filozofia sa pe mulți gânditori. S-a născut o așa numită filozofie a existenței sau existențială.
VA URMA…
Ne reîntâlnim pe viitor cu Marx.
Filed under: Curs de filozofie povestită, Kierkeegard
Dunia 