Dunia

flori de camp, sirop de zmeura, curcubee, oameni si carti

Curs de filozofie povestită XVIII

kierkegaard-portraitReluăm cursul de filozofie povestită. Înainte de a ne cufunda într-un subiect greu, reamintesc că țin acest curs după cartea lui Jostein Gaarder, Lumea Sofiei.

Și mai insist, la toți cei curioși de blogul acesta, de cei angajați întru lectură blogului acestuia, să nu sară peste acest text. Actualitatea gândirii lui Kierkegaard provoacă la analizarea vieții intime.

Soren Kierkeegard (1813-1855) s-a născut la Copenhaga. A dezvoltat o critică împotriva creștinismului de duminică. Religia și rațiunea pentru el erau ca focul și apa.

A studiat teologia și s-a interesat de problemele filozofice. La 27 de ani și-a luat doctoratul cu lucrarea Conceptul de ironie.

Se răfuiește cu ironia romantică și cu jocul romanticilor de-a iluzia. El adoptă ironia socratică.

În 1841 s-a dus la Berlin unde a ascultat prelegerile lui Schelling.

Pentru Kierkeegard era foarte important căutarea adevărurilor care sunt esențiale pentru viața indivizilor luați în sine.

Esențial este să găsesc adevărul pentru mine.

Esențială este existența individului.

Omul nu-și trăiește existența în spatele mesei de scris; doar când avem de-a face cu ființele omenești – și mai ales când facem o alegere importantă – ne aflăm în relație cu propria noastră existență.

Kierkeegard simțea pregnant că trăia doar pentru scurt timp.

Tot el a spus că adevărul este subiectiv.

Adevărurile cu adevărat importante sunt personale. Numai astfel de adevăruri sunt adevăruri pentru mine.

Este creștinismul adevărul?

Trebuie să facem deosebirea între întrebarea dacă există Dumnezeu și relația individului față de această întrebare. În fața acestei întrebări, fiecare om luat în sine, ca individ, este cu totul și cu totul singur și nu ne putem apropia de această întrebare decât prin credință.

Lucrurile pe care le putem percepe prin rațiunea noastră sunt pentru Kierkeegard neesențiale.

Opt și cu patru fac doisprezece. Un exemplu de adevăr rațional. Aceste adevăruri pot fi obiective și generale și de aceea ele sunt indiferente pentru existența individului.

Nu poți să știi dacă cineva te-a iertat când tu ai făcut ceva ce nu trebuia făcut. Dar tocmai din cauza asta e important pentru tine din punct de vedere existențial. Este o problemă față de care tu ai o relație vie, de viață. Nici nu poți ști dacă cineva în afară de tine ține la tine. Poți doar să crezi sau să speri acest lucru. Pentru tine e mai important decât faptul de necontestat că suma unghiurilor unui triunghi reprezintă 180 de grade.

Esențial nu este dacă creștinismul este adevărat, ci dacă este adevărat pentru mine.

Toți sunt de părere sau adoptă un punct de vedere fără să aibă vreo relație pasionată cu chestiunea propriu-zisă.

Kierkeegard considera că există 3 posibilități diferite de a-ți trăi existența. El folosește termenul stadii.
– stadiul estetic
– stadiul etic
– stadiul religios

Cine trăiește în stadiul estetic trăiește clipa și își caută totdeauna plăcerea. Ce e bun este pentru el ceea ce este frumos, simpatic sau plăcut. Un astfel de om trăiește cu totul în lumea simțurilor. Estetul devine jucăria propriilor plăceri și capricii. Negativ este pentru el tot ceea ce este plicticos sau nevalabil.

Cine trăiește în stadiul estetic este vulnerabil la simțămintele angoasei și vidului. Dacă experimentează aceste simțăminte, atunci mai există speranță.

Pentru Kierkeegard angoasa este ceva aproape pozitiv. Este un indiciu că cineva se află într-o situație existențială.

Estetul poate să decidă el însuși dacă va face saltul într-un stadiu superior. Nimeni nu poate face saltul pentru tine. Trebuie tu singur să alegi.

Stadiul etic e dominat de seriozitate și de hotărâri consecvente potrivit unor criterii morale. Esențial este să luăm atitudine față de ceea ce este bine și ceea ce este rău.

Stadiul religios înseamnă creștinismul.

Kierkeegard a influențat cu filozofia sa pe mulți gânditori. S-a născut o așa numită filozofie a existenței sau existențială.

VA URMA…

Ne reîntâlnim pe viitor cu Marx.

Din categoria:Curs de filozofie povestită,

Curs de filozofie povestită XVII

Azi este cândva. Am lăsat scris în 20 august că o să revin cândva cu un nou curs de filozofie povestită.

Să începem.

Georg Wilhelm Friedrich HEGEL s-a născut în anul 1770 la Stuttgart. A studiat teologia și a murit în 1831 de holeră.

Hegel este cel care dă o nouă semnificație spiritului universal. Prin spirit universal înțelege suma tuturor manifestărilor omenești.
Numai omul are spirit.

Kant vorbește despre lucrul în sine. Oamenii nu pot avea o cunoaștere limpede a tainelor naturii, un adevăr neatins.

Hegel vorbește despre un adevăr subiectiv.
În afara rațiunii omenești nu poate exista un adevăr. Filozofia lui Hegel este în primul rând o metodă de a percepe cursul istoriei.
Sistemele de filozofie dinaintea lui Hegel, (Descartes, Spinoza, Hume, Kant), au cercetat ce este fundamental cunoașterii oamenești, dar există niște premise atemporale ale cunoașterii lumii de către oameni.

Hegel nu este de acord cu aceste premise. Pentru el, fundamentele cunoașterii omenești se schimbă de la o generație la alta. Nu există adevăruri veșnice. Nu există o rațiune atemporală. Singurul punct fix este istoria.
Nu se poate susține că o anumită gândire ar fi pentru totdeauna și veșnic justă. Ea poate fi justă, însă, în locul unde stai tu.

Exemplu: argumente pro și contra sclaviei, acum și înainte.

Reflecția filozofică este ceva dinamic, un proces. Adevărul este acest proces. Nu există criterii, în afara procesului istoric, care să poată decide ce este cel mai adevărat și cel mai rațional.

Rațiunea este progresivă.

Hegel susține că spiritul universal evoluează spre o conștiință tot mai cuprinzătoare de sine însuși.

Lumea a existat dintotdeauna, dar prin cultura și evoluția umanității, spiritul universal devine conștient de ceea ce face particularitatea sa. Omenirea evoluează spre cunoașterea de sine.

Istoria prezintă o dezvoltare, raționalitate și libertate. Hegel vorbește despre dezvoltarea dialectică.

O afirmație se formulează, apare contrariul ei.

Cele 3 stadii ale cunoașterii:
– teză
– antiteză
– sinteză

Exemplu:
Descartes: teză.
Hume: antiteză.
Kant: sinteză.
După Kant, sinteza a devenit teză, așadar, urmează o antiteză.
Când exprimăm ceva o face dialectic. Încercăm să descoperim lipsuri într-un mod de gândire. Hegel definește asta drept gândire negativă.
Între un socialist și un conservator apare o încordare. Două moduri de a gândi. Amândoi au puțină dreptate, amândoi se înșală puțin.
Ce e just și ce e fals arată istoria. Numai ce este rațional este viabil. Ceea ce este rațional se schimbă constant.

Avem exemplul, în cazul lui Hegel, principiul egalitații în drepturi ale femeilor. Femeia corespunde unei plante și ar pune statul în primejdie.
Istoria a arătat că aici nimic nu a fost just.

Tot istoria va arăta dacă ceea ce noi considerăm azi just și de la sine înțelese vor rezista examenului său.

Bărbații au exprimat o teză.
Femeile o antiteză.
Azi trăim în sinteză.

Tensiunea dintre a fi și a nu fi e depășită de a deveni.

La Hegel, rațiunea e dinamică. Realitatea e plină de contradicții, descrierea realității e plină de contradicții.
Spiritul universal devine conștient în individ, rațiune subiectivă.
O conștiință mai înaltă dobândește spiritul universal în familie, în societate, în stat, rațiune obiectivă.
Cea mai înaltă conștiință este alcătuită din artă, religie și filozofie, rațiunea absolută.

Filozofia este oglinda spiritului universal.

Din categoria:Curs de filozofie povestită, , , , , , , , , , , , , ,

Curs de filozofie povestită XVI

Într-o dipoziție romantică reiau cursul de filozofie povestită. Recomand să fie consumat cu Sonata lunii a lui Beethoven, un romantic, un geniu romantic de altfel, căci azi despre Romantism o să povestim.

 

 

Ne transpunem, așadar, la sfârșitul secolului al XVIII-lea – mijlocul secolului al XIX-lea.
Romantismul a început în Germania ca reacție față de glorificarea unilaterală a rațiunii în epoca Luminilor.

Noile cuvinte de ordine: sentiment, fantezie, trăire și nostalgie.

În Romantism, individul luat în sine a căpătat liberă trecere în ce privește interpretarea cu totul personală a existenței. Cultivarea eului aproape nu a avut limită. Aceasta a dus la o supralicitare a geniului artistic.

Exemplu: Beethoven. Personalitatea dă expresie propriilor sentimente și nostalgii. Bach și Handel își compuneau operele în onoarea lui Dumnezeu.

Schiller: activitatea artistului este ca un joc și numai când se joacă omul este liber, căci atunci el își face propriile legi.
Romanticii credeau că numai arta ne poate aduce mai aproape de inexprimabil.
Artistul are un fel de imaginație creatoare în stare să nască o lume. Granița dintre vis și realitate dispare.
Novalis, lumea devine vis și visul devine realitate.

Dorul după ceva depărtat și de neatins era tipic romantic, jinduiau și după o vreme trecută și dispărută. Se preocupau de latura noptatică a vieții, de întunecat, nefiresc, straniu, mistic.

Romantismul a fost un fenomen orășenesc. Romanticii tipici erau tineri, de multe ori studenți, deși nu se arătau deosebit de zeloși în ceea ce privește studiul.
Mișcarea romantică – o primă revoltă a tineretului în Europa.
Trândăvia era idealul geniului și inerția prima virtute romantică. Era datoria romanticilor să-și experimenteze viața sau să viseze la așa ceva.

Iubirea romantică: marea carte despre iubirea inaccesibilă este romanul în scrisori al lui Goethe, Suferințele tânărului Werther, 1774. Ea se termină cu sinuciderea lui Werther, care se împușcă pentru că nu o poate avea pe cea pe care o iubește.
Pretutindeni pe unde a apărut romanul, a crescut numărul sinucigașilor. În Danemarca și Norvegia cartea a fost de aceea interzisă o vreme. Nu era neprimejdios să fii romantic. Erau în joc sentimente puternice.

Trăsăturile importante ale Romantismului: nostalgia după natură și o adevărată mistică a naturii.

Îndărăt la natură, cuvintele lui Rousseau.

Schelling (1775-1854) a încercat să anuleze separarea dintre spirit și materie. El zicea că materia este o inteligență vie.
Schiller vedea în natură un spirit al lumii, dar el vedea acest spirit al lumii și în conștiința oamenilor. Natura și conștiința omenească sunt o expresie a unuia și aceluiași lucru.
Acest spirit al lumii poate fi căutat în natură ca și în propria simțire.
Novalis: înspre înăuntru merge drumul cel tainic.
Omul poartă în sine întregul univers și deci poate trăi cel mai bine taina lumii atunci când se retrage în sine.

Romantismul a contribuit la a confirma sentimentul propriei identități în fiecare națiune individuală.

Există 2 forme ale Romantismului:
– romanticii care s-au preocupat de natură, de sufletul lumii și de geniul artistic
– romantismul național, romanticii care se interesau de istoria poporului, limba poporului și mai ales de întreaga cultură populară.
Poporul era considerat a fi un organism care-și dezvoltă propriile posibilități, exact ca natura și istoria.
Ceea ce unea aceste 2 forme de manifestare ale Romantismului era cuvântul de ordine organism. Atât o plantă cât și un popor sunt un organism viu.

Basmul a fost idealul literar al romanticilor, cam tot astfel cum teatrul a fost forma artistică a Barocului. El dădea poeților posibilitatea de a se juca cu propria lor putere creatoare.
Romanticii concepeau ceea ce ei numeau sufletul lumii ca pe un eu care creează într-o stare mai mult sau mai puțin proprie visului, lumea întreagă.

Dumnezeu are o latură nocturnă.

Actul creației nu se petrecea întotdeauna în mod foarte conștient.

Poetul avea senzația că istoria pe care o scrie el provenea dintr-o forță lăuntrică proprie.
Dar tot el putea să înfrângă această iluzie. Putea să intervină în povestire prin mici comentarii ironice pentru cititor și atunci cititorului i se amintea dintr-o dată că basmul tocmai asta era, un basm.
Această formă a întreruperii iluziei o numim ironia romantică.

Aici se sfârșește cursul, o să revin cândva cu Hegel.

Din categoria:Curs de filozofie povestită, , , , , , , , , , ,

Curs de filozofie povestită XV

kant

El e Kant, despre el o să vorbim azi la cursul de filozofie povestită. Am promis că revin într-o zi cu soare, iar astrul e generos de câteva zile.

Kant s-a născut în orașul Konigsberg unde și-a petrecut aproximativ întreaga viață. A trăit 80 de ani.
A vrut să salveze fundamentele credinței creștine și a fost unul dintre primii filozofi care au ocupat postul de profesor universitar în filozofie. El a fost filozof de profesie.

Este lumea așa cum o simțim noi sau așa cum și-o reprezintă rațiunea noastră?

Kant spune că atât impresiile, cât și rațiunea joacă un rol important când noi trăim experiența lumii. Există în noi înșine condiții care determină felul în care concepem lumea.

Exemplu: Îți pui pe nas o pereche de ochelari și totul în jur devine roșu. Ochelarii stabilesc felul în care trăiești experiența realității. Tot ce se vede este o parte dintr-o lume în afara ta, dar felul în care vezi depinde de ochelari.
Nu poți să susții că lumea ar fi roșie, chiar dacă în momentul ăsta așa îți pare.

Tot așa, spunea Kant, există dispoziții în propria rațiune și acestea își pun pecetea în experiențele noastre.

Noi vedem totul ca fenomene în timp și spațiu.
Timpul și spațiu erau definite de Kant drept cele două forme de intuiție ale omului. Ambele forme se află în conștiința noastră înaintea oricărei experiențe.
Ce înseamnă asta?

Înseamnă că noi, înainte să experimentăm ceva, putem ști că vom percepe fenomenul respectiv ca pe un fenomen în timp și spațiu.
Nu suntem în măsură să dăm jos de pe nas ochelarii rațiunii.

Kant explică că timpul și spațiul sunt însușiri ale conștiinței noastre și nu ale lumii.
Conștiința este o instanță formatoare și creatoare. Conștiința contribuie la a forma concepția noastră despre lume.

Exemplu: torni apă într-un vas de sticlă. Apa își ia în mod corespunzător forma recipientului.

Kant susține că nu numai conștiința se mulează după lucruri, ci și lucrurile după conștiință; a definit aceasta drept revoluția copernicană, un fel de a vedea lucrurile la fel de nou și radical în raport cu vechiul mod de a gândi, ca și afirmația lui Copernic că pământul se învârtește în jurul soarelui și nu invers.

Noi nu putem ști sigur cum este lumea în sine, putem ști doar cum este lumea pentru mine.
Există delimitare pentru lucrul în sine și lucrul pentru mine.

Cum sunt lucrurile în sine nu putem experimenta niciodată. Putem ști cum lucrurile se arată pentru noi.

Așadar, după Kant există 2 relații care contribuie la concepția omului despre lume.
– relațiile exterioare despre care nu știm nimic până nu le experimentăm, materialul cunoașterii.
– relațiile interioare, în om însuși,faptul că socotim totul ca fiind evenimente în timp și spațiu, și de asemenea ca procese care urmează o lege de neschimbat a cauzalității, formă a cunoașterii.

Pentru problemele filozofiei, are omul suflet nemuritor, există Dumnezeu, spațiul cosmic e finit sau infinit, Kant răspunde că omul nu poate ajunge niciodată la o cunoaștere sigură.

Noi suntem o parte a acestui întreg.

Materialul pentru cunoaștere îl luăm din simțuri, dar materialul se organizează și după însușirile rațiunii noastre.
După Kant, rațiunea poate decide dacă lumea a avut sau nu a avut un început în timp.

Despre religie, Kant a zis:
Este necesar din punct de vedere moral să presupunem existența lui Dumnezeu. A definit credința în sufletul nemuritor, în Dumnezeu și în libera voință a oamenilor ca fiind postulate practice.
A postula = a susține ceva care nu se poate dovedi.

Prin postulat practic, Kant înțelege ceva care trebuie susținut pentru acea praxis a oamenilor, adică pentru acțiunile lor și deci pentru morala lor.

Kant credea: toți oamenii au o rațiune practică, adică o însușire a rațiunii care de fiecare dată ne spune ce e bine și ce e rău în domeniul moralei, capacitatea de a deosebi între bine și rău e înnăscută.

Legea morală universală este fundamentală pentru viața morală.

E valabilă pentru toți oamenii, în toate societățile și în toate timpurile.

Își formulează legea ca pe un imperativ categoric. Legea morală e categorică, este valabilă în toate situațiile.

Trebuie să acționăm totdeauna în așa fel, încât să putem dori în acest timp ca regula potrivit căreia acționăm să devină lege universală.

Noi oamenii ar trebui să-i tratăm întotdeauna pe ceilalți ca scop în sine și nu doar ca mijloc pentru altceva.

Mă opresc aici. Nu e un punct categoric. Despre Kant se mai poate vorbi, dar e suficient pentru nevoia acestui curs de filozofie povestită.

O să revin cu Romantismul, ultima mare epocă de cultură a Europei.

Din categoria:Curs de filozofie povestită, , , , , , , ,

Curs de filozofie povestită XIV

Boala nu mă părăsește, probabil îi sunt o gazda prea bună, iar eu par să mă micșorez cu fiecare zi care trece.
În această nouă dimensiune, reiau cursul de filozofie povestită. Urmează să povestim despre iluminismul francez.

Atenție! Textul nu o să fie tocmai scurt.

Iluminismul francez se concentrează în 7 puncte.
1. Răzvrătirea împotriva autorităților
2. Raționalismul
3. Ideea iluminismului
4. Optimismul cultural
5. Întoarcerea la natură
6. Creștinismul umanist
7. Drepturile omului

În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, centrul filozofic al Europei s-a aflat în Anglia, spre mijlocul secolului în Franța și spre sfârșitul secolului în Germania.
Există gânduri care le sunt comune filozofilor francezi ai Iluminismului, dar o să ne concentrăm asupra celor 7 puncte însemnate.
Nume importante: Montesquieu, Voltaire, Rousseau.

O primă deviză: răzvrătirea împotriva autorităților.
Mai mulți filozofi francezi iluminiști vizitaseră Anglia, care, în anumite privințe, avea o gândire mai independentă decât patria lor.
Filozofii englezi au fost o sursă de inspirație, în primul rând Locke.
În Franța, filozofii au intrat treptat în lupta împotriva autoritarismului. Era important să dai dovadă de scepticism față de adevărurile moștenite. Credeau că individul trebuie să găsească el însuși răspunsul la toate întrebările; o acțiune care se inspiră din Descartes.
Apelul la luptă se îndrepta împotriva puterii
– bisericii
– regelui
– nobilimii
În anul 1789 a venit revoluția.

Următorul cuvânt de ordine: raționalismul.
Filozofii iluminiști credeau în rațiunea omenească. Noua știință – natura era organizată rațional. Misiunea consta din crearea unei baze pentru morală, etică și religie care să fie conformă rațiunii neschimbătoare a omului. Asta a dus la ideea iluminismului, iar acesta este cel de-al treilea punct.

Trebuie ca masele largi populare să fie luminate, condiția pentru o societate mai bună.
S-a acordat atenție educației. Pedagogia a fost constituită ca știință în epoca luminilor.
Marele monument al Iluminismului este un important lexicon, Enciclopedia apărută între 1751-1772, în 28 de volume.

Punctul următor: optimismul cultural. Filozofii iluminiști spuneau că numai atunci când rațiunea și știința vor fi suficient de răspândite omenirea va face progrese.
Să ne întoarcem la natură. Prin natură, filozofii iluminiști înțelegeau rațiune. Rațiunea i-a fost dată omului de natură.
Biserica și civilizația nu sunt date de natură.
Îndemnul Înapoi la natura provine de la Rousseau.
Natura e bună, iar omul e bun de la natura sa. Tot răul s-ar afla în societate. Rousseau voia să-i lase pe copii să trăiască pe cât mai mult posibil în starea lor naturală de nevinovăție.
Ideea unei valori proprii a copilăriei își are originea în epoca luminilor.
Și religia trebuia adusă în conformitate cu rațiunea naturală a oamenilor. Mulți luptau pentru ceea ce noi numim o concepție de creștinism umanist, punctul șase de pe listă.
Filozofii iluminiști voiau să elibereze creștinismul de dogmele iraționale sau principii ale credinței care se adăugaseră de-a lungul istoriei Bisericii mesajului atât de simplu al lui Isus.
Deism – concepție conform căreia Dumnezeu a creat lumea, dar El nu se revelează acestei lumi.

Rămân drepturile omului, ultimul punct. Filozofia franceză a luminilor a fost orientată practic.
Au luptat pentru drepturile naturale ale cetățenilor.
Au luptat împotriva cenzurii – libertatea presei.
În ceea ce privește religia, morala și politica, trebuia asigurat dreptul individului de a gândi liber și de a-și exprima vederile.
Au luptat împotriva sclaviei negrilor și pentru un tratament uman aplicat celor care încălcaseră legea.
În 1789 principiul inviolabilității individului și-a găsit locul în DECLARAȚIA DREPTURILOR OMULUI ȘI CETĂȚEANULUI adoptată de Adunarea Națională Franceză.
Filozofii iluminiști au stabilit legi care să fie comune oamenilor pentru că s-au născut ființe omenești. Asta înțelegeau prin drepturile naturale.
Revoluția de la 1789 a stabilit o serie de drepturi pentru cetățeni, dar cetățeni erau considerați numai bărbații.

În 1787, Condorcet(1743-1794) a publicat o scriere despre drepturile femeii. El acorda femeilor aceleași drepturi naturale ca și bărbaților.

În timpul revoluției de la 1789 femeile au luat parte activă împotriva vechii societăți feudale. Femeile nu au primit însă drepturi. După revoluție s-a stabilit iarăși vechea dominație a bărbaților.

Olympe de Gouge a publicat o Declarație cu privire la drepturile femeilor. Ea a fost executată în 1793 și femeilor li s-a interzis orice activitate politică.

Ne reîntâlnim pentru Kant.

Din categoria:Curs de filozofie povestită, , , , ,

Curs de filozofie povestită XIII

Au trecut aproape două luni de la ultimul curs de filozofie povestită. Ultima dată am vorbit despre David Hume, iar azi o să scriem o pagină despre George Berkeley.
George Berkeley a trăit între anii 1685- 1753.
Opera sa principală: A Treatise Concerning the Principles Human Knowledge.
A fost filozof și episcop irlandez, unul dintre cei mai consecvenți empiriști.
Credea că filozofia și știința vremii constituiau o amenințare pentru concepția creștină despre lume.

Berkeley se îndoiește că lumea fizică ar fi o realitate, așa cum au susținut Locke, Descartes, Spinoza.
El susține că singurul lucru care există este ceea ce simțim. Noi nu simțim materia sau materialul. Nu simțim lucrurile ca fiind lucruri.

Exemplu: izbim cu pumnul în masă. Simțim ceva tare; impresia senzorială despre ceva tare, dar materia mesei nu o simțim.

Unui om i se poate sugera că simte tot felul de lucruri. Prin hipnoză simți căldură, frig, mângâieri, lovituri.

Așadar avem întrebarea: ce ne determină să simțim tare când lovim o masă?

Berkeley credea că ar fi voința sau spiritul. Ideile noastre au o cauză în spirit. Sufletul poate fi cauza reprezentărilor noastre. Spiritul influențează totul.
Spiritul este firește Dumnezeu. Existența lui Dumnezeu este simțită de noi în mod mai limpede ca existența omenească.
Tot ceea ce vedem și simțim este un efect al puterii lui Dumnezeu.
Dumnezeu este prezent în conștiință și provoacă ideile și senzațiile cărora noi le suntem expuși.
A fi sau a nu fi nu este suficient. CE suntem?
Suntem oameni adevărați din carne și sânge? Lumea constă din lucruri adevărate sau suntem doar înconjurați de conștiință?

Berkeley se îndoiește de realitatea materială, de timp și de spațiu că ar avea o existență independentă. Trecerea timpului și spațiului se poate afla doar în conștiința noastră.

Acesta a fost George Berkeley. La următorul curs o să ne reîntâlnim în Iluminism.
Mai vreau să amintesc că acest curs îl fac după cartea lui Jostein Gaarder, Lumea Sofiei.

Din categoria:Curs de filozofie povestită, , , , , ,

Curs de filozofie povestită XII

La ultimul curs de filozofie povestită am amintit de lipsa unui soare, azi plouă, e frig, iar eu mă prezint cu un nou curs.
Revin cu David Hume, un empirist englez, născut în apropiere de Edinburg, Scoția, la anul 1711.
Opera sa cea mai însemnată: Tratat despre natura omenească

Filozofia lui Hume are punctul de plecare în lumea de toate zilele. Pentru el, nici o filozofie nu ne va putea conduce vreodată dincolo de experiențele cotidiene sau nu va putea da reguli de comportare care să fie altfel decât cele pe care ni le facem noi, prin meditațiile noastre asupra vieții de zi cu zi.

Hume se întoarce la întrebarea: cum își trăiește un copil lumea? Înainte ca în conștiința lui să-și ocupe locul gândurile și reflecțiile.

Omul are două feluri de reprezentări, impresiile, adică senzația realității exterioare, și ideile, adică amintirea unei impresii.
Avem și un exemplu. Când te arzi, ai o impresie, când îți amintești, ai o idee.
Diferența stă în intensitate, impresia fiind mai puternică.

Impresia din simțuri este originalul, iar ideea o copie palidă, așadar, impresia este cauza directă a ideii care e păstrată în conștiință.

Pe Hume îl preocupă compunerea ideilor care nu sunt compuse în realitate, altfel iau naștere ideile false, reprezentări despre lucruri care nu există în natură.
De exemplu: îngerii, Pegas. Conștiința taie și lipește.
El întreabă: de la ce impresii pornește această reprezentare?

Să discutăm puțin despre eu. Eul este o reprezentare simplă sau compusă? Impresia despre eu este simplă sau compusă?
Ideea pe care ne-o facem despre eu constă într-un lung lanț de impresii individuale pe care nu le-ai trăit niciodată în același timp. Există conținuturi diferite ale conștiinței.

Hume nu recunoaște conștiinței un nucleu constant al personalității. Și Buddha spune la fel. Pentru el, viața omului e un șir neîntrerupt de procese mentale și fizice care îi schimbă pe oameni. Nu există eu sau sâmbure constant al personalității.

Hume a respins orice încercare de a demonstra nemurirea sufletului sau existența lui Dumnezeu. Era agnostic, nu ateu, el pur și simplu nu știa dacă există Dumnezeu.
Din punctul lui de vedere, oamenii au o mare nevoie să creadă în miracole. Miracolul constituie o întrerupere a legilor naturii. Noi, oamenii, nu putem afirma că am trăit legile naturii.

De exemplu: o piatră pică pe pământ. Trăim această experiență, dar nu trăim motivul pentru care piatra pică pe pământ.

Natura nu este o obișnuință pentru copii, copilul trăiește și simte lumea așa cum este ea, nu adaugă obiectelor nimic, el trăiește experiențele.

Puterea obișnuinței sau legea cauzalității, pentru oameni, tot ce se întâmplă trebuie să aibă o cauză.
Cauza și efectul, dar aici vorbim de obișnuințele omenești și nu despre ceea ce este rațional.
Legile naturii nu sunt nici raționale, nici iraționale, ele sunt pur și simplu. Așteptarea nu e înnăscută.
Exemplu: bila neagră lovește bila albă. Aici avem de-a face cu așteptările omului.

Ne naștem fără așteptări în ce privește felul în care e alcătuită lumea sau felul cum se comportă lucrurile. Lumea este cum este și noi o aflăm treptat. Dacă lucrurile urmează unele altora în timp nu înseamnă în mod necesar că există o conexiune cauzală între ele.

O sarcină importantă în filozofie: să nu se tragă concluzii pripite.

Hume nu crede că rațiunea hotărăște, ci sentimentele. Nu putem dovedi prin rațiune cum să ne comportăm, trebuie să ne intensificăm sentimentele pe care le avem despre binele sau răul celorlați.

De exemplu: naziștii au omorât milioane de evrei. Ce era în neregulă cu ei, rațiunea sau sentimentele lor?

Aici se oprește cursul. O să revin cu George Berkeley. Când? Într-o altă zi lipsită de soare, dar nu de strălucirea minții. Cu această strălucire mă pun și eu la meditat, lipsa unei constante în personalitate mă derutează puțin, căci nu sunt convinsă, iar fără convingere faci doar gargară, niciodată tratament, iar eu mă aflu sub tratament de acceptare sau nu a divinului în viața mea.

Din categoria:Curs de filozofie povestită, , , , , , , ,

Curs de filozofie povestită XI

Fără un soare suveran pe cer, mă gândii că un nou curs de filozofie povestită va fi foarte bine primit.
Finalul ultimului curs amintea de filozoful empirist Locke.
Azi ne distrăm cu Locke, iar eu îl plac foarte mult, deși nu i-am citit nici o lucrare. Cea mai importantă lucrare a lui este O încercare cu privire la rațiunea omenească.

Locke a trăit între anii 1632-1704. În tot acești ani a încercat să-și răspundă la unele întrebări, doar asta fac filozofii.
De unde își iau oamenii gândurile și reprezentările?
Putem să avem încredere în ceea ce spun simțurile noastre?
Locke era de părere că toate gândurile și reprezentările noastre sunt un reflex a ceea ce am văzut sau auzit. Înainte ca noi să fi simțit ceva, conștiința noastră este asemenea unei tabula rasa – unei table pe care nu se scrie nimic.

Locke compară conștiința cu o cameră nemobilată. Se ivesc senzațiile, vedem lumea, o mirosim, o gustăm, simțim și auzim, astfel iau naștere ideile simple senzoriale.

Și în conștiință se petrece ceva. Ideile simple vor fi prelucrate prin meditație, reflecție, credință și îndoială. Așa se nasc ideile reflexive.

Locke face diferența între senzație și reflecție.
Conștiința nu e un receptor pasiv. Ea ordonează și prelucrează toate impresiile senzoriale care o asaltează.
Locke subliniază că prin simțuri noi preluăm numai simple impresii.
Exemplul mărului.

Mănânci un măr, simți întregul măr într-o unică impresie simplă. În realitate preiei o serie de impresii simple, că e vorba de ceva verde. care miroase proaspăt, e zemos și are gust acrișor.
Abia după ce ai mâncat mai multe mere, te gândești că ai mâncat un măr.

Tot materialul cunoașterii lumii noi îl datorăm aparatului nostru senzorial. O cunoaștere care nu se lasă redusă la simple impresii prin simțuri este o falsă cunoaștere și trebuie respinsă.

Urmează a doua întrebare.
Este lumea cu adevărat așa cum o simțim noi?
Locke făcea deosebirea între calități senzoriale primare și cele secundare. Prin calități primare înțelegem: greutate, formă, mișcare și numărul lucrurilor.
Mai sunt senzații și cu privire la alte însușiri ale lucrurilor, ceva e dulce sau acru, verde sau roșu, cald sau rece. Locke le numește secundare, iar acestea nu redau însușiri reale, ci ele reprezintă doar influența însușirilor exterioare asupra simțurilor noastre.
Însușirile secundare diferă de la animal la animal, de la om la om.

Locke susține că e în firea rațiunii omenești să afirme existența lui Dumnezeu.
Cunoașterea lui Dumnezeu provine din rațiunea omenească.
Locke a apărat libertatea de opinie și toleranța. A preconizat egalitatea în drepturi a sexelor socotind că poziția subordonată a femeii a fost impusă de bărbați și tocmai de aceea bărbații pot schimba o asemenea postură.
Locke a fost printre primii filozofi care s-a preocupat de problema rolurilor care le revin sexelor în societate. Acest lucru a fost de mare importanță pentru John Stuart Mill.
Tot Locke a propus principiu al separării puterilor. Puterea în stat trebuie divizată în 3 instituții:
– legislativă sau parlamentul
– judiciară sau tribunalele
– executivă sau guvernul
Împărțire pornită de la Montesquieu.
Locke a susținut că legislativul și executivul trebuie separate dacă vrem să împiedicăm tirania.

Cam atât pentru azi, atât e chiar întins, știu. Dar nu avem soare, ne putem încumeta. Și v-am zis că îmi place Locke, nu?
Pe viitor revin cu Hume.

Din categoria:Curs de filozofie povestită, Trăiri afective ale mele, , , , , , , , , ,

Curs de filozofie povestită X

Răbdare să avem și imediat înnebunesc salcâmii, dar înainte, aș vrea să mai efectuăm o incursiune în secolul XVII și să ne așezăm la taifas cu Descartes.
Exact, azi o să ne delectăm cu un nou curs de filozofie povestită.

Descartes este unul dintre cei mai importanți filozofi ai secolului XVII și l-a interesat foarte mult relația dintre suflet și corp.
Lucrarea lui fundamentală: Discurs asupra metodei.

Descartes a călătorit mult prin Europa cu dorința de a cunoaște natura oamenilor și a universului.
O cunoaștere sigură e dată de rațiune, iar pe simțurile noastre nu ne putem bizui.
A devenit militar și astfel a petrecut ani la Paris, în Olanda și Suedia.

El este primul mare constructor de sisteme, fondatorul filozofiei timpurilor moderne. L-a preocupat foarte mult ceea ce noi am putea ști, întrebarea cu privire la certitudinea cunoașterii.
A doua întrebare era relația dintre corp și suflet.

Înainte de secolul XVII, sufletul era descris ca un fel de spirit al vieții. Semnificația originală a termenilor suflet/spirit este suflu de viață sau respirație.
Descartes a exprimat clar că între spirit și materie există o graniță categorică. În Discursul asupra metodei găsim note despre cum nu avem voie să considerăm adevărat nimic, atâta vreme cât nu am constatat limpede că e adevărat. Voia să aplice metoda matematică și asupra reflexiei filozofice.
Demonstrarea adevărurilor filozofice, după Descartes, se fac cam în același fel cum ar fi demonstrat un principiu matematic. Numai rațiunea dă o cunoaștere sigură.
Punctul de plecare: a te îndoi de tot.
Cum poți fi sigur că întreaga ta viața nu este un vis?
Există un fapt de realitate de care el poate fi cu totul sigur, anume că el se îndoiește.
Când se îndoiește, trebuie să fie sigur că el gândește, și dacă gândește, trebuie să fie sigur că el este o ființă gânditoare.
Gândesc, deci sunt.
Descartes gândește că este un EU gânditor, mai înțelege că acest eu gânditor este mai adevărat decât lumea fizică pe care o percepem cu simțurile.
El are o reprezentare clară și distinctă a unei ființe desăvârșite.
O asemenea reprezentare nu putea izvorî din sine însuși. Reprezentarea ființei desăvârșite nu poate porni de la ceva nedesăvârșit. Reprezentarea ființei desăvârșite își are originea în însăși ființa desăvârșită, cu alte cuvinte, DUMNEZEU.
Ideea de Dumnezeu este, în concepția lui Descartes, o idee înnăscută, care ne-a fost implantată la naștere, la fel după cum artistul imprimă operei sale personalitatea sa.
Există și o realitate exterioară. Între realitatea exterioară și realitatea gândirii există o deosebire esențială. Sunt două forme diferite de realități sau două substanțe.
O substanță este gândirea sau sufletul, cealaltă substanță este întinderea sau materia.
Sufletul este conștient și nu ocupă loc în spațiu, materia e în extindere, nu este conștientă și ocupă un loc în spațiu.
Ambele substanțe provin de la Dumnezeu, căci Dumnezeu există independent.
Dacă și gândirea și extinderea provin de la Dumnezeu, atunci ambele există independente una de alta. Gândirea e liberă în raport cu materia și invers.
Creația lui Dumnezeu a fost împărțită în două.
Descartes este dualist, el trage linie între realitatea spirituală și cea spațială.
Pentru filozof, omul este o ființă dublă care gândește și ocupă un loc în spațiu. Pentru Descartes, trupul omenesc este o piesă de mecanică fină.

În acestă notă sfârșesc cursul de azi, sper că cititorii i-au dat o șansă în ciuda obscurului și lestului dintr-un text de filozofie.

Când o să revin, o să mutăm dialogul la Locke.

Din categoria:Curs de filozofie povestită, Trăiri afective ale mele, , , , , , ,

Curs de filozofie povestită IX

La sfârșitul cursului de filozofie povestită de data trecută ne-am oprit într-o promisiune barocă. Azi ne aflăm în plin Baroc. Azi suntem în secolul XVII pe acest blog.

Barocul reprezintă epoca marilor contraste.

Exista o concepție despre lume care afirma viața, moștenirea Renașterii, și pe de altă parte, mulți s-au refugiat în cealaltă extremă, ducând o viață de negare a lumii.
În secolul al XVII-lea Europa a fost pustiită de războaie. Războiul de 30 de ani(1618-1648) este unul dintre ele, iar în acest moment istoric Franța a devenit putere dominatoare. Luptele s-au dus între protestanți și catolici, dar puterea politică a fost și ea un motiv.
Existau enorme diferențe de clase, dar s-au dezvoltat splendorile. Construcțiile Barocului erau supraîncărcate cu colțuri și unghiuri ciudat împodobite.
S-a creat teatrul modern, viața e un teatru, teatrul ajungând o imagine a vieții omului. Shakespeare a trăit cu un picior în Renaștere și cu unul în Baroc. Viața ca un vis.
În această perioadă dominată de vanitate și nebunie s-au ridicat vocile unor mari filozofi, cei mai cunoscuți raționaliști ai secolului, Descartes, Spinoza, Leibniz.
Se vorbea despre o existență sufletească sau spirituală, de aici a rezultat idealismul sau de o existență ca mărime concretă materială, materialismul.
Un nume la fel de important al epocii, Thomas Hobbes.
Nu mai era cu putință libera voință, ci se calcula orice schimbare a Naturii.
Leibniz afirma că tot ce e făcut din materie și tot ce e făcut din spirit constă în faptul că materia poate fi divizată în părți tot mai mici, dar sufletul nu se lasă împărțit nici măcar în două bucăți.
Descartes vine și se îndoiește de tot. Dar eu mă opresc aici, iar pe viitor o să revin cu sistemul filozofic al lui Descartes.

Cât de repede doriți să revin?

Din categoria:Curs de filozofie povestită, Trăiri afective ale mele, , , , ,

Curs de filozofie povestită VIII

Acest blog a rămas, din octombrie, într-un va urma renascentist. Cursul de filozofie povestită s-a oprit la Copernic.
Atrag atenția, cursul de azi o să fie unul cu un disconfort maxim, mai ales pentru filologii care vor și ei să înțeleagă. O să se desprindă senzații stranii.

Copernic a susținut că pământul se învârte în jurul soarelui. Ne amintim că în Evul Mediu nimeni nu a pus la îndoială că pământul era centrul universului. Concepția geocentrică despre lumea a devenit heliocentrică.

Johannes Kepler (1571-1630) arată că planetele se mișcă în orbite eliptice în jurul soarelui. Planetele se mișcă mai repede cu cât sunt mai aproape de soare și cu atât mai încet cu cât sunt mai departe.
O dată cu Kepler s-a arătat că pământul este o planetă ca toate celelalte.

Galilei ne spune că viteza pe care o are un corp se păstrează în mod constant atâta vreme cât nu intervin cauze externe care să accelereze sau să frâneze.

Analogie: schimbați viteza unui corp cu comportamentul unei persoane și reluați fraza.

Lui Isaac Newton (1642-1727) i se datorează descrierea definitivă a sistemului solar și a mișcării planetelor. A explicat CUM se mișcă planetele în jurul soarelui și DE CE.
Legea inerției.

Kepler. Fluxul și refluxul, creșterea și scăderea nivelului mării depind de o forță a lunii.
Newton. Legea gravitației universale.
Fiecare obiect atrage alt obiect cu o forță care crește cu cât obiectele sunt mai mari și care scade cu cât crește depărtarea dintre obiecte.
La nașterea sistemului solar, luna a fost proiectată cu o forță uriașă afară din orbita ei, și astfel depărtată de pământ. Această forță va acționa mai departe în veșnicie, căci luna se mișcă fără să întâmpine vreo rezistență prin spațiul vid de aer, dar în același timp, va fi atrasă de forța de gravitație a pământului.
Ambele forțe sunt constante și acționează în același timp.
Puține legi fizice sunt valabile pretutindeni în univers.

Orice corp continuă să rămână în stare de repaus sau într-o mișcare rectilinie uniformă, atâta timp cât nu e obligat să părăsească această stare datorită acțiunii unor forțe din afară. Un corp asupra căruia acționează simultan două forțe se va mișca pe o orbită elipsoidă.

Toate planetele se învârtesc pe orbite elipsoidale în jurul soarelui, și asta în baza a două mișcări diferite. ÎNTÂI mișcarea în linie dreaptă, pe care au pornit la crearea sistemului solar, și AL DOILEA rând o mișcare spre soare în baza gravitației.

Începând cu Renașterea, omul a trebuit să se obișnuiască cu gândul că trăiește pe o planetă la întâmplare în universul cosmic.
Acum teologia și știința s-au despărțit. Mai importantă ca relația cu Biserica a devenit relația personală a individului cu Dumnezeu.

În timpul Renașterii, Biblia a fost tradusă din ebraică și greacă în limbile populare.
Reformatorii epocii sunt Erasmus din Rotterdam și Martin Luther.
Martin Luther a tradus Biblia în germană și a pus temeiurile limbii germane scrise.

Omul nu obține iertarea lui Dumnezeu și eliberarea de păcate prin ritualuri bisericești. Mântuirea îi era dăruită omului cu totul gratis, numai prin credință. După Luther, omul ar fi fost anihilat prin păcatul originar și numai prin harul Domnului mai putea fi omul justificat.

Pun punct cursului de filozofie povestită de azi. Textul e lung, dar mi-a fost imposibil să-l împart.
Data viitoare o să ne întâlnim în Baroc.

Din categoria:Curs de filozofie povestită, Trăiri afective ale mele, , , , , , , , , , , , ,

Curs de filozofie povestită VII

Azi o să plictisesc sau o să încânt publicul acestui blog. Aveam de gând să scriu despre tocuri, care au stricat, prin centimetri, eleganța feminină și despre telefoanele mobile care au mătrășit magia iubirii.
Mă răzgândii.
O să reiau cursul de filozofie povestită, deoarece a trecut ceva vreme de la ultimul.
Am pus un punct Evului Mediu și am rămas în promisiunea Renașterii.

Renașterea

A adus o nouă imagine a omului, s-a dezvoltat o credință în valoarea omului, în Evul Mediu s-a subliniat natura păcătoasă a omului.

O personalitatea a Renașterii este Marsilio Ficino (1433-1499)
Cine nu cunoaște următoarea frază?
Cunoaște-te pe tine însăți, o, stirpe divină în veșminte omenești.

Un alt nume important, Giovanni Pico della Mirandola (1463-1494) care este autorul operei Panegiric la demnitate omului.

panegiric= laudă, elogiu

Dacă în Evul Mediu punctul de pornire era Dumnezeu, în Renaștere punctul de pornire a devenit omul.

O nouă renaștere după filozofii greci. (mergeți la cursurile despre Antichitate și reluați cele câteva rânduri despre Socrate, Platon și Aristotel)

Umanismul Renașterii a fost pătruns de spiritul individualismului, o venerare a geniului. Omul a îndrăznit să fie din nou el însușiși să nu se rușineze de nimic. Dumnezeu l-a creat pe om și de dragul omului însuși.

Țelul omului- să depășească toate granițele.

În Antichitate omul trebuia să dea dovadă de liniște sufletească, de măsură, de stăpânire de sine. În Evul Mediu, Roma a decăzut și la 1417 vechiul oraș cu o populație de 1 milion de oameni mai avea doar 17 000 de locuitori.

Umanismul renascentist și-a propus să reconstruiască Roma. S-a ridicat Catedrala Sfântul Petru peste mormântul Apostolului Petru.
În timpul Renașterii a înflorit însă și antiumanismul ( procese ale vrăjitoarelor, ruguri pe care erau arși de vii oamenii).

Renașterea a dezvoltat și o nouă metodă științifică, cercetarea Naturii prin simțurile proprii ale omului.
Cercetarea Naturii trebuie să se întemeieze pe observație, pe trăire, pe experiență (metoda empirică).

Măsoară ceea ce este măsurabil, iar ceea ce nu este măsurabil, fă în așa fel ca să poată fi măsurat. Galileo Galilei

Natura a devenit ceva ce poate fi exploatat.

Știința este puterea. Bacon.

În Evul Mediu nimeni nu a pus la îndoială că pământul era centrul universului, concepția geocentrică despre lume (totul se învârte în jurul pământului).

În 1543 apare Despre mișcarea corpurilor cerești a lui Copernic.

Aici întrerup acest curs, începe să devină foarte greu, mai ales pentru filologii mei.

Va urma…

Din categoria:Curs de filozofie povestită, Trăiri afective ale mele, , , , , , , ,

Curs de filozofie povestită VI

Azi o să isprăvim cu Evul Mediu prin Thomas de Aquino.
O să ne reîntâlnim în Renaștere cu acest curs de filozofie povestită.

Thomas de Aquino.

A trăit între anii 1225 și 1274. Pentru Thomas, profesor universitar la Paris de altfel, nu exista o deosebire între filozofie și teologie. El a realizat sinteza dintre credință și știință.
Thomas de Aquino credea că nu există contradicție între credință și rațiune, ci că există un șir de adevăruri teologice naturale.
Adevărurile pot fi dobândite prin revelația divină și prin rațiunea noastră înnăscută.
Un adevăr: există un singur Dumnezeu.
Cu rațiunea recunoaștem că totul trebuie să aibă o cauză primă.
Dumnezeu ni s-a revelat prin Biblie și prin rațiune.
Există deci o teologie revelată și una naturală.
Tot așa stau lucrurile și în domeniul moralei. Citim în Biblie cum trebuie să trăim după voia lui Dumnezeu, dar Dumnezeu ne-a înzestrat și cu conștiință care ne dă posibilitatea să distingem între ceea ce este drept și ceea ce este nedrept pe o cale naturala.

Thomas de Aquino a preluat de la Aristotel concepția sa cu privire la femeie, femeia, un fel de bărbat nedesăvârșit, astfel se confirmă cuvintele Bibliei, femeia a fost creată din coasta bărbatului.

În această perioadă a trăit și o femeie, Hildegard von Bingen. Ea a fost predicatoare, doctoriță și botanistă.
O concepție străveche creștină spune că Dumnezeu a avut și o latură feminină, iar femeia a fost creată după chipul și asemănarea sa.
Pe grecește latura feminină se numea sofia, înțelepciune.

Aici punem punct Evului Mediu. Ne reîntâlnim, la următorul curs de filozofie povestită în culori, Renașterea vine în culorile curcubeului după griul secolului pe care l-am sfârșit.

Din categoria:Curs de filozofie povestită, Trăiri afective ale mele

Curs de filozofie povestită V

Azi o să ne distrăm puțin cu Augustin, căci cursul de filozofie povestită a ajuns în Evul Mediu.
Evul Mediu este cunoscut în istoria umanității și ca noaptea de o mie de ani.
În această perioadă s-a creat sistemul școlilor care au apărut pe lângă mănăstiri, iar de pe la 1200 s-au fondat primele universități.
Creștinismul a avut nevoie de timp ca să pătrundă.

În primele sute de ani ale Evului Mediu s-a produs o decădere culturală, instalându-se economia naturală și comerțul de schimb. Feudalismul(câțiva mari proprietari) domina economia.
În timpul primelor secole, numărul locuitorilor a scăzut.
În tot cursul Evului Mediu, Roma a fost capitala Bisericii.

Augustin 354-430

S-a născut în Africa de Nord, iar o vreme a fost maniheist. A împărțit lumea în Bine și Rău, Lumină și Întuneric, Spirit și Materie.
A fost foarte preocupat de problema răului. De unde anume se trage răul?
Filozofia lui Platon l-a influențat foarte mult.
Cât de departe poate să pătrundă rațiunea în problemele religioase? Creștinismul fiind un mister divin de care nu ne putem apropia decât prin credință.

Augustin explică că Dumnezeu a creat lumea din nimic, iar grecii erau de credință ca lumea a existat dintotdeauna.
Augustin înaintează următoarea idee: înainte ca Dumnezeu să fi creat lumea, existau ideile în gândirea lui Dumnezeu, deci ideile veșnice îi aparțin lui Dumnezeu.
Filozoful acesta s-a străduit să unească gândirea greacă și cea ebraică.

Răul constă în absența lui Dumnezeu, răul neavând o existență independentă, este ceva care nu există.
Creația lui Dumnezeu este exclusiv bună, răul se creează din neascultarea, nesupunerea oamenilor.

Augustin subliniază că omul este o ființă spirituală. Omul are trup material și are un suflet care-l poate recunoaște pe Dumnezeu.

Ce se întâmplă cu sufletul când murim?
După Augustin, oamenii au fost damnați după căderea în păcat, dar Dumnezeu a hotărât că unii mai pot fi mântuiți.
Augustin nu îi dă omului dreptul de a-l critica pe Dumnezeu, căci oamenii sunt lut în mâna Domnului.
Oare o lucrare a omului va sta să-l întrebe pe meșterul care a făcut-o de ce mă faci astfel pe mine?
Augustin nu răpește însă răspunderea pentru propria viață
Tot el a mai introdus istoria în filozofia lui, deoarece lupta dintre bine și rău se duce în istorie.

Aceasta este, în câteva cuvinte, filozofia lui Augustin. Pentru cine ar dori să-i cunoască mai bine gândirea, lucrarea Cetatea lui Dumnezeu se află în orice bibliotecă respectabilă.

Din categoria:Curs de filozofie povestită, Trăiri afective ale mele

Curs de filozofie povestită IV

La ultimul curs de filozofie povestită ne-am delectat cu Aristotel, azi, înainte să trecem la Evul Mediu, o să mai notez aici câte ceva despre ultimii ani ai Antichității.

În această perioadă Atena a pierdut poziția conducătoare, iar de la anul 50 înainte de Hristos, Roma a preluat conducerea politică.

Amintim de cinici, de stoici, de epicurieni.

Cinicii – adevărata fericire nu constă în lucruri exterioare, cum ar fi luxul, politica, sănătatea.
Adevărata fericire constă în a nu fi dependent de asemenea factori întâmplători. Cel mai cunoscut cinic este Diogenes, despre care am mai povestit pe blog.

Stoicii – orice om este o lume în miniatură. Ei au adus în atenția oamenilor dreptul natural.
Erau niște cosmopoliți categorici.
Membru fondator – Zenon.
Stoic vine de la cuvântul grec stoa, însemnând gang cu coloane.

Seneca: omul trebuie să fie sfânt pentru om (un fel de deviză a umanismului).

La stoici, omul trebuie să se împace cu destinul său.

Epicurienii – considerau plăcerea un instrument al cunoașterii. Țelul vieții ar fi constat în a dobândi maximum de senzualitate.
Epicur a creat la Atena o școală filozofică. Bunul cel mai de preț era plăcerea, iar răul cel mai mare, durerea.

Acești filozofi au mai fost cunoscuți și ca filozofii grădinii, deoarece se întâlneau în grădini.

Omul are capacitatea de a face un calcul al plăcerii.
Plăcerea nu este în mod neapărat același lucru cu o plăcere a simțurilor, de asemenea valori ca prietenia și contemplarea unei opere de artă pot să însemne plăcere.

Epicurienii au manifestat puțin interes față de politică și societate.

Sfaturile lui Epicur:

Trăiește pe ascuns!
Trăiește clipa!

Din categoria:Curs de filozofie povestită, Trăiri afective ale mele

Cuvinte de vânzare

Momentan citesc…

Iulie 2017
L M M M V S D
« Apr    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
Adopta un caine si castiga dragostea lui neconditionata

Arhive